Mambo Siria – alămuri sub tortură

Staroste peste Mambo Siria este Marin Șchiopu. Recunoaște anevoie că are 69 de ani – “Dar m-am păstrat, greu îmi dai 68”, zice el. Dârvărenii jură că pe moș nu-l poți găsi acasă decât în caz de cutremur. Cică e instabil ca acul pe busolele turcești. Sigur e de găsit numai dimineața: ori la Victor, ori la Ilie, ori la Vasilică, unde i se acontează câte un rom pe caiet, pe bază că e vedetă. Începe cu un rom. Pupă aproape platonic paharul, bea câte puțin, dar mult. Meteahnă deprinsă de la petrecerile la care a cântat – un fel de boală profesională a lăutarilor. Stă pe băncuță, ca boierul, încălțat cu tenișii cei noi, se uită la vaci cum trec spre pășune, face pe loc un cântec despre cum trec vacile și-l depozitează în capul de sub pălărie. “Nu există case în Dârvari câte cântece am făcut eu ca compozitor și le am în cap, muzica și poezia”, zice nea Mărin. Nu ezită să spună că e compozitor, mai ales de când Dinescu i-a înscris pe toți din Mambo Siria în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Că nu știe să scrie o notă, ce e aia o gamă sau un solfegiu, asta nu contează. El cântă natural, ca pitpalacul.

Un rom de dimineață nu-i strică lăutarului compozitor. Ba dimpotrivă, îi ascute sensibilitatea artistică, îi înaripează imaginația creatoare. Mai rău e cu fumatul. Nea Mărin sudează țigările și asta îi cauzează la plămâni, îi obosesc foalele când suflă în muștiuc ori le zice din gură. De aceea îi lasă mai mult pe băieții ăia tineri, iar el intervine numai la ritornelă, la înflorituri.

Nea Mărin nu refuză, dacă i se oferă, o bere. Poți să-l bagi în buzunar, atât e de mic și de uscat, ca ghiudemul, dar are o burtă spațioasă pe interior, e în stare să stârpească tot romul și toată berea din cârciumile unde are credit. Și când trage câte un țoi devine melancolic. Își amintește cu lacrimi sub ochelari ce tânăr și frumos era când făcea armata și cum îl chemau ofițerii, când puneau de-o paranghelie, să le zică din goarnă…

“Am făcut armată grea, domnul meu, povestește bătrânul, la DCSM. Adică la munci, la diribau. La construcții. Pe bază la care primesc acum 490 de mii pensie. Și mai am 900 de mii de la colectiv. Ah, bănișorii… Tare le mai sunt dușman: cum îi iau, cum le termin sămânța, sunt inamicul lor. Da’, ca să zic, nu lăcrimez, domnul meu, că la mine în cap e numai muzică, adică numai fericire întruna”.

Marin Șchiopu, cel mai celebru dârvărean, e știut în sat ca un fel de bufon. “După ce trag un pahar de energie, explică el, mă apucă bâțâiala, mă foiesc, dau din mâini, trec pe cântece să râdă lumea… I-auzi: «Mai la deal de Turnu Roșu/ S-a-ntâlnit baba cu moșu. / Lasă-mă, mândruțo, lasă-mă să mor,/ Că deseară-s la Craiova, la televizor». Hai, râzi, domnule… Vezi? Păi eu sunt plin de muzică: zic un cântec și mă gândesc la altul, am muzică în mine să dau la tot poporul”.

Din nesfârșita lui pepinieră muzicală, un cântec l-a făcut celebru: „Mambo Siria”. L-a compus când avea 12 ani. Când l-a auzit Mircea Dinescu, întâmplător, la o nuntă, i-a mers la inimă. A botezat fanfara cu acest nume și a scos-o din Dârvari, a făcut-o celebră. „Cu domnul Dinescu, zice nea Mărin, am avut noroc, că acuma ne știe toată țara, am umblat toată lumea, am ajuns și la Târgu Mureș, stăm la hoteluri și mă cunoaște femeile pe stradă, zice: «Uite-l pe țicnitul ăla de la Mambo Siria!» Asta nu-nseamnă că-s vedetă? Păi nu? Da’ și cântecul ăsta e tare de tot, că așa mi-a venit mie ca copil, să zic de Egipt, de leoparde și fel de fel de mamifere din străinătate… și pe atuncea nu era la televizor planeta animală, știam eu așa, că citeam la școală”.

Până să se cheme Mambo Siria, fanfara era cunoscută ca „banda lui Marin Craioveanu” – așa i se spune în sat lui nea Mărin, care se trage din orășeni, din Craiova. „Eu am ales numele ăsta: Mambo Siria. Sună frumos, nu? Când am auzit prima oară cântând fanfara asta m-am simțit ca un arheolog care a descoperit un mormânt incaș în Bărăgan”, spune Mircea Dinescu.

Moșul cântă din gură și din trompetă de când se știe. El i-a învățat instrumentul pe Sorin Nicola, Gicu Antonie și pe trombonistul Nelu Pătrașcu. „Îi învățai suflatul la instrument, spune bătrânul, le dădui și palme dacă cânta aiurea, și-i făcui acu fanfaroni, de merge cu domnul Dinescu la spectacole și televiziuni, peste tot”.

Pe Marian Neagoe l-a pus să omoare toba mare și să bată din tingiri fiindcă l-a bunghit că are ureche. Și guralist bun. Și l-a mai luat în fanfară și pe Minu Șchiopu, la tobiță. Un moș de 66 de ani, cu gură pustie, dar care le zice, chiar așa, fără dinți, ca la operă – și pe gros și pe subțire. Nea Minu e vărul lui nea Mărin. Combate și el pahare, cu același neobosit entuziasm. Și cere întruna țigări cu filtru.

“Fanfaronii” îi poartă respect lui nea Mărin, chiar dacă uneori îi reproșează că prea se scălâmbăie când cântă, cam nepotrivit pentru vârsta lui. N-ar fi putut avea un profesor mai bun, chiar dacă în Dârvari există câte un muzicant tot la a treia casă. Și toți numai suflători. Și nici un țigan în tot satul. Un anume Dumitru Baicu, pomenit de toți ca mare trompetist, a adus meseria asta în sat, acum vreo 80 de ani, și i-a învățat și pe alții, de-au ajuns acum dârvărenii să ia în gură întâi goarna și abia după aceea țâța.

În afară de Marin și Minu Șchiopu, care au niște pensioare acolo, toți ceilalți din Mambo Siria sunt virtuozi nu doar ai alămurilor, ci și ai sapei. Palmele li-s doldora de bătături, parcă au butoane în carne. Cât e vara de lungă, când nu cântă la nunți, la îngropăciuni sau la Dinescu, dau cu sapa prin culturi, cu urechea la ciocârlie. Dârvari e un sat sărac, cu pământ puțin, unde suta de mii e privită ca icoana. Anul ăsta a dat Dumnezeu ploaie și s-au făcut grâul și porumbul ca niciodată. S-au umflat și strugurii pe butuci, o să facă nea Mărin 20 de căldări de vin de pe cei cinci ari de vie. Toți o să facă vin mult, potop, că satul e înconjurat de vii, și de toamna până primăvara, când se intră iar în muncile câmpului, va fi chef de chef în Dârvari. Mămăligă să fie, și vin în beciuri, că muzica e asigurată. Dârvari fiind un sat de artiști. Dintre care fanfaronii din Mambo Siria sunt neîntrecuți atât la trompetă, cât și la sapă.

Nimeni din Mambo Siria nu știe să cânte pe note. „Dacă ascultăm o cântare, pe loc o zicem la fel, după ureche”, zice Sorin Nicola. Marin Craioveanu, fost văcar la CAP și trei ani trompetist la fanfara Casei de Cultură din Motru, întărește: „Băieții mei le dădu Dumnezeu ureche, domnul meu. Nu există cântare să n-o facă. La principiu cântăm muzică populară, de care știu eu de 70 de ani, da’ la caz zicem și manele, valsuri, tango, ce se cere. La 15 milioane pe noapte, se merită. Da’i greu: ca lăutar cânți, da tre’ să fii și comic, să se râdă lumea, să se simtă bine. Noi suntem tare comici. De asta venirăm vedete. Știi ce-a zis o doamnă de la Antena 1 care ne filma, că ce suntem noi? A zis așa: fenomen mediatic, domnul meu, îți dai seama? Știi ce înseamnă?”

De Marin Șchiopu