Când bicicleta Leta m-a anunțat că vrea să devină cântăreață de succes, am întrebat și pe alții dacă are într-adevăr vreo șansă. Ca să găsesc pe cineva priceput în domeniu, n-a trebuit decât să iau câțiva oameni la întâmplare. De pe stradă, din cartea de telefon…
— Sigur că da, mi-a spus unul. Oricine poate deveni cântăreață în țara asta.
Altul a zis:
— O bicicletă cântăreață? De ce nu? Trebuie doar să arate și să se miște bine.
Fără îndoială, Leta arată splendid și se mișcă senzațional. E zveltă ca o gazelă săltând prin savană, cablurile ei fine, strune de vioară, sunt ca niște mușchi încordați pe corpul unei gimnaste, iar printre gropile din asfalt se strecoară cu grație de balerină. Așadar, nu exista niciun motiv să nu poată deveni cântăreață de succes.
Înfățișarea i-am desăvârșit-o la un Beauty Center unde vin și mașini să-și lepede praful sub jetul de apă, nu doar biciclete. Un bycicle-stylist a fardat-o pe unde-i sărise vopseaua, a mai dat drumul un pic la aerul din cauciucuri, să pară mai slabă, i-a aranjat buclele cablurilor, i-a lustruit farul, stopurile, spițele și, gata, a făcut din Leta o bicicletă strălucitoare. Iar un coregraf tânăr și talentat a învățat-o cum să-și miște mijlocul într-un fel irezistibil.
— Pe scenă, ăsta e cel mai important lucru. Are potențial!, a spus cyclo-trainerul.
În sfârșit, Leta era gata să pășească în lumina reflectoarelor și să devină o stea a lumii muzicale.
Ar mai fi fost problema vocii, fiindcă, trebuie să recunosc, Leta cam scârțâie. Însă toată lumea mi-a spus că nu-i bai, deoarece va face numai play-back. În plus, pot și singur să-i lucrez melodiile pe calculator, acasă. Tot singur am învățat-o nota DO și definiția solfegiului, ca să aibă un bagaj teoretic când va fi invitată la emisiuni TV. Când va fi rugată să cânte live, se va scuza că are rulmenții gripați și gata. A, și să nu uite replica aceea obligatorie și de mare efect când e întrebată ce mai pregătește pentru admiratori, spusă puțin pe nas:
— Ah, lucrez la un proiect!
Repertoriul Letei cuprinde opt melodii. Atâtea are soneria ei electronică de fabricație chinezească. Și nici nu-i trebuie mai multe, în afară de încă una, obligatoriu încă una, și neapărat compusă de Marius Moga. Ți-o face pe loc. Și nici nu e așa de scump cum vorbește lumea.
Și iată: frumușică-frumușică, subțirică și mlădioasă la mijloc, cu melodiile înscrise în cipul soneriei, nu-i mai trebuia decât impresar. Fără el, nimic nu poți face în muzică. Am găsit unul, profesionist recunoscut, care la viața lui făcuse mare cântăreață și dintr-o surdo-mută. Cu inima strânsă de durere, i-am cedat-o pe Leta s-o călărească el nopțile prin centru. N-am avut încotro, a trebuit să fac acest sacrificiu pentru cariera Letei.
Și aș mai fi făcut multe sacrificii, însă chiar după primul concert, la o terasă cu pretenții, debutanta a început să-și dea, domnule, niștea aere de vedetă, de ziceai că e Jennifer Lopez sau fata aia de la trupa… cum îi zice… sau cealaltă, aia care… Sau aia, zi-i pe nume… care și-a pus recent silicoane… În fine… Deci nu-i suportam fițele astea. I-am interzis pe loc orice legătură cu muzica în momentul când, umflându-i roțile de am făcut-o să pară mai durdulie, proaspăta vedetă m-a oprit obraznic și arogant: “Să-mi numeri bilele! Mă doare-n pompă!”.
(18 august 2008)
