Primul vapor construit de români s-a împotmolit în mâlul birocraţiei

„Borcea“, primul vapor construit în România, are o bătrânețe urâtă și tristă. Se apropie de suta de ani și încă mai poate naviga. Totuși e ținut la mal pentru o nesfârșită restaurare făcută pe bani mulți, dar fără cap. Fostul iaht al Regelui Ferdinand, sluțit cu termopane și cu chinezării, arată acum ca o aristocrată bătrână adusă cu forța la bal în blugi și cu verigă în nas.

Căpitanul vasului cu aburi „Borcea“ sună la redacție ca să afle numărul de telefon al lui Cristi Borcea, cunoscutul investitor de la clubul Dinamo. Vrea să-l roage să dea niște bani și pentru acest vas, obiect de patrimoniu național, nu doar pentru fotbal, mai ales că amândoi – și vasul, și afaceristul – poartă același nume. Căpitanul e disperat. „Asta e ultima soluție să mai pot salva nava asta. E unică în România, spune el. O să-l ameninț pe Borcea că, dacă nu sponsorizează vasul, apelez la Gigi Becali, să vedem atunci cum se va simți el când va vedea steagul lui Becali fluturând pe nava «Borcea»“.

Nava cu aburi și zbaturi e înscrisă în patrimoniul național la categoria tezaur, cea mai înaltă clasă a patrimoniului. La poziția a treia.

Construcția ei a început în 1911. “Este prima navă construită de inginerii români, care până atunci construiseră doar barje, șlepuri, și este spre lauda lor că după aproape o sută de ani încă mai funcționează cu piesele originale”, spune inginerul Dorin Bucă, un pasionat constructor de nave. Vasul fost dat la apă în 1914, a navigat cu diferite întrebuințări până în 1974, când a fost dat la casare și trimis în cimitirul de nave de pe brațul Măcin, de unde a fost salvat și repus pe linia de plutire de acualul comandant, Ilie Tincu. Omul care a sunat la redacție.

Strategia secretă

Nava stă legată la mal în portul Brăila, înconjurată de vaporașe transformate în restaurante, nu o recunoști decât după coșul de fum aplecat puțin spre pupa ca o proptea pusă anume să nu se prăbușească tot cerul în Dunăre. Bucătarii de la restaurantele plutitoare au întins plase pentru plevușcă și nava pare și ea prinsă fără scăpare în împletituri. Două odgoane de oțel o țin să n-o ia apa la vale și doi câini o apără cu lătrături furioase, dar mai mult cu jigodia care le dezvelește carne ape alocuri: nimeni nu se apropie de ei.

Nava zace de ani de zile în acest prizonierat nedemn, deși căpitanul Ilie Tincu ar putea da oricând comanda să se pună mașinile sub presiune și vasul ar începe să alunecre pe Dunăre lin ca o lebădă, fără uruit de motoare. Nu s-ar auzi decât lipăitul palelor de lemn în apă și, când și când, fornăitul de cal nărăvaș al supapelor. Dar căpitanul nu are voie să miște nava de la mal fără ordin de marș de la proprietar. Iar proprietarul, Palatul Copiilor și Elevilor din Brăila, prea sărac ca să își poată permite o cheltuială de 1.000 de lei pe ora de marș, se află în situația unui sărman bugetar care a primit moștenire un elefant și n-are cu ce-l hrăni nici dacă și-ar vinde casa. Directorul Viorel Alecu spune că vasul ar putea deveni rentabil, el chiar a pus la punct o strategie, dar încă nu a venit momentul să o pună în aplicare și, până una-alta, o ține în secret. E strategia lui, e proprietatea lui intelectuală, nu o poate dezvălui așa: oricum, oricui.

Bodega pe valuri

Pentru unii brăileni, vasul „Borcea“ e o bijuterie a tehnicii, o minunăție inginerească, simbolul orașului. Pentru alții nu e decât un samovar uriaș, o copaie, o vechitură. Pentru căpitanul Ilie Tincu e toată viața lui. „De treizeci de ani comand nava. Eu am scos-o din cimitirul de nave, am readus-o la viață și am îngrijit-o mai bine decât pe copilul meu. Am stat mai mult pe nava asta decât acasă. Pur și simplu o iubesc“, zice el într-o pornire nestăvilită. Și îl doare inima să vadă în ce hal a ajuns acum.

În viața ei de aproape o sută de ani nava a fost și iaht al Regelui Ferdinand. Semnele regale de pe cuștile zbaturilor au fost reconstituite, turnate în bronz, și urmează să fie puse la loc. Fostul iaht arată acum, după șapte ani de restaurări, ca o bodegă plutitoare, un monument al kitsch-ului pe mișcătoarele cărări ale Dunării.

Uite, ușile nu se închid bine. Au niște mânere ca ușile de șifonier. Podeaua de lemn are cocoașe. Se umflă ca reumaticii la vreme rea. Salonul de la pupa are jur-împrejur niște banchete înguste, incomode, cu tapițerie ieftină, de un roșu strident, asemenea dormezelor care se vând prin târguri direct din Daciile-papuc. Un aparat de aer condiționat bâzâie deasupra, în loc să se fi păstrat sistemul de încălzire original, pe bază de aburi. Un televizor cât un dulap și niște boxe audio chinezești întregesc imaginea de bazar a acestui salon unde ar fi trebuit să se țină simpozioane științifice, conferințe, în timp ce nava ar fi plutit în sus și-n jos pe Dunăre. Cel puțin aceasta era viziunea istoricului Ionel Cândea, director la Muzeul Brăilei, cel care a înscris nava în patrimonial național, la categoria tezaur, urgent, ca să nu poată fi scoasă din țară. Când a făcut asta, profesorul Cândea știa ce s-a întâmplat cu Libertatea, altă navă din patrimonial național, care a fost scoasă fradulos din țară și nu s-a mai întors. Din portul Brăila au mai dispărut în străinătate și cinci remorchere cu aburi.

„Toți iubim această navă și cât a stat în șantierul naval i-am făcut reparații de zeci de mii de euro, banii șantierului, nu am cerut nimic în schimb. Acum, după ce i-au făcut ce i-au făcut, nici nu vreau să mă duc să văd cum arată, așa cum nu m-am dus să-l văd pe fratele când a murit“, spune inginerul Dorin Bucă, directorul adjunct al șantierului naval din Brăila.

Decontul unui dezastru

Pereții interiori sunt îmbrăcați cu lambriu de lemn. Scândurile nu se îmbină cum trebuie, bagi mâna printre ele și pe la colțuri. Din loc în loc, pe podea se văd grămăjoare de praf galben, de fapt o pulbere de lemn, semn că acolo rod cari. Lemnul nu a fost tratat împotriva insectelor, nici nu a fost ignifugat; abia după ce a fost montat pe pereții navei a stropit cineva cu vermorelul pe dinafară, dar pe interior, pe unde trec cablurile electrice, se poate aprinde ca iasca.

Pe punte s-au pus niște bănci cu picioare de fontă, luate de la „Praktiker“; în caz de ceva, n-ai de ce să te agăți, te duci ca toporul la fund cu bănci cu tot. Nava a avut bănci de lemn și așa trebuia să rămână.

Coborând în celălalt salon, la prova, un frigider cu înveliș de inox, trântit în mijlocul încăperii, te scoate violent din Belle Epoque. Frigiderul ar fi avut nișa lui, dar nu mai încape după ce constructorul a făcut ușa mai îngustă. Și a pus peste tot termopane.

Căpitanului aproape îi vine să plângă. Nava a stat șapte ani în reparații și ca să ajungă în halul ăsta a înghițit 12.340.850 de lei noi. Bani de la buget. Plus aproape 50.000 de euro pentru proiectul de amenajare interioară. Și încă 200.000 de lei noi pe care neîndemânaticul constructor Vasile Șoacăte, patronul firmei de termopane care s-a ocupat de restaurarea navei, i-a obținut zilele acestea în instanță pentru lucrări pe care nimeni nu i-a cerut să le facă. „Atât m-am priceput, atât am făcut“, dă din umeri Șoacăte. Ei de ce m-au plătit, dacă nu le-a plăcut cum lucrez?“

Aventurile unui vapor

Când arată fiecare lucrare făcută în bătaie de joc, căpitanul Ilie Tincu pune mâna pe acea imperfecțiune și mângâie locul cum ar mângâia o rană. E nava lui. I-au sluțit-o nepricepuții de la Palatul Copiilor, care au dat lucrarea pe mâna unui nepriceput și mai mare decât ei. Ce să caute o firmă de termopane să restaureze un obiect o navă unică, de patrimoniu? Pentru Tincu, nava asta înseamnă toată viața lui de marinar.

Avea 27 de ani când a devenit căpitan pe „Borcea“. Nava zăcea abandonată din 1974 în cimitirul de nave, o mânca rugina. El se ducea pe acolo ca la o amantă secretă, urca la bord și îi admira liniile, mângâia ca și acum balustradele, piesele uriașei mașini de aburi, trombițele de alamă prin care pufăia nava când îi bătea inima de metal, timona, hublourile, clopotul. „Pe clopotul de la prova mi-a oferit cineva un Mercedes și nu l-am dat, am ținut la fiecare nit original de pe nava asta“, spune căpitanul.

Îi știe povestea. După o scurtă perioadă în care a fost iaht al familiei regale, „Borcea“ a făcut Primul Război Mondial ca atelier mecanic mobil pentru vasele de luptă de pe Dunăre. Pe urmă a fost navă de pasageri între Cernavodă și Călărași. În Al Doilea Război Mondial a fost unitate de transmisiuni. După război, sovieticii au luat-o ca despăgubire de război. Remorcherul sovietic care o tracta spre Odesa a luat foc și „Borcea“ a plutit în derivă, neputând să navigheze pe apă sărată, până a fost găsită de un vas românesc și adusă înapoi în țară. În vălmășeala acelei perioade și la câte averi au cărat sovieticii din România, de nu le mai știau numărul, numai la un vapor vechi nu le-a stat lor mintea, i-au pierdut urma și așa a rămas „Borcea“ în România. Și a navigat zi de zi până în 1974.

În 1978 Ilie Tincu i-a propus comandantului liceului de marină din Galați să recupereze nava „Borcea“ din cimitir și să o folosească pe post de navă-școală. El a fost căpitanul acestei nave de atunci și până azi, trecând o dată cu nava, în 1984, de la Ministerul Forțelor Armate la Ministerul Învățământului.

Primarul Anton Lungu a aranjat acest transfer fiindcă nevastă-sa era directoare la Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei, numită acum Palatul Copiilor și Elevilor. Să aibă și nevastă-sa o navă la serviciu!

Toate s-au schimbat de atunci. Chiar și „Borcea”. Se apropie de suta de ani și are ceva din tristețea unei bătrâne care și-a văzut tot neamul pierind, rămânând singură pe lume. Mai e o navă cu zbaturi în Galați, „Tudor Vladimirescu“, dar aceea a fost construită în Austria și am primit-o ca despăgubire după Primul Război Mondial. Și încă una în Tulcea, nici aceea românească. I s-a scos mașina de abur și a fost transformată în restaurant. N-a avut un Ilie Tincu al ei, îndrăgostitul.

 („Jurnalul Național“, 16 decembrie 2009)

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!