Onuțu, un țânc cu mâinile crăpate de muncă, stă pe marginea șoselei care se scurge pe sub pridvorul casei lui Liviu Rebreanu, din Prislop, se uită la iapa lui, o mângâie pe bot și plânge.– Mâine vine un nene s-o puște și s-o ducă la fabrică, îngaimă băiatul printre sughițuri.
Când iapa mai face un pas prin otavă, se poticnește, se clatină. Onuțu a scos-o la iarbă verde pentru ultima oară. E bolnavă – și iei amendă dacă o scoți din curte, așa zice veterinarul.
– Tata m-a trimis pe mine s-o pasc, că-s copil și poliția nu-mi face nimic. Ce ne facem, ce ne facem noi fară Rodovica? jelește băiatul mângâind cu mâinile lui aspre botul umed al iepei.
Bolii care trimite caii sub satâr i se spune „SIDA cailor”. Anemie infecțioasă. Nu i se știe leacul. Când un cal se îmbolnăvește, nu mai e nimic de făcut.
În Bistrița-Năsăud, din 20.000 de cai înregistrați, 1.200 au fost depistați cu anemie infecțioasă. Sunt duși unul câte unul la abator, iar în urma lor rămâne durere și sărăcie, fiindcă, dacă îi iei calul unui om de-acolo, din munți, e ca și cum i-ai tăia o mână.
Suntem în august. Până la această dată, în toată țara sunt înregistrați aproximativ 880.000 de cai. 15.744, din 31 de județe, au fost diagnosticați cu anemie infecțioasă. UE a cerut ca aceasta molimă să fie eradicată până în octombrie.
Coșmarul
Ștefan Sângeorzan, primarul din Feldru, e bântuit de un coșmar: îl obsedează caii pe care i-a văzut murind vizavi de primărie. Erau cai cu SIDA. Trebuiau duși la PROTAN Dej, să fie făcuți furaj pentru porci. Veterinarul Ovidiu Ivanciuc le făcuse câte o injecție, să moară. Ar fi trebuit să se stingă fără dureri. Dar caii refuzau să cadă și metecăiau prin fața primăriei, parcă beți. Apoi, pe rând, au căzut la pământ și tot nu voiau să moară, le dădea sângele pe nas și ei se zvârcoleau, bătând cu copitele în aer, și se uitau la oamenii care treceau pe uliță. Cuiva mai tare de suflet i s-a făcut milă de ei și le-a crăpat capul cu toporul, să nu se mai chinuiască în zvârcolirea lor însângerată. Așa au plecat primii 11 cai din Feldru.
– Aici e mafia italiană și mafia sanitar-veterinară, zice primarul Sângeorzan, merg mână în mână și scot bani. E vorba de miliarde și miliade de lei pe care îi ia cine trebuie. Și oamenii mei din sat rămân și fără bani, și fără cai, că am 200 de cai bolnavi din 700… Și caii duc în spinarea lor toată economia comunei.
Nu e calul ca găina
În cazul găinilor, când cu gripa aviară, a fost ușor: veneau marțienii ăia cu măști pe față, însoțiți de cameramani și reporteri, le gazau într-un tomberon, apoi le dădeau foc la marginea satului, în bolniță. Însă caii nu pot fi sacrificați decât în abatoare autorizate, unde trebuie transportați, uneori sute de kilometri, în camioane speciale. Legea nu spune cine și cum trebuie să facă treaba asta. Așa că sunt cai bolnavi care stau de luni de zile în grajduri, acasă, deși legea spune că în maximum zece zile de la certificarea bolii trebuie sacrificați, și nu vine nimeni să-i ia.
– Am ținut calul acasă un an de zile, povestește pensionarul Vasile Costănașiu, fost acar. I-am dat mâncare pe degeaba, că din grajd nu aveam voie să-l scot, am pus și plasă de țânțari la ușă, să nu intre nenorociții și să ducă boala la alți cai. Era un cal frumos… te urcai cu scara pe el… dom’le, sărea lumina de pe el ca de pe oglindă… Îl scoteam în curte câteodată, când era sănătos, numa’ să mă uit la el. Și în fiecare zi când mă duceam să-i dau porție, mă uitam la el așa, și-i ziceam: ce-ai pațit, mă, ce ai, mă, unde te doare, frumosu’ tatii? Și el se uita la mine și mânca. Of… Și într-o zi or venit niște domni, le-am vândut calul pe 200 de lei… da’ am trimis și femeia de-acasă, să nu vadă când îl ridică să-l fabrice.
Calul – acest tractor credincios
Jumătate din Feldru e în Spania, la căpșuni și la hămălit cu roaba. Cine are pe cineva în Spania se desparte de cal mai ușor, deși tot cu lacrimi uneori și tot cu prohod făcut la cârciumă, să plângă tot satul. Însă ceilalți își bocesc caii mai abitir decât Onuțu, fiindcă în Feldru, tăiat pe de o parte de Someșul Mare, iar pe de alta de niște munți unde nici o mașină nu poate urca, e un sat care, cum spunea primarul, stă pe cai, doar pe ei se bazează. Numai cu calul poți să ari câte o bucată de pământ, ici-colo, printre pietroaie, pe unde poate să muște plugul. Și e cea mai mare comună din județ – 8000 de locuitori, cu numai 700 de cai, dintre care 200 deja condamnați la moarte. Și boala se întinde. Spaniolii, cum li se spune muncitorilor întorși din Spania, vin cu bani cu miros de căpșună și cumpără fiecare metru pătrat, orice loc unde poți ridica măcar un coteț, dacă nu o casă. A ajuns 100 de euro metrul pătrat, mai scump decât pe malul lacului Snagov. Dar pentru cine nu are pământ de vândut, fiindcă pe-acolo nu e loc nici să plimbi calul, tot de la alde iapa Rodovica vine ziua de mâine.
– Cu doi cai buni, dacă nu-s anemici, primăvara caștigi 30 de milioane de lei, la arat, zice lelea Raveica Nechiti. Dacă cari numa’ lemn, ieși la jumate. Da’ cari gunoi, da’ cari fân… da’ ce nu faci? – și așe te țâi. Și dacă nu scoți un ban, cine-i mai mândru când iasă cu frumușață de cal și mărgi cu sania prin sat, iarna?
Săraci și proști
Pentru fiecare cal bolnav, ca și la găini, statul plătește o despăgubire „egală cu valoarea de înlocuire”. Adică: dacă ai un cal de 500 de lei, evaluat de o comisie, tot atât vei primi de la stat, ca să îți cumperi un cal la fel. Dar e ca la noi: depinde cum te pui cu comisia aia.
Raveica Nechiti, femeie cu cinci copii – trei acasă și doi la facultate, la Cluj – , era să moară când veterinarul i-a adus hârtie că iapa ei are SIDA și că trebuie să o țină închisă până va veni cineva să o ducă – vie sau moartă – la abator.
– Cum să hie iapa me bolnavă? se întreba femeia. Dacă era bolnavă, nu-mi spunea? Nu știam eu? A venit cu poliția la poartă, că s-o dau, da’ n-am dat-o. I-am mai făcut o dată analiza și a ieșit că-i sănătoasă. Dacă îmi luau calul, pe analizele lor, eu cu ce îmi mai țineam copiii la facultate? Neam de neamul nostru, noi numai cu calul am ținut gospodăria. Și din tot neamul nostru, copiii mei sunt primii care fac o facultate. Na, și ei să ne ieie calul, să ramânem și săraci, și proști!?
Mișmașurile sunt imposibile, dar se întâmplă
Ioan Bogolin, director la Direcția Sanitar-Veterinară Bistrița-Năsăud, se jură că nu se poate face nici un mișmaș cu caii bolnavi. Toți cei 58 de veterinari din județ, bagă el mâna în foc, nu dau certificate false, fiindcă actele astea sunt date de un laborator acreditat, iar din comisia de evaluare fac parte birocrați serioși, de la vreo cinci instituții, și e greu de crezut că pot fi mituți toți ca să evalueze în plus sau în minus un cal.
– Dar în cazul Raveicăi Nechiti s-a putut da un diagnostic greșit. – Ei, se mai întâmplă… Problema noastră mare, zice directorul Bogolin, nu sunt aceste mici incidente, excepții, ci faptul că boala asta se ia imediat de la un cal la altul – fie prin hamuri sau atingere directă, fie prin intermediul insectelor. Așadar, avem permanent un focar de infecție dacă nu putem prelua acești cai din gospodării. Noroc că boala nu se transmite și la om, iar carnea este comestibilă după o procesare prin metode speciale, deci e clar că prezintă un interes economic, dar asta nu ține de competențele noastre legale.
Cai la preț de rațe
Era de datoria veterinarilor, cât și a primăriilor, să-i anunțe pe țărani că statul îi despăgubește pentru caii bolnavi de anemie infecțioasă.
– La noi n-a zis nimeni așa ceva, spune veterinarul Dumitru Peter, viceprimar în comuna Telciu. Au venit niște italieni și au cumparăt caii pe mai nimic, zicând că restul plătește statul. Au încărcat caii în tiruri și au plecat încolo… dracu știe ce au făcut cu ei… Am auzit că au plătit 10-15 eurocenți pe kil, de la cal la cal, și că dau cu 28 de euro kila la export .
Valentin Pop-Mititean, directorul Direcției Agricole și de Dezvoltare Rurală din Bistrița-Năsăud, stă pe o grămadă de bani, dar nu poate despăgubi pe nici unul dintre cei care și-au vândut caii bolnavi pe 100-200 de lei. Stă pe un purcoi de bani, de la minister. Ministerul Agriculturii (MAPDR) are un buget de aproximativ 3 milioane de lei pentru despăgubiri în caz de epizootii. Numai caii din Bistrița-Năsăud înghit tot acest buget. Mititean are ceva bani, dar nu poate despăgubi pe nimeni, fiindcă țăranii n-au știut legea și și-au vândut caii la preț de rață.
– Dacă un gospodar și-a vândut calul pe 100 de lei, explică directorul Mititean-Pop, înseamnă că proprietar a devenit firma aia din Satu-Mare, firma unui italian, înseamnă că italianul trebuie acum să încaseze despăgubirile, dar eu n-am nici număr de telefon, nici adresă de la el. Banii sunt la mine, pentru toți caii bolnavi din Bistrița, dar în doi ani, de când a apărut hotarârea de guvern, nu am plătit decât pentru 14 cai.
O durere anume umblă ca un nor peste satele românești. Satele în care mulți oameni visează cai agonizând.
(Septembrie 2006. Scris pentru Cotidianul, dar netrimis, nepublicat)
