De data asta nu mai votez.
S-a terminat campania electorală. Ce-a fost asta? — îmi vine să mă întreb uluit. Încă nu știu cu cine să votez. Niciun candidat nu mi s-a lipit de ștampilă.
La Sectorul 6 nu s-a ridicat nicio voce clară deasupra gargarei generale.
Cristian Poteraș, cu figura lui de bodyguard la jocuri mecanice, mă tot amenință din afișe că vom continua ce am început împreună. În primul rând, nu vreau să fiu la nimic împreună cu Poteraș. Bucureștiul nu are de ce se mândri cu primari ca Poteraș, Piedone sau Vanghelie. Nu m-aș simți mai bine într-o cetate condusă de poeți, dar nici acest triumvirat al ignoranței nu mă ridică la cer. Chinurile limbii române, ieșind hăcuită din gușile celor trei edili, nu-l pot lăsa indiferent pe un alegător care a citit măcar un sfert de carte la viața lui. Partidele care îmi propun asemenea candidați mă alungă de la vot. E fals argumentul: „O fi Vanghelie agramat, dar e bun manager și aduce voturi”. N-ai cum să fii bun manager, la asemenea nivel, fără carte. Cel mult mânager. Viclenia, tupeul, școala vieții nu sunt suficiente. Administrația e o știință. Altfel, cred că și Nuțu Cămătaru poate fi un bun manager și ar aduce și el multe voturi. Poate sucind la spate mâinile alegătorilor, dar ce contează? Fundamental, nu există nicio diferență între a bate pe cineva și a-l momi cu mici, cu găleți sau cu promisiuni ca să te voteze.
Poteraș promite acum reabilitare termică gratuită pentru toate blocurile din Sector. Cum „gratuit”? Aduce el bani de acasă? S-ar putea să aibă atâta bănet, dar nu mă aștept să-l pună la bătaie tocmai pentru binele celor de la care l-a luat. Din păcate, mulți îl vor crede. Poteraș, ca și Vanghelie sau Piedone, e un accident al democrației. Noi tot în accidente o ținem! Ce a început Poteraș a început prost și nu vreau să continue. Cartierul Militari, unde am locuit treisprezece ani, a început să semene cu Poteraș. Lăbărțat, înfiorător, îmbâcist. N-are un parc adevărat — grădinuța publică în mod insolent numită Parcul 1 Decembrie 1918 nu e decât un tăpșan cu fandoslei urbane, loc de dat fasole la popor. Blocurile sunt urâte ca primarul. Mohorâte, strâmbe, neprietenoase. Nimic nu scoate acest cartier din condiția lui de dormitor al Capitalei. Însă nici măcar un dormitor bun nu e cu înfățișarea lui de oraș în declin, cu nunțile lui zgomotoase printre blocuri, cu țipetele și claxoanele șoferilor nervoși, cu mirosurile lui de șaormerie necălcată de Protecția Consumatorului. Ca și primarul, cartierul ăsta n-are stil, n-are prestanță. Iar Sectorul 6, în întregime, nu are nici el aerul de parte a Micului Paris.
Rareș Mănescu, propus de USL, m-a năucit cu un slogan al cărui sens nu l-am găsit:
„Un primar cât un prim-ministru”. Ce vrea să spună cu asta? Poate e sugestia unei mari încărcături de ambiții, însă nu răzbate decât o răsuflată aroganță a unui personaj mărunt în care cineva a înfipt un pai pe din dos si a suflat pe neașteptate și cu putere. El mi-a devenit antipatic din ziua când l-am văzut la televizor cum dirija circulația cu o paletă de circulație, asemenea brigăzilor pionierești din vremea comunismului. Cu paleta lui de jucărie, părea un actor ridicol alungat de public de pe scenă. Copiii ăia traversau pe zebră; erau acolo și semnele de ciruclație „Trecere de pietoni” și „Atenție, școală!”. Și el cică îi ajuta să traverseze! Să-ți propui să-i păzești pe copii la toate trecerile de pietoni de la toate școlile din sector e o intenție lăudabilă, dacă n-ar fi inutilă, atâta timp cât nu-i păzești și până la zebră. Mănescu vrea să facă din asta un punct important al administrației sale în Sectorul 6. Câți copii au fost călcați până acum de mașini pe zebră, în fața școlii? De când a devenit asta dintr-o dată o problemă a Sectorului 6? Seamănă mai mult a aflare în treabă, e o abureală. Mănescu era însoțit, pe zebră, de Ecaterina Andronescu. De la un fost ministru al învățământului care a candidat la alegerile trecute sub girul agramatului Vanghelie, care este și va fi, te poți aștepta la orice. Dar un candidat serios, într-o bătălie electorală nedecisă, nu-și poate permite așa ceva.
Mănescu ăsta vorbește prost și arată ca o pătlăgea chifligită. Dacă în campanie ar fi venit și nevastă-sa, europarlamentarul Ramona Mănescu, poate ar fi făcut o impresie mai bună. Altfel, pare că nu inspiră putere, parcă mereu s-ar învârti în jurul cozii. Mai mult ca să orneze cu încă un punct programul electoral, promite că va construi un spital în Sectorul 6. De ce? Doar ca să aibă și sectorul ăsta un spital? Dacă s-a uitat, Bucureștiul e un oraș. Totuși! Bucureștenii asigurați medical se pot interna nu doar la orice spital din București, indiferent de sectorul în care locuiesc, dar chiar la orice spital din țară. Nu ne-a explicat în campanie de ce trebuie să existe spitalul ăsta. Nu spun că n-ar trebui să existe, spun că nu m-au convins argumentele. Mai promite Mănescu cincisprezece mii de locuri de parcare. Unde? Cum? Ne mai fură din trotuare, sau construiește parcări subterane? Sau le desenează? Nici cu locurile de muncă și cu maidanezii nu a convins. Unde mai pui că și el promite reabilitarea termică a blocurilor gratuit! USL, se vede, nu s-a bătut prea tare în campania asta, o consideră dinainte câștigată.
Sondajele spun că lupta se dă între Mănescu și Poteraș. Ar mai fi Ștefan Forescu. Un ins enervant cu bâzâiala lui ca o muscă prinsă în pahar. Nu va rămâne decât cu amintirea unor portrete nereușite multiplicate în zeci de mii de exemplare și răspândite agresiv prin tot sectorul. Ceilalți candidați n-au șanse. Cu cine să votez?
La Primăria Generală lucrurile sunt mai simple. Oprescu pare să-și fi luat deja al doilea mandat. Mi-e la fel de antipatic precum Mănescu și Poteraș, dar din cu totul alte motive. Dacă l-aș vota, aș face-o doar ca să nu-mi risipesc votul. Însă nu mă voi duce la vot. Până acum n-am lipsit de la niciun scrutin. Am votat tot ce s-a putut vota în țara asta în ultimii 23 de ani. Am obosit să tot votez și să fiu mereu mințit de toți. Când tot joci și joci și vezi că nu-ți intră cartea, la un moment dat te lași. M-au învins! Cine și ce ar putea să îmi schimbe lehamitea până în ziua votului?
1 comments
,,M-au învins! Cine și ce ar putea să îmi schimbe lehamitea până în ziua votului?”
Eu Maestre. Ne-au invins si de data asta, ca de atitea alte ori, dar n-am pierdut razboiul. Ne mai ramin patru ani sa dam cu ei de pamint, sa-i facem albie de porci; rautaciosii ar spune: pai chiar asta sunt, si n-as avea nici un motiv sa-i contrazic. Sa-i facem, mai pe romineste, de cacat, ca sunt si asa ceva. Capul sus, privirea-n fata, pieptul bombat ca in armata. Ca n-au intrat zilele-n sac, si vor mai fi si alte alegeri. Tema de viitor: decit sa ne lamentam ca n-avem pe cine, mai bine sa gasim oamenii potriviti. Cautati si gasiti! Suna parca mai bine in englezeste, dar eu am facut doar rusa… Ca nu si-or fi pus, toti, streangul de git!