Treceau pe dealuri, lunecând pe roate,
turme de oi sub zări crepusculare
și le-auzeam cum tropoteau turbate –
zgomot final, sălbatic, de motoare.
Apoi s-au dus… Pe dealurile toate
iarbă de plastic a crescut deodată
și peste tot s-a auzit cum bate,
silit, un ceas ce n-ar fi vrut să bată.
Vor reveni în altă seară poate,
când voi dormi pe fân cosit de-o lună…
Pe dealuri pasc în turmă aparate,
în mine-aud tălăngi de bronz cum sună.
1984, Botoșani
1 comments
Cât de actuală poate fi!