Pentru ediția cu numărul 127 a campaniei „Premianții fără premii” vă propunem să întâlnim o personalitate complexă. Este vorba despre Viorel Ilișoi, jurnalist, scriitor, blogger, cusurgiu, un om iritat și iritabil din cauza mojiciilor pe care le întâlnește uneori, dar și un om care se topește pe picioare în fața frumosului pe care-l caută și întâlnește în documentările sale. S-a lăsat convins să vină la Deva, să ne povestească despre el.
Este născut la 13 februarie 1968, la Ringhilești, județul Botoșani; a crescut la Casa de Copii din Trușești, pe malurile Jijiei. Debutează ca ziarist în primele zile ale anului 1990 și scrie, pe rând, la Atitudinea, Timpul, Național, Cotidianul și Jurnalul Național.
În 1992 devine primul ziarist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă, fiind condamnat definitiv la trei luni de închisoare, cu executare, pentru pamfletul „Saddam Hussein se ascunde la Botoșani”. Faptul este trecut sub tăcere în țară, dar scandalizează presa internațională și aceasta va duce la eliberarea sa după doar 19 zile de închisoare. În 2011 va începe publicarea în Jurnalul Național, în foileton, a romanului „Paișpe”, inspirat din această experiență (57 de episoade). Între 1993 și 1998 publică în revista Timpul, număr de număr, interviuri cu cei mai importanți oameni de cultură ai vremii. Interviurile, ce surprind transformările din cultura română în vreme de tranziție, sunt reunite într-un volum și așteaptă încă un editor bogat și îndrăzneț. Volumul cuprinde și ancheta literară „Viața literară pe Bahlui”, publicată în Timpul în perioada 1997-1998. Tot în acea perioadă se numără, alături de Dan Lungu, Ovidiu Nimigean, Radu Andriescu, printre inițiatorii grupului literar „CLUB 8”. În 1997 realizează o carte de interviuri cu marele scriitor Cezar Ivănescu care a cerut ca volumul „Kagemusha. Șapte zile cu Cezar Ivănescu” să apară după moartea sa. În 2008 inițiază, pe site-ul ziarului Cotidianul, rubrica „Momente și spițe”, prima rubrică multimedia (text, foto și audio-video) cu caracter permanent din presa scrisă. Din 2009 lucrează la o proiectată carte de reportaje realizate incognito (cerșetor în „Cerșetor pentru o zi”, gunoier în „Oameni și gunoaie din București”, pacient în „Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi”, turist în „Întâmplări gazetărești”, zilier în „Gustul amar al mărului românesc”, controlor în „Biletul la control!”).
A susținut conferințele: „Reportajul românesc de azi” la Școala de toamnă pentru jurnaliști (FJSC, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011), „Evoluții în presa românească de azi” (FJSC, Universitatea Ecologică București, 2012), „Subiectivitate și afectivitate în reportaj” (FJSC, Universitatea București)”; predă cursul „Jurnalism și scriere expresivă” la Asociația Jurnaliștilor Romi (2011) și un „Curs practic de reportaj” (Muzeul Literaturii Române, Iași, 2013, 2014). Unele reportaje îi sunt preluate în presa internațională (Franța, Germania, Italia, Ungaria, Polonia, Israel, SUA).
Activitatea publicistică i-a fost recompensată, printre altele, cu Premiul Presei Ieşene (1996 şi 1997), Premiul Reporter Numărul Unu, Premiul Fundaţiei Române pentru Jurnalism (1999), Premiul Clubului Român de Presă pentru Reportaj-Anchetă (2007), Premiul pentru Jurnalism Ecologic (2009), Premiul pentru cel mai bun text la The Industry Awards (2012), Premiul anual pentru jurnalism acordat de „Curierul literar și artistic” (2013), Trofeul Festivalului de film „Amatorul” (Chișinău, 2014), Premiul pentru Jurnalism Cultural la Gala „Oamenii TIMPULUI” (2014).
Cu prilejul întâlnirii de la Deva, scriitorul Viorel Ilișoi va vorbi celor prezenți despre volumul „Cele mai frumoase reportaje”, în care a adunat texte de mare expresivitate, de un realism crud, realizate în medii dintre cele mai diverse, cu oameni pe care viața i-a pus în cele mai dramatice situații.
Am cerut și părerea celor care îl cunosc și îl știu, desigur, a câtorva, pentru că aia ar fi însemnat să nune ajungă spațiul și timpul.
Viorel Ilișoi, în câteva rânduri? E greu, tare greu. Pentru că omul ăsta e o lume-ntreagă. Țin minte că, după ce i-am citit un reportaj – al câtelea? – i-am scris că îmi amintește de Brunea Fox. E incredibil felul în care te ia cu el, te face să vezi, să simți, să auzi, să miroși povestea pe care ți-o spune. Dar ce zic eu – Viorel Ilișoi nu îți spune o poveste; te face s-o trăiești. Te transportă. Te ia cu el și te vâră în pielea personajelor. Și rămâi acolo o bună bucată de vreme după ce termini de citit. Te clatini, te zbați, te întrebi și îți răspunzi. Te emoționezi. Te schimbi. Primești în tine frânturi din viețile altora. Ziaristul Viorel Ilișoi… Hm, pe cine încerc eu să păcălesc aici? Viorel Ilișoi nu e ziarist. E vrăjitor. Chapeau, maître.
Laura Nureldin, news anchor Antena 3
Pe Viorel Ilișoi îl cunosc mai mult din scrierile sale. Articolele din ziar, reportajele memorabile de pe blog, cărțile lui. Îl percep ca pe unul dintre ultimii romantici ai jurnalismului, în sensul de non renunțare la propriile principii și valori, chiar cu riscul unor pierderi personale. Într-o lume incertă și volatilă, Viorel a demonstrat că se poate. Se poate să reușești prin demnitate, modestie și bun simț. Dar și cu un talent mare, pe care l-a pus la treabă zilnic. Momentele grele nu l-au marcat, ci le-a exploatat ca sursă de inspirație. Eu cred că Viorel este cel mai mare autor de reportaje literare al vremurilor noastre. Nu mă poate contrazice, tocmai a scos cartea „Cele mai frumoase reportaje”.
Corina Ozon, scriitor
„Adina, poți să mă ajuți?”, mă roagă într-o zi Viorel Ilișoi. „Vreau să dau un anunț comemorativ pentru mama mea și nu pot să-l scriu. Vrei să-l scrii tu?” M-am întors către el, confuză. Dincolo de cuvintele pe care nu reușea să le scrie, se adâncea, în ochii lui tulburați de lacrimi, un ocean de trăiri în jurul acelei ființe pe care eu nu o cunoscusem. Trăiri pe care mi le-a transmis fără să rostească vreun cuvânt. Acesta e Viorel Ilișoi. Te ia cu el, în călătoriile lui interioare sau exterioare, fie că scrie, fie că nu rostește vreun cuvânt. El însuși este o poveste și se transmite în toate modurile de exprimare.
Adina Mutar, jurnalist
Omul carte-cactus Pe Ilișoi îl cunosc fizic de la începutul anilor 2000, când ne-am întâlnit prima oară la ziarul Național, unde abia mă angajasem ca reporter special. Auzisem înainte de el, îl și citisem, nu știam cum arată, dar la cât de frumos scria, nici nu mai conta. Putea fi doar un pix, sau o tastatură care să-i poarte numele. Apoi,l-am văzut pe holurile redacției. Tiiii! Ăsta-i vestitul Viorel Ilișoi? Aaaaa! Ce mai băiat! Nu foarte înalt, robust, zdravăn, cu o freză dată într-o parte, uneori cu zâmbetul la el, alteori morocănos ca un brusuc înțepat de-o viespe… În barbă avea o gropiță irezistibilă, în care îmi venea adesea să vâr degetul și să sun ca la o sonerie. Nu știu de ce! Totuși, îmi era tare frică de el! Nici n-aveam curaj să-i vorbesc. Apoi, într-o zi, nici nu mai știu cum și când, că așa se întâmpla chestiile astea, ne-am trezit prieteni. Eu cu el, și el cu mine. A venit pe la mine acasă, noi, eu și Răzvan Mateescu, soțul meu, ne-am dus la el, am cântat (da, poate că e greu de imaginat, dar așa a fost!). Viorel… la… vioară, Răzvan la … „răzvană”! (Hihihi! La chitară, v-am păcălit.) Locuința lui Ilișoi era specială. Sufrageria respira, avea vene, ochi și mușchi, semăna cu el, cu Viorel. În bibliotecă și pe ziduri, cărți și premii. Zeci de premii pentru reportaje, povești, poezie (că e și mare poet moldoveanul nostru!) La ferestre creșteau cactușii, (planta ciudată care-l reprezintă pe Ilișoi și care înflorește foarte rar!). Pentu că Viorel cam așa este. Dacă vrei să-la tingi, te înțeapă de nu te vezi! Dar dacă știi cum să-l apuci, îți trage o înflorire cum n-ai vazut în viața ta! O ploaie de petale și culori… Un om-carte-cactus. Poveștile lui mă făceau să râd, să plâng, să-mi fie dor de mama, mă făceau să-l sun pe tata, să-mi mușc buzele de revoltă, de dor sau de chin… Ăsta e Ilișoiul pe care-l cunosc. Altul nu știu.
Dana Fodor Mateescu, jurnalist
Ce-aţi vrea să vă scriu despre Viorel Ilişoi? O cultură bogată aşezată, gospodăreşte, pe marginea fiecărei farfurii sau a cănii de vin a românului. Aşa de bine aşezată încât ştie să ţi-l arate, prin scris, pe vaşnicul Creangă sfătuind-ul, româneşte, pe gânditorul Shopenhauer, cum să mănânce sărmăluțe cu mămăliguță. De poate sa înţeleagă rostul atât badea Gheorghe, cât şi prim-ministrul… indiferent de cultura fiecăruia. Din scrisul lui Viorel Ilişoi nu poţi să nu înţelegi, e ca şi cum Eminescu nu ţi-ar scrie versuri, chiar dacă unii s-ar supăra pe mine, abordând comparaţia. Pentru că Viorel Ilişoi are cu ce, adică talent.
Petrișor Cană, jurnalist Evenimentul zilei
Vă propunem să ne întâlnim cu acest băiat minunat și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă prin eforturile sale, speranța unei lumi mai bune și mai frumoase. Sâmbătă, 29 Aprilie 2017, ora 11.00, Viorel Ilișoi vine să-l întâlnim. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în centrul Devei, în Piața Victoriei.
Despre proiectul „Premianții fără premii”
E vremea să facem ceva.
A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.
Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.
Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.
Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.
1 comments
Ce frumos a spus Dana Fodor Mateescu!