 |
| Așteptând să iasă Ponta să zică ceva de la el. (Foto: Lucian Gheorghiu) |
Întâmplarea a făcut să fiu, ca de puține alte ori, reporter de mondenități taman la nunta lui Victor Ponta. „Cotidianul” nu avea nici rubrică, nici reporteri de mondenități. Fiindcă nu se putea sări, totuși, peste o paranghelie high life, am fost trimis eu: reporter special — bun la scris despre babe, fluturi, nunți, despre orice. M-a însoțit Lucian Gheorghiu, celebrul reporter acreditat (la vremea aceea) de vreo cinșpe ani la Cotroceni.
 |
| Întrebarea rămâne valabilă. Cu Ponta trebuie sa fii circumspect |
El cunoștea și maidanezii și politrucii care se învârteau pe lângă Palat, eu — doar maidanezii. Misiunea lui Lucian era să stea pe lângă mine și să mi-i identifice pe politicienii care veneau la nuntă. Am spus toata noaptea bancuri cu Lucian, ne-am uitat la meci, ne-am cafelizat intens. A doua zi, în redacție, negăsind un text gata scris, am scris eu unul, din mintea mea. A avut răsunet, pot zice, din moment ce Mihaela Tatu m-a invitat să vorbesc în emisiunea ei despre nunta lui Ponta.
***
Auzi, dragă, am fost sâmbătă seara la nunta lui Titulescu ăla mic, Victor Ponta, nuntă și cumetrie la un loc, adică m-am fâțâit pe-acolo, că n-am avut voie înăuntru. Vecinul nostru, Viorel Ilișoi, de la “Cotidianul”, m-a scos și pe mine în lumea bună, m-a băgat printre ziariști și am stat cu ei pe hol și am mâncat prăjituri. Mâncam și mă uitam la cine venea la nuntă. Numai oameni pe care îi știam de la televizor, toată lumea întorcea capul după ei. Treceau pe lângă mine și intrau direct în restaurantul lor, păcat că n-am putut vedea cum se distrează, nu cred că la nunțile astea se dezbracă și dansează pe mese ca profesorii. Cred că tot politică și afaceri se discută. Îi mai vedeam iar când ieșeau fleașcă să se zvânte pe hol, fiindcă înăuntru nu era aer condiționat. Nunta a fost la Rin Grand Hotel, ăla de lângă târgul de mașini din Vitan-Bârzești. Cică e cel mai mare din Europa, cum să n-aibă climă?
Ei, dar să-ți spun de Victoraș. E frumușel, tu! Știi, foarte popular, așa, a venit printre ziariști și a băut un capucino cu ei. O ziaristă l-a întrebat dacă are emoții, la care ce să răspundă? Omul e la a doua căsătorie, ce emoții să aibă? Din prima, are un băiat, Andrei. Pe urmă s-a luat cu Daciana Sârbu, fată de ministru, s-au cununat civil tocmai în China. Au făcut o fetiță, Irina Octavia, pe care au botezat-o sâmbătă la amiază. Atunci s-au și cununat la biserică, numai ei doi, fără tămbălău. L-au mai întrebat câți invitați are, cât merge darul, chestii, dar n-a răspuns, n-a vrut să zică nimic.
Că n-a răspuns, foarte bine, ce ne interesează pe noi nunta lui, familia lui? Dar ce nu mi-a plăcut mie a fost că a invitat din partidul lui mulți oameni despre care parcă nu vorbea chiar frumos la televizor. Iliescu, Mitrea, Micky Șpagă, Hrebenciuc, nu mai știu care… Mai lipsea Vanghelie. N-a venit Năstase, care a zis că Victor e micul Titulescu și l-a ridicat în politică… Înseamnă că ceva se întâmplă în partid, nu? N-a venit prietenul Sorin Oprescu, poate că nici nu se trezise încă, era abia zece seara. Mă așteptam să vină mult tineret de-al lui, să petreacă în leatul lor, dar parcă tot ăia vechi fac muzica în partid.
Iliescu nici n-a stat mult, a plecat la 10 minute după ce au început rușii meciul cu Olanda la europene. Nu poți să-ți închipui ce bine se ține la anii lui! A venit fără doamna Nina, acum era cu una tânără și frumoasă, să mor eu, cu pistol la brâu, geloasă rău: uite-așa se băga cu umărul în ziaristele care se apropiau prea tare de el. Nici Geoană n-a stat mult. A venit fără nevastă, a zis că are un cadou pentru Victor, dar peste 3-4 luni, și a plecat. Acum să așteptăm să vedem ce cadou o fi. Tot cam o oră a stat și frumușelul ăla de la liberali, Boureanu, că mai avea încă o nuntă și un botez tot sâmbătă noaptea. E greu în politică, ai obligații. A fost și Ludovic Orban, și el fără nevastă, era cam supărat și tras la față, nu cred că avea chef de o cântare. L-am văzut și pe Codruț Sereș cu nevasta, gravidă binișor. Vreau să zic că au venit prieteni de la alte partide, dar unde erau tinerii pesediști pe care chiar Victor i-a împins în față? Vezi, și la politicieni e ca la noi în cartier: ești bun numai cât ai de dat ceva.
Mi-au spus ziariștii că nașii de cununie și de botez sunt George și Anamaria Maior. Cică George ăsta e șeful spionilor din țară. A venit și Mihai Răzvan Ungureanu, pe el îl știam, drăgălașul, am aflat că acum e șeful spionilor din afara țării. Președinți, deputați, miniștri, spionaj, sepepiști, îți dai seama ce era acolo? Nuntă de gradul zero, securitate la maxim. Un ofițer era chiar la intrare, foarte amabil, saluta mereu, îi ajuta pe toți la bagaje. Nu cred că s-a putut fura mireasa cu atâta pază. Dar vorbeam de nași… Nașa e ieșit o dată plângând, nu știu ce s-a întâmplat înăuntru, pe urmă a ieșit și nașul și au plecat botoși, ea pe-o ușă, el pe alta.
Eu tot timpul am vrut să știu cam la cât se ridică darul la o nuntă ca asta. Mihaela Rădulescu – am văzut-o de aproape – a venit fără Elan, a zis că dă un plic cu bani. Mihai ăla de la HiQ, sau Florin, că nu-i știu, a zis că a adus haine pentru fetiță de la un stilist. Îți dai seama, stilist pentru o fetiță abia botezată! Și el era în teniși! Era pe-acolo și unul de-ai lui Prigoană, Maximus, Merlucius, nu știu care. A venit și aia mică a lui Meleșcanu, cu bărbat-su, cam trecut, dar se poartă azi. La ce mașini au lăsat ăștia în parcare, nu cred că au dăruit câte o lenjerie sau un filtru de cafea. Am văzut pe unii că au adus numai flori. Să fie ei sănătoși și să se înțeleagă, că în rest au de toate. Auzi, dragă, da’ eu de altceva te-am sunat. Cu nunta asta am pierdut episodul 162 cu Elodia. Zi-mi și mie ce-a fost.
(Convorbire telefonică înregistrată involuntar de Viorel Ilișoi)
* Articolul a apărut în Cotidianul din 23 iunie 2008 sub titlul „Botezul fiicei lui Ponta s-a lăsat cu lacrimi în ochii naşei de la SRI”
9 comments
Doamne, ce am putut sa ma amuz… Din pacate, nu stiu sa iti spun ce s-a intamplat cu Elodia in episodul 162. :)))
in primul rand ,cotidianul e un ziar basist ,apoi ce va intereseaza viata personala a lui ponta?
Cotidianul… Uitasem de el. Multumesc prietene ca mi-ai reamintit. Ca vorba ceea, vorba zboara dar scripta manent.
Si daca tot am promis odata citeva fragmente din primul, si probabil ultimul, meu roman, si pentru ca n-am zarit pic de proteste, am tras concluzia ca propunerea mi-a fost acceptata tacit, asa, ca-n Parlament. Asadar, in exclusivitate si la o ora de maxima audienta, citeva fragmente din romanul ,,Paispe. Cu autograf” Cu referire expresa la ,,cestiune”
(…) Un firicel de lumina, ca o ultima pilpiire de candela, incepu a se infiripa in mintea lui. Ca atunci cind burghiul unei bormasini strapunge, din greseala, un perete. Si cind cu inima cit un purice privesti in casa la vecina cu speranta ca nu tragea, chiar in acel loc, cu urechea.
Sau ca atunci cind citise, din pura intimplare, in ,,Cotidianul’’, ,,Bormasina la romani’’. Si cind in mintea lui se facu pentru prima data lumina si abia atunci isi dadu seama ca el nu era ceea ce parea, si ca ceea ce o sa fie inca nu se stie…
Pasise prin gaura data-n capul sau de ,,Bormasina’’ domnului Ilisoi ca printr-o gaura neagra, o gaura de vierme, intr-o alta dimensiune a lumii si a vietii, una nevazuta, necunoscuta, – mai ales de tinara generatie – intrase pe un tarim fermecat si minunat, intrase fara sa vrea in lumea fascinanta a literaturii. O lume pe care o stia de demult, de pe vremea cind citea sub plapuma, la lumina chioara a unei lanterne, minunatele carti de aventuri ale copilariei sale. Dar totusi o lume atit de arida si inospitaliera acum, in anii din urma, mai ales cu noii veniti. Cam ca in politica, unde vechii lipitori de afise au intotdeauna prioritate in fata noilor sositi. Iar el era ultimul, ultimul om ce pasise pe acest tarim minunat al scrisului.
Dar cu atit mai fermecatoare i se parea aceasta lume in care gindul nu mai zboara la dracu’n praznic, ca pina acum, ci se asterne domol, docil pe hirtie, ca o mita jucausa pe covor, ca un catelandru la tita ma-sii, bucurind sufletul autorului si inimile cititorilor, intotdeauna prea putini ; sau stirnind zarva zurbagiilor, intotdeauna multi, ca un maidanez fugarit de hingheri printrun cartier elevat, de oameni cu stare si ciini dupa chipul si asemanarea stapinilor lor: javre odioase, killeri innascuti…(…)
Numai bine tuturor!
Asa! Insista. Odata si odata tot devin eu critic literar! Pana atunci ma abtin de la comentarii pe text. De m-as pricepe eu la ale mele…
Ei, verba volant… da’ scripca-amanet! Mai evolueaza lucrurile
Eu am fost, n-as mai fi fost, si nu mai vreau! Dovada.
DE VEGHE ÎN LANUL DE PORUMB
lui VIOREL ILIŞOI, cu dragoste
În nemernicia mea, ca un câine turbat, am muşcat mâna care m-a crescut, care m-a mângâiat, în lungile nopţi ale disperării mele când, strungar fiind, munceam ca un prost la stat. Ajuns şomer, rãpus de plictisealã, scârbit de lipsa perspectivei de a-mi aduce în continuare contribuţia la progresul ţãrii şi dezvoltarea economicã a patriei – meseria de strungar fiind o rara-avis, adicã pe cale de dispariţie ca sã înţeleagã şi intelectualii – îmi gãsii refugiul unde nici cu gândul nu gândeam: în tastatura calculatorului !
O inspiraţie divinã m-a apucat din senin, după ce i-am turnat nişte plumbi de pescuit unui prieten, tânar jurnalist şi pescar înrăit. Saturnismul sã aibã urmãri aşa de grave? Chiar nu ştiu, şi nici la medic nu m-am dus, cã abia îmi ajunge ajutorul de şomaj pentru pâine şi ţigãri.
Opere măreţe, articole pe multiple teme, umor, divertisment, cultură, artă, politică, ieşiră de sub măiastra-mi pană.
Cuprins de elanul creator am uitat de bun simţ, de simţul mãsurii, şi m-am apucat aşa, tam-nesam, şi de criticã literarã. Şi cum suntem urmaşii Romei – Brutus sã nu aibã urmaşi?- prima victimã îmi fu cine altul decât cel ce mã ademeni pe poteca neumblatã a literaturii, luând-o hãis prin pãpuşoi, pe drumuri nebãtute încã, prietenul meu drag, mentorul meu, a cãrui ,,Bormaşinã’’ a fost steaua mea cãlãuzitoare, luceafãrul de dimineaţã în noaptea tenebroasã a crizei mondiale şi a statutului meu de şomer pârdalnic.
Strigãtul disperat ,,Dar ce-am fãcut Mandeo?”, îmi rãsunã şi acum sfâşietor şi tragic, mult mai tragic decât acel ,,şi tu Brutus, fiul meu?”, în urechi.
Ruşinat şi cuprins de remuşcări, ca un motan prins la oala cu sarmale, m-am întors în anonimat. Vreo trei zile nu am mai ieşit din casă şi nici la telefon n-am mai răspuns. Nici n-am mâncat în timpul ăsta. Nici n-am dormit ! Am fumat şi m-am căit, tare m-am mai căit, dar asta doar până mi s-au terminat ţigările.
Salvarea a venit de unde mă aşteptam mai puţin, de la întâiul om al ţării. Luând exemplu de cum se poartă un bărbat adevărat cu fel de fel de găozari şi păsărici, mi-am luat inima-n dinţi şi, spăşit, cuprins de remuşcări, am aşternut rândurile de faţă.
Domnule Ilişoi, nea Viorele, prieten drag, Maestre, fie-ţi milă de un biet păcătos şi dacă eşti creştin şi tot suntem în post, IARTĂ-MĂ!
Indraznesc sa sper ca m-ati iertat…
Si daca tot e cald si nu pot sa dorm, – ma trezesc dimineata la patru jumate, ptiu drace ca iar o dau in critica literara – am gasit o lacuna in text :,, Articolul a apărut în Cotidianul din 23 iunie 2008 sub titlul „Botezul fiicei lui Ponta s-a lăsat cu lacrimi în ochii naşei de la SRI”
Pai domnule Ilisoi, nea Viorele, prieten drag, Maestre, pai de ce plingea nasa???
Eu cred ca o stringeau pantofii, dar cu astia de la SRI niciodata nu poti sti. Agent secret, acelasi.
In sfirsit s-a racorit. A plouat demential vreo ora, poate mai putin, habar n-am, am venit acasa frint de oboseala dupa atitea nopti nedormite si trezit cu noaptea-n cap. Munca la patron – cine vrea sa afle ce inseamna cuvintul asta munca, la vreo 50 de grade, sa vina la mine-n fabrica – nu o mai pun la socoteala. Dar am facut si o fapta buna: am scos cateaua la plimbare dupa ploaie, s-a murdarit, si am reusit, adica nevasta-mea a reusit, sa o spele. Ii e frica de apa si nu vrea sa stea la baie. Si daca tot am pomenit de dinsa, de catea adica, o cheama Kara, cocker spaniel, are 6 ani si e fata mare.
O scurta poveste de dragoste, fragment din roman. Sarut mina doamnei Aglaita si multa sanatate!
(…)Si cite si mai cite din astea isi aducea acum aminte suspinand, cu perna uda de atita plins, si fara nimeni linga el sa-i fie aproape, sa-i stearga lacrimile, sa-i mingiie sufletul… Ca un biet copilas parasit de mama lui la casa copilului, cu promisiunea ca va veni odata, cindva, sa-l ia inapoi, acasa. Si care n-a mai venit…
Si atunci, parca citindu-i gindurile, cateaua iesi timida de sub pat, pasind sfioasa si tematoare ca o neprihanita mireasa in noaptea nuntii, si se urca in pat, linga dinsul.
Ii sorbi lacrimile din ochi cu limba-i catifelata, ii sterse obrajii plinsi cu coada-i matasoasa, si isi culca capsorul balai, cirliontat, pe pieptul lui paros, atit de puternic odinioara, acum scofilcit, de fumator inrait.
N-a respins-o, sau poate ca atipise intre timp si nu a realizat cine era linga dinsul, si asa au dormit fericiti amindoi ; ea cu capul pe pieptul lui, scincind din cind in cind, el tinind-o pe dupa git, oftind la rindul lui printre scincete, toate astea ca intr-o minunata si incredibila poveste de dragoste. Ca in acea minunata poveste de inceput a lumii, din gradina Edenului, in care nu erau pe lume decit Ea si El.
Dar cum toate sunt trecatoare in viata si nimic nu este vesnic pe pamint, nici fericirea lor nu a tinut prea mult : doar pina le-a sunat ceasul si, tot ca in poveste, a aparut ,,serpoaica’’ !
,,Iote-l al dracu’, cu javra-n pat, bot in bot ca doi porumbei! Ba o mai tine si de git ! Cu mine doarme cu fata la perete… Si ea, putoarea, alt loc nu si-a gasit sa doarma decit in patul meu ! Scoal’ trintore, ca-i patru jumate, si te du la munca ! Iar tu javra, mars sub pat !’’
Asa s-a terminat ultima, si cea mai lunga, si cea mai frumoasa poveste de dragoste din viata lui. Iar dupa acea noapte n-a mai visat nimic, niciodata. Sau aproape niciodata ; din cind in cind, arareori, i se mai aratau in vis, doar serpi ! (…)
Iar a plouat. E mai racoare, e bine. Un ultim fragment, cu scuzele de rigoare pentru indrazneala. De miine ma apuc serios de treaba, ca am ramas in urma cu planul, si acus trec patru ani si ma trezesc pensionar, iar romanul meu nu-i gata…
(…)
Dar ce surpriza, ce bucurie neasteptata pe capul lui in acea seara ! Venea domnul Viorel Ilisoi la Galati!
Aveau sa se cunoasca, sa-si dea mina ca doi barbati adevarati, ca doi scriitori adevarati, aveau sa se imbratiseze, sa se stringa-n brate, si poate sa se pupe. Si apoi sa vorbeasca, sa sporovaiasca…
Dl Ilisoi avea sa-i povesteasca despre cite in luna si in stele, ca tare ii mai place lui sa povesteasca ; iar el avea sa asculte cu gura cascata minunatele, stralucitoarele-i povesti, ca si lui tare ii mai place sa asculte. Iar la final aveau sa manince impreuna obleti prajiti cu mamaliga si usturoi, si vor bea vin rosu din butoi !
Ii venea sa iasa pe scara si sa pupe toti motanii in bot. Era si meritul lor ! Ura motanii, mitele in general. Urit mai fac, urit mai urla, niste bestii fioroase cu gheare ascutite ca de diavol – ii zgiriasera cateaua pe bot -, fac ca toti dracii pe garaje cind ii apuca dragostea, amocul, cind intra in calduri…
Dar, dragii de ei, ce bucurie i-au facut ei astazi, ce surpriza, si din clipa aceea a inceput sa-i indrageasca. Dar nu pe toti, doar pe cei negri!
Din ziua aceea, in zi de leafa, cumpara un kil’ de parizer, din ala bun, taranesc, il taia bucatele si ii hranea, dar numai pe motani. Umbla tantos cu motanii dupa el cind se ducea sa duca gunoiul, cu buzunarul plin de parizer, asa cum umbla domnul presedinte – saracul domnul presedinte… – cu sepepistii dupa dinsul, cind se ducea pe unde se ducea.
Asta pina au inceput sa napirleasca, sa le cada parul, si s-a certat cu vecina.
-,,Esti nebun, te-ai ticnit la batrinete, vrei sa-i omori ? De ce vrei sa-i omori ? Ti-au facut vreun rau ? Ce rau ti-au facut ? De ce le dai parizer ? Nu ti-am spus sa nu le mai dai parizer ? Nu le mai da parizer ! Nu vezi ca au chelit de tot, ca le-a cazut tot parul ?’’
Din ziua aceea i-a bagat si pe ei la dinsa-n casa si nu i-a mai zarit de atunci. Doar noaptea tirziu, in noptile fara luna, sunete sinistre, urlete lugubre, zgomote inspaimintatoare ca din fundul iadului razbateau din casa vecinei aducindu-i aminte de sarmanii motani. Si atunci lacrimi amare ii scaldau obrajii amintidu-i de zilele fericite in care hranea bietii cotoi, si de ziua in care a fost si el, datorita lor si numai lor, pentru intiia si ultima oara in viata lui, la un cenaclu…(…)