Mă sună un domn de la Poșta Română. Un poștaș.
‒ Am un pachet pentru dumneavoastră din Belgia. Sunteți acasă?
‒ Nu.
‒ Dar unde sunteți?
‒ Sunt prin Vâlcea. Ce contează?
‒ Deci nu veniți azi.
‒ Nu.
‒ Dar când veniți?
‒ Săptămâna viitoare, nu știu exact ziua.
‒ Hm… Eu vreau să vă ajut, dar… Coletul se va întoarce în Belgia.
‒ E sora mea acasă. Lăsați-i-l ei, vă rog.
‒ E în nume cu dv?
‒ Sora?
‒ Da.
‒ Nu.
‒ Dacă nu e în nume, nu se poate.
‒ S-a măritat săraca, e în nume cu soțul.
‒ Deci nu se poate. Trebuie să fiți dumneavoastră sau o rudă de gradul unu sau doi.
‒ Păi sora mea e rudă de gradul doi.
‒ Da, dar nu e în nume cu dumneavoastră. Eu vreau să vă ajut…
‒ Ce contează cum o cheamă, e sora mea.
‒ Și eu de unde să știu? Merg pe încredere? Eu vreau să vă ajut.
‒ Domnule, dumneavoastră trebuie să duceți pachetul la adresa aia, nu? Vă rog să-l duceți acolo.
‒ Păi nu sunteți acasă. Eu vreau să vă ajut.
‒ E sora mea acasă. Are o copie a buletinului meu.
‒ Noi nu lucrăm cu copii, trebuie originalul și posesorul. Știți, eu vreau să vă ajut, dar dacă nu sunteți acasă… și sora nu e în nume…
‒ Domnule, fiica mea mi-e rudă de gradul unu ‒ și nici pe ea nu o cheamă ca pe mine.
‒ S-a măritat și ea?
‒ Nu, și-a schimbat numele. Nu-i plăcea.
‒ Nasol.
‒ Cam da.
‒ Deci cum pot să vă ajut cu pachetul?
‒ Simplu, faceți ce trebuie să facă un poștaș: duce pachetul la adresă.
‒ Dar nu sunteți acasă.
‒ Of… E sora mea.
‒ Dar nu sunteți în nume. Eu cum să vă ajut? Că vreau să vă ajut.
‒ Mă ajutați lăsând pachetul la adresa de pe pachet. Exact unde trebie să ajungă.
‒ Da, dar nu sunteți acasă.
‒ Îl primește sora mea. Oamenii mai au și treabă, se duc la serviciu, nu stau numai acasă că poate le vine ceva prin poștă. Dați-i pachetul surorii mele, vă rog! A mai primit colete și corespondență pentur mine.
‒ Poate de la Fan Curier. La noi, la Poșta Română, nu merge așa. Mie îmi trebuie datele destinatarului, de pe buletin.
‒ Are sora mea datele. Vi le dă ea.
‒ Da, dar nu are voie să semneze fiindcă nu e rudă cu dv.
‒ Ba este.
‒ Adică este, dar nu e cu același nume.
‒ Deci nu vreți să duceți coletul la adresă…
‒ Eu vreau să vă ajut…
‒ Și ce se va întâmpla cu pachetul?
‒ Se întoarce la Oficiul 16, unde nu știu dacă mai stă până veniți dv., apoi se întoarce în Belgia.
‒ Bine, domnule, trimite-ți-l înapoi în Belgia! Trăiască Poșta Română și clasa ei muncitoare!
În pachețel e niște ciocolată belgiană trimisă de o prietenă de-a mea. Se va topi ciocolata, plimbată atât între București și Liege. Dacă n-am vrut să mă las ajutat…
5 comments
Vorbim cu Ana Belgiana si iti trimite ea ciocolata de acum incolo cu Atlasib. 10 euro coletul mic. Sau Eurolines. Vine in 3-5 zile, depinde cand Ana il depoziteaza la sediul lor. Iti mai tin si coletul cateva zile pe stoc.
Daca nu mai vrea Ana Belgianca sa iti trimita ciucalata, vorbesc eu cu o femeie de acolo si iti trimite ea niste praline, de care vrei: cu ness? cu cioco alba? cu cioco de lapte, alune, migdale, portocale, sau cine stie ceva alcool?
Salut!
Eu nu aș fi avut rabdarea pe care ați dovedit-o in discuția cu poștaru. Va admir ptr aea rabadare. Era un banc cu Lenin care repeta de trei ori ,,INVAȚAȚI”, si imediat hâtrii poporului român au spus ca era bâlbâit. Oare , poștaru Dvs daca a repetat de o mie dde ori, sa fi fost si el bâlbâit?
Cu mare stimă si multe salutari de la Sibiu
Mi se pare o discutie demna de Kafka.
Oare sa fie adevarata?
Sunt postas si daca acel client cu care am vorbit la telefon imi dadea liber sa las acel colet si altei persoane de la adresa respectiva o faceam, ce atata scrupulozitate pe acel postas, oare nu a incalcat, prin modul in care sunt concepute anumite norme de lucru de catre Companie(adica prost), niciodata vreo instructiune?
Mie tot nu mi se pare adevarata discutia!
E nu doar adevărată, ci și riguros exactă. 🙂