Când scapi de Covid, parcă vrei să te răsfeți un pic după o lună de mâncat pastile cu pumnul. La naiba cu regimul, cu kilogramele, cu obsesiile unei sănătăți care oricum cedează la prima atingere cu virusul. Și atunci rogi pe cineva din Iași, pentru că acolo e ținta jindului tău, să-ți cumpere ce-ți place și să-ți trimită repede, prin curier, până nu te răzgândești prostește și renunți la un moment irepetabil de desfătare.
Mi-am dorit nuci cu cremă de la Glazurai. Nu am mai mâncat de mult, că nu se rostogolesc pe sub geam la mine, în Bragadiru. M-am și abținut, am zis că poate mai slăbesc. Ei aș!
De ce nucile astea?
Sunt grozave, de-aia. Îmi plac. Le ador. Am fost la Cuptorul moldovencei, la Iași, am văzut cu ochii mei cum se fac, pas cu pas, am vorbit cu femeile care le prepară (ce povești au!). Am luat pentru mine, am luat pentru prieteni, am tot dăruit. De câte ori ajung prin Iași, îmi cumpăr. Din când în când îmi comand prin cineva. N-aș zice că aș fi în stare să ucid pentru nucile astea, dar un cap în gură aș da ca să-i smulg cuiva punguța din mână.
Nicoleta Hritcu, moldoveanca de la Cuptor, a fugit la 14 ani de acasă, din Basarabia, ca să facă școală în România. A fugit zic, pentru că părinții nu voiau s-o lase peste Prut, departe de casă. Liceul l-a făcut pe undeva prin Bacău, unde a prins repartiție, facultatea la Iași. În facultate, ca să se întrețină, a început să facă plăcinte moldovenești, ca acasă la ea, și le vindea din ușă în ușă. Oamenilor le plăceau plăcintele, mai voiau. Încet-încet, tigaia moldovencei s-a dublat, s-a triplat, bucătăria din garsonieră s-a mutat într-un laborator de patiserie:
Studenta săracă l-a vrăjit pe net pe un puști din Statele Unite, ceva mai mic decât ea. Băiatul, fiu de doctori români stabiliți în State, a abandonat facultatea și a dat fuga la moldoveancă, în Iași, a luat-o de nevastă. Împreună, plecând de la câteva plăcinte, au ajuns după ani de zile să țină o afacere de câteva milioane de euro. Să vinzi dulciuri de atâția bani în Iași, înseamnă că o fi ceva de capul lor. Bine, și ieșenii sunt amatori, le place ce-i bun, nu se dau îndărăt când e vorba să se răsfețe.
Dar poate Nicoleta, la cum face nucile astea, nu e basarabencă, așa cum am spus. Poate nici nu e de pe lumea asta. Și eu chiar cred că femeia asta e de pe altă lume, măcar pentru minunile pe care le face, dar nu încerc să vă fac partași la credința mea. Mâncați și voi ca necredincioșii.
Azi mă răsfăț cu nuci. Nu-mi cereți, nu vă dau. Am cumpărat puține, cât să nu mă desfrânez, dar nici să-mi sug de sub limbă. Mi le-a cumpărat și mi le-a trimis prietena Andreea Teleagă, o luptătoare la fel de dârză ca Nicoleta, care crește singură patru copii, dar uite că își face timp să-mi trimită bunătăți și tratamente după Covid. Mi-a ales de două feluri: cu zmeură și cu caramel, jumi-juma. Dar bunătățile astea au o umplutură și mai și: sunt pline de povești. Iar eu, cum știți, mă omor după povești. Simt personajele pe limbă.
Aceeași slăbiciune (de fapt: îngrășăciune) o am pentru cozonacii de la Delicitate, din Suceava. Le vine și lor rândul la următorul dezmăț, că sigur mai iau virusul o dată. Și iar îl bat! Atunci poate desfac și vinul de Strunga. Să bea cineva lângă mine, că eu nu și nu.
6 comments
Data viitoare cereti si niste miniprajituri. Eu sunt fan Tosca, sunt fabuloase, Au si ceva mac in compozitie si sigur au si o poveste, altfel nu ar fi atat de bune. Acum e clar ca trebuie sa incerc si nucile.
O ce veste minunată. Era clar că nu rezista el covidul in bătălia asta cu dumneavoastră. Că sa o zicem pe aia dreaptă, este el puternic a rezistat cât a rezistat dar în „venele” lui de covid nu a curs niciodată Strălucitor. Așa că na, ce avea să facă decât să piardă!
Multă sănătate
Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata! Mi-au fost rugile pe din doua..sau la patrat?!
Pentru dumneavoastra si pentru sora mea..si bucuria mi-e la fel!
Aşa este, „nucile” – acele minunate prăjiturele care ne trimit instant la copilărie și la magia specifică mamelor lângă care stăteam când pregăteau dulciuri senzaționale. Pentru că mamele și bunicile făceau uneori niște prăjituri fermecate, al căror gust cu greu îl mai poate reproduce vreo cofetărie sau producător de dulciuri, însă cele de la Cuptorul Moldovencei, din Iași sunt delicioase. Şi eu am dus la serviciu, unde aproape că s-au bătut colegii pe ele.
Domnule Ilișoi, foarte mult mi-a plăcut acest articol. Și e atât de actual acum! De aia mă gândesc, ca ar trebui să postați mai des.
Cu stimă,
Așa mă gândesc și eu :))