Flămânzi, un oraș pe hârtie

Țăranii din Flămânzi au fost întrebați, la un referendum local, dacă vor ca localitatea lor să rămână sat sau să devină oraș – fără a treia variantă: zonă calamitată, de pildă –, iar ei au ales să fie orășeni, guvernul a pecetluit voința lor prin decret, deci măcar din puțin respect pentru voința locuitorilor toată lumea ar trebui să vorbească de acum încolo despre Flămânzi ca despre un oraș.

Orasul Flamânzi, atestat documentar din 1 aprilie 2004, când s-a dat decretul de transformare în oraș, freamătă de viață urbană. În centru, un fel de Flamânzi-City, sunt concentrate instituțiile principale: Consiliul local, Primăria, Poliția, Poșta, Banca, Bursa (cu două departamente numite piață de legume și obor), sedii de firme, un economat cu prețuri de lux, televiziunea. Toate într-un peisaj dominat de construcții înăltuțe, pe o latură a drumului european E58. Către periferii aglomerația urbană se rarefiază, locul i-l iau cartierele rezidențiale răsfirate într-o nesfârșită și reconfortantă verdeață.

Spre meritul lor, orășenii din aceste cartiere n-au uitat tradiția și le face plăcere să iasă zilnic la plimbare cu atelajele, luând cu ei, din garaje, coase, furci, sape și tot ce amintește de nu prea îndepărtatul trecut agrar al urbei. Probabil se plimbă toată ziua prin împrejurimile dominate de culturi cerealiere, știut fiind că orășenii nu se ocupă cu agricultura. Seara revin în oraș. Puzderie de bistrouri îi întâmpină cu cocteiluri pe bază de bere la halbă și rom.

Nivelul de trai în Flămanzi este dat, ca în oricare alt oraș al lumii, în primul rând de forța lui economică, de capacitatea lui de a-și converti resursele în profit. Activități de comerț sunt semnalate pe cuprinsul întregului oraș, dar există și nuclee de producție.

Micul combinat de confecții din localitate, și din ce în ce mai mic, fostă unitate socialistă, deși se confruntă cu probleme inerente tranziției, absoarbe o buna parte din forța de muncă din Flămânzi, în primul rând femei.

Următorul obiectiv economic este Covrigăria. Aceasta e o unitate prosperă: produce atât pentru consumul local, cât și pentru viitoarele orașe de peste deal. Alături de Brutărie constituie industria alimentară a orașului.

Toate restaurantele din Flămânzi au un numitor comun: la niciunul nu se poate mânca nimic. Această trăsătură originală a alimentației publice, fără alimentație, atrage mulți excentrici din oraș și din traficul rutier, ceea ce contribuie la dezvoltarea acestui tip de afacere. Excepție face restaurantul de la Șase Drumuri. Aici este ținută la frigider pizza coaptă la începutul săptămânii. La comandă poate fi încălzită.

Industria metalurgică este reprezentată de potcovarul urbei. Unitatea lui economică se numește Covălie. Flămânzenii și-au păstrat caii și după ce au devenit orășeni, așa că nicovala nu are nicio clipă de liniște. Potcovarul face banii cu ciocanul, își permite să locuiască într-un apartament central.

În cartierele mărginașe își au sediile, somptuoase, corporațiile agricole care exploatează zestrea funciară a orașului. În trecut acestea erau numite Cooperative Agricole de Producție, deși nu produceau mare lucru, iar până de curând s-au numit Asociații Agricole.

Vechea rețea de încălzire a fost desființată, cu mari eforturi, pentru a fi înlocuită cu un sistem de încălzire individuală, pe bază de godin. Apartamentele centrale scot afară, ca niște crescătorii de elefanți, trompe de tablă prin care fumul este evacuat în natură.

În privința transporturilor, ramură importantă a economiei, putem spune că prin Flămânzi trece șoseaua Iașului. De asemenea, pe aici trebuia să treacă și linia de cale ferată Hârlău-Botoșani. Era aproape gata la Revoluție, dar lucrarea s-a dovedit incompatibilă cu democrația. S-au luat măsuri pentru conservarea rămășițelor, încât și acum pot fi văzute porțiuni mari de terasament și un pod deasupra șoselei, dar care nu leagă nimic de nimic, pare coborât cu șufa din cer și așezat acolo din motive strict peisagistice. O rețea de metrou s-ar putea construi foarte ușor prin unirea tuturor beciurilor între ele. Însă flămânzenilor numai la metrou nu le stă capul.

În orașul Flămânzi s-a reușit înlocuirea transportului în comun cu transportul individual, cu căruța, ceea ce în contextul crizei mondiale de energie reprezintă o inițiativă salutară. Puncte de alimentare a cailor există la fiecare reședință, în timp ce prima benzinărie din acest oraș ecologic abia se construiește. De aici se vor aproviziona cu gaz pentru lămpi orășenii din cartierele neelectrificate – căci există din păcate și așa ceva.

Am amintit doar cele mai importante repere economice (…) lăsând spațiu ca să se înțeleagă că lista poate continua. Dar nu foarte mult.

După modelul marilor orașe, Flămânzi este și el tăiat de o apă: pârâul Varnița, um ar fi Tamisa prin Londra și Sena prin Paris. Are și el un primar – cum ar fi un primar de oraș. Are și el câteva bulevarde cu asfalt și restul pietruite sau pur și simplu ulițe, cum ar fi în București. Are cablu, are spital, are parc, abator (în faliment), club de karate, cămin cultural, are istorie, are așezare strategică între Hârlău și Botoșani, are faliții lui, tot, deci nu înțelege de ce dorința lui legitimă de a fi oraș este luată la mișto doar pentru simplul motiv că e un sat.

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!