Pe vremea lui Ceaușescu, până mai încoace, spre Revoluție, trăia în Iași un cerșetor de mare talent, născut pentru meseria asta pe cât de dificilă, pe atât de profitabilă. Dacă treceai pe lângă el și n-aveai mărunțiș, îi dădeai o sută bătută – când suta însemna sută. Iar dacă n-aveai bani deloc la tine, scoteai de la CEC ori împrumutai de la cineva și tot îi lăsai ceva în cutiuță. Nimeni nu știa câți bani are și unde îi ține. Se vorbea chiar de un million de lei, sumă pentru care niciun om obișnuit nu avea o reprezentare. Era deja o metaforă, putea însemna oricât. Se știa că pentru o delapidare de o sută de mii de lei erai împușcat.
Cerșetorul umbla, ca cerșetorii, în zdrențe; mânca din pomeni și locuia mizerabil într-o colibă de pe malul Bahluiului, o păducherniță împuțită pe care și șobolanii ieșiți din râul pestilențial o ocoleau chițăind înspăimântați. E un mister, altul, cum în acele condiții puteau sta pe lângă șandramaua lui un câine, o potaie cu pielea mâncată adânc de jigodie, și o vacă răpciugoasă care păștea iarba prăfuită de pe mal. Probabil amândouă animalele își pierduseră simțul mirosului și, dacă există la animale, stima de sine.
Într-o seară, cerul s-a înroșit deasupra Bahluiului, un vuiet de sirene a răscolit orașul. O vâlvătaie uriașă se înălța din bârlogul cerșetorului. Când au ajuns pompierii, coliba lui era un morman de jar, iar el stătea liniștit pe un scăunel și frigea la foc o bucată de carne înfiptă într-un băț. Nici n-a tresărit când au debarcat pompierii, răsucea mai departe bățul privind fix în grămada de jar. Părea să nu mai fie în toate mințile. Alături, lângă resturile cocioabei, zăcea vaca, într-o baltă de sânge. Pe bot și pe limbă avea lipite câteva bancnote de o sută de lei, mozolite, însângerate.
Ce se întâmplase? Biata vită n-a mai găsit iarbă, cât o lăsa lanțul; a intrat în coșmelie și, de foame, a început să roadă paiele din saltea. Erau la un loc, în saltea, paie și bani: hârtii de o sută, averea cerșetorului. Când el s-a întors casă, și-a găsit vaca lângă pat, cu sute pe bot, îmbălate. Le morfolea și îl privea cu inocență. În clipa aceea mințile i s-au tulburat. A căsăpit vaca pe loc. A dat foc la tot ce avea, apoi, tacticos, ca și cum asta ar fi făcut în fiecare seară când se întorcea de pe străzile orașului, s-a apucat să-și frigă o bucată din carnea infamei cornute.
1 comments