Te pierd adesea în oglinzi neclare,
Surâsul tău se zbate sub peceți
Când nu exiști decât într-o scrisoare
Citită la un loc cu alți băieți.
Se sună deșteptarea, vin trupeți
Încă dormind și fac prin somn sectoare
Din ce în ce mai palizi, mai înceți,
Și se dizolvă-n propria sudoare.
Pe unde ești și unde sunt eu oare
Și cine mă vânează cu stoluri de săgeți?
Cu umbra frec podelele murdare,
Cu inima, cu limba. Ce mai vreți?
Plutoane lungi și triste de poeți
Trec spre amiaza versului călare
Cu ochii tăi cusuți pe epoleți,
Cu moartea lor ascunsă-n buzunare.
Sunt nopți în care îngerii vin beți
Și cad în praf cu lanțuri la picioare;
Când te aștept, când chipul tău mă doare,
Secundele curg triste pe pereți.
(Alba Iulia, nov. 1986)
