Ce iluștri am mai visat

O vreme nu am mai visat deloc. În ultimii ani, nu știu de ce, visez în fiecare noapte. De cele mai multe ori uit visul, total sau parțial, dar măcar rețin starea, că a fost ceva plăcut sau urât. Cele mai multe vise sunt cu amici de-ai mei, cunoștințe, neamuri. Dar apar, probabil de la preocupările mele, și vedete, personaje istorice, scriitori etc. Redau câteva frânturi din aceste vise cu celebrități.

Adolf Hitler – Foarte vesel, dansa ca Gene Kelly, era încântat de peisaj, undeva la munte, voia să mergem la stână să mănânce caș.

Albert Camus – Plângea.

Alina Gorghiu – Nimic deosebit.

Alina Mungiu – Eram cu ea în satul meu natal, îi arătam niște miei proaspăt fătați, ea filosofa pe tema asta, sătenii ieșeau la poartă cu miei în brațe.

Andra (cântăreața) – Găteam împreună ceva, într-o casă necunoscută, ea îngâna un cântec de-al Angelei Similea („Nu-mi lua iubirea dacă pleci”), eu eram supărat și nu-i vorbeam, tăiam cartofi mărunt, mărunt, au venit câțiva oameni și au luat-o cu ei, era foarte veselă.

Andrei Crăciun – Alerga, alerga, alerga îngrozit pe străduțele înguste ale unui oraș medieval, se uita în spate, iar alerga, își ștergea fruntea cu un fular imens, i-am zis: „Zvârle naibii fularul ăla că o să te împiedici”.

Andrei Pleșu – Era la pescuit, la Jurilovca, pe un scăunel, ofta de supărare că nu prinde pește. „Nu mușcă, domnule, ce poți să faci?” zicea.

Anna Ahmatova – Număra, una câte una, pe o masă, niște litere rotunde, când se aduna câte o grămăjoară le lua cu pumnul și le ascundea în sobă. Era foarte tristă. Multe broaște pe jos.

Barack Obama – Stătea picior peste picior la Cărturești, citea „Strălucitor” și zâmbea. Toți mergeau în vârful picioarelor, să nu-l deranjeze, îl priveau cu admirație. Librăria nu avea acoperiș, niște copaci își aplecau crengile spre rafturi, pe unele crengi erau ciorchini de albine, mingiuțe de polistiren și felii de salam. Cristian Tudor Popescu stătea la intrare și le șoptea celor care intrau: „Lăsați omul să citească. E un mare intelectual”.

Bud Spencer (Piedone) – Gâfâia. Mergea pe lângă un gărduț de lemn și mângâia scurt fiecare scândurică. Întreba: „Cine a făcut asta? ” La fiecare scândurică îi spuneam tot altceva, nume de personaje istorice sau cunoscuți de-ai mei. Zâmbea. „Bravo, bravo, foarte frumos” zicea. Câte o scândurică se umfla la vârf, făcea un fel de spic, ieșeau cerculețe de fum și de praf din spice.

Charles de Gaulle – Jucam șeptica la mare, ne plimbam pe faleză, mă dădeam mare cu el. Îmi explica râzând cum se făcea mic când intra în tanc, el fiind ditamai năltălăul și tanchist. „Totul e de la respirație”, zicea.

Dan Lungu – Băteam niște pari cu el într-o mlaștină.

Decebal – Era pe tron, într-o sală pustie, din blocuri mari de piatră. Lua șerpi dintr-un coș de nuiele, le tăia capul și îi zvârlea în alt coș. Părea obosit de munca asta. L-am întrebat dacă vrea să-i dau un măr, a zis că nu.

Garabet Ibrăileanu – Îmi arăta că degetele lui sunt făcute din radieră, doar unul era din metal, un piron ascuțit, se scărpina cu el și făcea găuri în masă.

George Enescu – Stătea pe un scaun în mijlocul unei hale imense, cu aspect de șantier, intra câte un violonist, cânta ceva, toți scârțâiau, el le făcea semn cu degetul să iasă afară. Când mi-a venit rândul, în loc să vin cu vioara, i-am adus un tort, el a băgat degetul, a gustat, a zis că muzica bună e ca un tort bun.

Ioan Aurel Pop – Vorbea cu multă pasiune, la televizor, despre porumbei. Porumbeii au salvat poporul român.

Jennifer Lopez – Decăzută în ultimul an, nemachiată, flenduroasă, bătrână, mergea cu tramvaiul pe Prelungirea Ghenecea, pe unde încă nu e tramvai acum, mi-am zis că poate termină ăștia lucrările (doar începute înainte de ultimele alegeri și abandonate după), dacă a venit și Lopeaza pe-aici.

Joe Biden – Era îmbrăcat în polițist american, de circulație, cu cască albă pe cap, cu pantaloni bufanți, cu un fluier într-o mână și o cravașă în alta, dirija traficul pe Ghencea și toată lumea îl saluta, toți erau bucuroși să-l vadă, el era foarte zâmbitor, în sfârșit se circula ca lumea pe Ghencea. Făcea din când în când niște reverențe largi, cu casca în mâini, cu eleganța unui toreador, pe un trotuar erau multe lăzi cu roșii, era senin și frumos, se auzeau voci vesele și câteva fluierături admirative.

Jorge Luis Borges – Bătrân, orb, stătea pe un scaun în sufragerie la mine și cumva ajungea, la distanță, să pipăie toate cărțile din bibliotecă, întreba oare unde am pus cartea Anei Iorga, de ce nu am scris mai multe cărți, dacă mai am pisici. Învârtea degetul în aer, scurt, și crea un vârtej calm, fumuros, direcționa vârtejul spre pereți și îi colora tare frumos. „Așa vedem noi, orbii”, zicea.

Klaus Iohannis – Multe vise cu el, e obsedant. Unul: eram undeva la țară, în curte, el a trecut pe drum și m-a întrebat peste gard ce fac, i-am răspuns foarte urât, i-am dat plăcuță muiedeză. Tot timpul e numai încruntat omul ăsta în visele mele. Adevărul că nici n-are motiv să zâmbească, numai plăcuță îi dau.

Leo Messi – Stătea la drum, invita trecătorii să-i viziteze livada de măslini.

Léopold Sédar Senghor – Vorbea de la o tribună doar pentru mine, într-o limbă pe care nu o înțelegeam, apoi a dat-o pe românește, zicea ceva despre negritudine, apoi a întrebat unde e Mircea Eliade, de ce nu vine și el. I-am zis că e la spălătorie, cu un braț de haine, o să vină el la un moment dat. Atunci Senghor mi-a citit o poezie de-a lui, foarte frumoasă, îmi pare rău că nu am reținut-o când m-am trezit, pentru că, de fapt, era o poezie de-a mea (nu „de-ale mele”). Multe poezii frumoase scriu în vis, dar nu le mai țin minte, sau poate doar am senzația asta în vis.

Lev Tolstoi – Era orb, îl duceam de mână prin niște locuri necunoscute, îmi era o frică teribilă, dar el mă îmbărbăta, zicea să fac din frică o bilă și să i-o dau lui, că știe pe urmă cum să scape de ea. Probabil ar fi dat-o de-a dura la vale, dar cine știe la cine ar fi ajuns, pe cine ar fi lovit…

Marcel Ciolacu – Era o țeavă lungă pe un câmp, orizontală, Ciolacu apărea de niciunde și tot punea pe țeava aia covrigi, coroane, iepurași de plastic, fel de fel de obiecte ciudate, părea tare preocupat, își tot ștergea fruntea. La un moment dat nu mai era pe câmp, a adormit pe asfalt, doborât de oboseală, oamenii treceau plutind pe deasupra lui, nu-l deranja nimeni. Dormea încolăcit.

Marian Godină – Repara o bicicletă în Gara de Nord, arăta o spiță ruptă către călători, zicea: „Uitați, această este o spiță”.

Marie Curie – Îmi dicta un articol despre viața ei amoroasă, i-am zis să se rezume la fapte, că le înfloresc eu. Mi-a zâmbit, mi-a spus că nu știu nimic, în realitate a avut o viață amoroasă zbuciumată, nu a fost doar o savantă absorbită de cercetare, lipită de eprubetele ei, cică era gata să spună tot. I-am zis că o admir oricum și că mai bine să-mi dea niște poezii să i le public.

Melania Medeleanu – Căra niște cutii de carton de pe o parte a străzii pe cealaltă, le stivuia frumos, zicea că sunt pline cu cuvinte, abia așteaptă să le termine de cărat ca să facă puțină ordine în ele. Se ștergea pe frunte de sudoare, exclama: „Doamne, că multe mai sunt!” M-a rugat să-i aduc niște orez.

Mircea Geoană – Cîștigase o medalie olimpică la alergare, era fericit, pupa întruna medalia. Își freca întruna genunchii cu palmele.

Mugur Isărescu – Scria la tablă niște formule complicate, niște iepurași dolofani stăteau în fund, îl urmăreau cu atenție, din când în când venea cineva și zvârlea popcorn.

Napoleon  – La Berezina, îl sfătuiam ce să facă. Nu m-a ascultat, știți ce-a pățit.

Nichita Stănescu – Stătea la masă, răsturnat pe spătar, repeta: „Cercul e o eroare, cercul e o eroare”.

Nicolae Mărgineanu și Maria Ploae – Ei stăteau la o masă mare, pe o terasă plină de trandafiri roșii, înconjurați de mulți copii, care li se urcau și în cap, tare le mai plăcea chestia asta, eu le aduceam alți și alți copii cu mașina, pe urmă le-am adus niște platouri cu bunătați, mâncau amândoi cu poftă și lăudau mâncarea, la urmă domnul Mărgineanu a devenit foarte trist, eram deja în altă parte, pe o cărare pe lângă un zid ruinat, iar el mergea cu capul plecat, murmura „Doamne, Doamne, cum a fost posibil așa ceva?”

Norica Nicolai – Cânta o sârbă la țambal, cu ochelarii pe vârful nasului, bătea zdravăn ritmul din picior. Foarte bărbătoasă, tonică, frumos mai cânta!

Raed Arafat – Pe malul unui lac, rupea vârfuri de papură și zicea că-s foarte bune în multe situații, mai ales în economie, putem face combustibil din ele. Ecologic.

Smiley – Jucam table cu el, i-am zis că dacă-l bat, să nu mai cânte. M-a bătut. Avea numai zaruri bune.

Spartacus – L-am dus câțiva km cu mașina, avea o întâlnire secretă la Capua. Bineînțeles, în vis era Kirk Douglas, dar mult schimbat, gras, gras.

Sulfina Barbu – Nimic erotic, doar chestii.

Ștefan cel Mare – Călăream în urma lui, alături de alții, o mică suită, și îi admiram pletele până la brâu, pândeam momentul când va descăleca, să mă bag în față și să-i pup mâna. În jurul nostru era grâu cât vedeai cu ochii, domnitorul scotea pietricele de sub mantia albă și le tot arunca pe ogor, zicea că așa verifică dacă sunt inamici pitiți în grâul înalt. I-am zis că dacă termină pietricelele, pot să-i dau niște bile de plastic, el a zis că nu, plasticul nu-i bun. Pe urmă el era la o masă de lemn, veche, într-o poiană, scria ceva cu un toc uriaș. Era înconjurat, la distanță, de mai mulți oșteni nemișcați. Am tras cu ochiul, nu scria, desena niște păsărele. Eram foarte emoționat, m-am trezit cu lacrimi de emoție.

Taraful Haiducilor din Clejani – Cântam și eu cu ei, mă dădeam în spectacol, îmi ieșea perfect în vis, ceea ce în realitate nu reușesc, n-am depășit niciodată nivelul interpretativ atins prin clasa a șasea, când mi-am tăiat accidental arătătorul stâng. În sală, în primul rând, erau Nicolae Ceaușescu, adormit, și Romica Puceanu, mă încuraja.

Traian Băsescu – Probabil beat, dormea, sub un copac de la mine, de la țară, pe un țol de cordele, cu o mână sub cap. Soră-mea îmi făcea semn să nu-l trezesc, că n-are chef să vorbească cu el.

Viorel Cataramă – Eram cu el într-o barcă cu motor, el conducea, îmi vorbea despre cultivarea algelor în sertarele nefolosite de la mobilă, scotea întruna alge lungi din buzunar, la un moment dat a oprit și s-a spălat pe față cu apa aia murdară, colcăind de de vietăți mici, molcuțe.

Viorica Dăncilă – Nimic erotic. Foarte elegant îmbrăcată, mă certa că mănânc prea mulți mici. Eu voiam să iau micul cu furculița, ea mi-l împingea din față cu un arătător. A intervenit Ecaterina Andronescu: „Doamna Viorica, vă rog să nu mai folosiți arătătorul în acest scop. Și de ce vă băgați în mâncarea omului, ce aveți cu el? Vedeți-vă de treabă!”

Vladimir Putin – Voia să-i vând un tractor, i-am zis că nu mai am, să caute în altă parte.

Whoopy Goldberg – Stătea cu maică-mea la taifas, împleteau amândouă șosete și vorbeau frumos despre mine, râdeau de li se îndoiau andrelele.

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!