Biblioteca publică din Gara de Nord are o carte. Ba nu, n-are niciuna, fiindcă vine un tânăr și ia cartea din raft, zice că e a lui, a pus-o acolo numai până la rapidul de Iași, să nu stea lemnele alea goale, 4 rânduri pe lat și 6 pe-nalt, 24 de rafturi goale. Nu mai rămâne decât afișul: “Bibliotecă la dispoziția publicului călător. După citirea cărților, vă rugăm să le puneți înapoi în raft!” Cărțile or fi la publicul călător și cititor.
Prea puțini cititori, în gară, pentru o bibliotecă așa de mare. Unul e polițist de circulație din Bacău, comisarul șef Vasile Pușcașu. Și-a propus să citească în fiecare zi cel puțin 20 de pagini. Acum ciugulește din “Fructele mâniei”, de John Steinbeck.
– E cartea mea de acasă! – sare el ca ars, de parcă ar fi vrut cineva să i-o ia.
– Cum ar fi să fie și cărți în biblioteca aceea cu autoservire din gară?
– Da, eu consider că ar fi un lucru civilizat, ar fi pentru fiecare, mai ales pentru cei setoși, un început de a citi o carte, de a-și propune chestii pe viitor, în domeniu, spune polițistul.
Al doilea e Liviu Doia, din Zimnicea. Navetist. El e student în București, la Construcții, citește un curs de rezistența materialelor, ceva cu scheme și tabele. Pentru unul ca el, intoxicat cu logaritmi, n-ar fi stricat o gustărică, o poezică, până la tren. Dar la noi trenurile au întârzieri și de-o nuvelă. Iarna, chiar de romane groase, de Breban.
– Ar trebui să fie cărțile aici!, spune adolescentul uitându-se încurcat la rafturile goale.
A treia e o domnișoară. }ine în mâini o carte. Iar în carte e o oglinjoară. Domnișoara își citește atentă punctele negre și parantezele sprâncenelor. Mai e și o doamnă cu carte. Doarme.
Atât. Unii citesc tabloide, ziare de sport, afișe sau specialitatea casei: mersul trenurilor. Ceilalți nu citesc nimic. Completează integrame, manâncă parizer cu pâine, forfotesc prin gară, se uită la nudul bibliotecii.
Atunci, unde sunt cărțile? O doamnă cu spray de piper la brâu stă de pază la ușa sălii de așteptare, unde e și biblioteca.
– N-ați văzut niciodată cărți acolo?
– Dacă n-am intrat… Eu doar noaptea intru, să am grijă de călători, zicea ea în două cu gumă de mestecat.
Ea nu citește niciodată nimic. E pusă acolo de pază ca eunucul la harem. E de încredere.
Un afiș cât peretele arată că Uniunea Scriitorilor a donat Gării de Nord, anul trecut, cărțile a 45 de scriitori români contemporani. Păi, toată lumea știe că scriitori români nu au vizibilitate!
Numai domnul cu parizer pe ziar, operat la cap, își amintește că astă-vară, când a venit cu operația la control, era mobila aia plină de cărți. Ce frumos se vedea! Acum e numai mobila. Stă la dispoziția publicului călător.
(26 februarie 2009)
