Sunt un om important! – Momente și spițe (30)

            Prietenul meu Dami – Damian Florea, pentru ceilalți – mă întâmpină zâmbitor de cum ies din casă, arată cu degetul spre mine și îmi spune: “Meriți mai mult respect”. El mă cunoaște, îmi apreciază munca și știe mai bine decât oricine altul că mi se cuvine mai mult respect pentru asta și că, de asemenea, merit un salariu decent. La metrou, Dami se uită la mine și îmi spune: “Meriți să trăiești mai bine”. Alături e o bătrânică rebegită de frig, se roagă de trecători să-i cumpere cineva telefonul cel vechi, cu disc, două gioarse de poșete și câteva cărți, ultimele din biblioteca ei de fostă profesoară, dar nimeni n-are nevoie de vechiturile acelea, nici dacă le-ar lua  degeaba. Poate și ea ar merita să trăiască mai bine, dar Dami îmi spune asta mie, nu ei, pentru că eu sunt prietenul lui.

            Și pentru Neluțu Olteanu, și pentru nea Dănuț Alexandrescu – e totuși mai în vârstă, nu-mi permit să-i zic direct: “Băi, Dane!” – eu sunt mai important. Îmi tot repetă de câte ori ne vedem prin oraș: “Tu înainte de toate”. Ar face orice pentru mine. Prietenul la nevoie se cunoaște. Îmi spun că îmi dau casă, bani să mă mut în ea, pensie mai mare, alocație de zece ori mai mare pentru copil, că mă scapă de o grămadă de impozite și taxe, ce n-ar face ei pentru mine! Poate mai și exagerează, ca atunci când mi-au zis că șeful lor, Geoană, mi-ar putea aranja o călătorie în Cosmos, dar nici eu nu-s neam prost, nu vreau să abuzez de dragostea lor pentru mine.

            Nea Mișu Toti se interesează și el de mine. “Senator pentru sănătatea ta”, așa mă salută el, cordial, când ne întâlnim. Sunt un om norocos, am un senator al meu numai pentru sănătate, când alții se plâng că nu se simt reprezentați deloc în Parlament. De fapt, n-aș avea nevoie decât de un senator pentru vezică și un deputat pentru ejaculare precoce, că altceva nu mă supără deocamdată. Dar așa e cu prietenii, îți oferă totul.

            Nu cred că mai există cineva în țara asta să aibă senatorul lui, deputatul lui, cel puțin n-am auzit până acum. Numai eu am. Iată, Theo, soția lui Ducu Bertzi, folkistul: e deputatul meu. E la dispoziția mea. Și Gabi Mutu, și domnu’ Ozunu, care e general în rezervă, e mai milităros, așa, dar cu mine vorbește cald și direct ca un tătic. Frumoasa mea vecină Mariana Nedelcu îmi scrie: “Bună, vecine…” – Bună, Mary! – și îmi amintește că ține cu mine.

            Vili Veneciuc stă și el pe stradă cu mine – acum am aflat – și mă încurajează mereu spunându-mi că soarele va răsări și pe strada noastră neasfaltată și plină de câini. La cât e el de devotat, simt că ar fi în stare să mute soarele după mine pe toate străzile pe unde mi-aș plimba geamantanul de chiriaș.

            Gigi Iancu, aflat în slujba Crucii și a Neamului Românesc, suferă când vede cum  negrii, păgânii mișună prin București și ne fură femeile, iar eu îl consolez prietenește.

            Sunt amic chiar și cu Vadim, da, cu însuși Vadim! El îmi spune că eu sunt cel mai frumos și cel mai deștept de pe pământ. Sigur că nu e așa, nu-l cred, mai ales că a mai spus despre unul că e cel mai iubit, și genial, și câte și mai câte…

            Ce să mai zic de Dănuț Liga, el vine chiar la mine acasă, lucru care deja a apărut și în presă și i-a făcut pe vecini să crape de invidie. De ciudă, au rupt ziarele și le-au aruncat peste tot prin oraș.

            Cu Radu Munteanu și cu Reli, nevastă-sa, mă văd în parc, la un ceai. Ce cuplu draguț! El e un interlocutor agreabil, iar Reli face niște fursecuri delicioase.

            Mi-e greu să înțeleg cărui fapt datorez atâta dragoste și preocupare din partea noilor mei prieteni, mai ales că n-am făcut nimic să le câștig prietenia. Nu pot decât să constat minunata schimbare din viața mea, să-i  mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest privilegiu extraordinar și să mă rog să fie o prietenie durabilă. Trec printr-o perioadă atât de frumoasă a vieții mele! Îndrăznesc chiar să sper, ba sunt sigur că la anul voi deveni prieten și cu Traian Băsescu.