Totdeauna mi-am dorit să devin campion. Și, nu mă îndoiesc, aș fi ajuns, dacă mă apucam de sport. Pur și simplu nu m-am putut hotărî la ce sport să mă dau. Până de curând, când mai mult sportul m-a găsit pe mine.
Eram pe la Grădina Icoanei, mă învârteam cu bicicleta în jurul parcului – fiindcă bicicliștii și câinii n-au voie înăuntru. Parcul era ciudat de pustiu pentru o zi de duminică. Numai niște paznici patrulau pe alei. Și niște domni cu genți diplomat, tare misterioși, apăreau ca din pământ, străbăteau aleea și dispăreau în restaurant. Dinăuntru se auzeau pocnete și un zuruit neîntrerupt, ceva ca un duduit de economie. E ceva necurat la mijloc, mi-am zis. Voi scrie un reportaj, o dezvăluire senzațională! Și m-am strecurat și eu înăuntru când paznicul de la ușă a întors capul.
Și ce să vezi? Nimerisem în toiul unei competiții de table la nivel național. Localul era plin. Domnii aceia misterioși erau sportivi, jucători de table, iar gențile lor diplomat nimic altceva decât cutii de table aduse de la Paris, 500 de euro bucata. Cutii de firmă, nu ca troacele alea pe care joacă amatorii în Cișmigiu. Toți erau legitimați la Federația Română de Table, cei mai buni sportivi ai momentului, cele mai de seamă figuri ale tablelor românești.
Nu m-am lăsat intimidat de palmaresul lor și l-am provocat pe unul la o linie. Toți se uitau la mine ca la un olog care vrea să-l dribleze pe Hagi. Însă eu mă simțeam norocos, mai ales că, trăind în București, nu trece zi să nu calc în mogâldețele pe care câinii le descarcă pe trotuare și prin parcuri. Mă și vedeam cu trofeul în mâini.
Dar tablele nu sunt joc de noroc. Mi-a spus-o însuși secretarul general al Federației Române de Table, Liviu Radu, un strălucit teoretician al tablelor și autorul unui manual de table. Trebuie să gândești. Dacă ai 6-1, să zicem, depinde cum faci 6, cum faci 1. Șase-n casă și 1 pe el, sau cu 1 te descoperi și faci 6 de fugă, sau pui 6 pe 1 în câmpul adversarului – sunt cel puțin trei variante la fiecare zar. “Domnule, trebuie să lași variante optime pentru tine și slabe pentru adeversar”, a spus, în sinteză, strategul.
Am dat în sfârșit cu zarul și a picat 6-6. Adversarul meu, campion municipal, a zbătut zarurile în pumn cu o mișcare bărbătească și a dat 2-1. Eu am mai dat câteva duble și l-am făcut marț, pe care nu l-am dedicat nimănui.
Toți de pe margine au sărit cu gura pe mine, că eu am dat prostește dublă după dublă, pe când adversarul meu a jucat inteligent, dar n-a picat zarul bine, că s-a izbit în pulul meu. Asta e, se întâmplă și în alte sporturi. Plus că strategia lui a fost mai bună, s-a văzut de la o poștă că are o tehnică admirabilă, pe când eu am jucat urât, ca un salahor care face o linie din fugă, între două roabe de mortar.
Ehe, tablele astea nu-s chiar pentru oricine! Inteligența e pe primul loc. Creierul trebuie să proceseze rapid sute de variante de joc. Ca jucător de table de performanță trebuie să studiezi zilnic literatură de specialitate, să analizezi meciuri de referință din marile competiții. Trebuie să te antrenezi zilnic, așa cum pianiștii exersează zilnic. Dacă nu, îți ieși din mână, pierzi deprinderea de a judeca rapid situația din câmpul de luptă și adversarul îți ia linia sau, mai rău, te face marț. Pregătirea psihologică este tot atât de importantă. Altfel, poți să-ți pierzi cumpătul într-un moment tensionat și faci erori fatale. Nemaivorbind de pregătirea fizică, pentru că meciurile durează nopți întregi și oboseala este un inamic mai periculos decât un zar al dracului. Asta m-a mirat, recunosc. Știam de șahiști că fac mușchi la sala de forță, dar nu mi-am imaginat că și jucătorii de table.
Un tablagiu adevărat are și o alimentație adecvată, bogată în calorii și lipide, cum ar fi semințele de floarea soarelui și de bostan. Și duce o viață cumpătată.
Tablele au și o dimensiune metafizică fiindcă mișcarea pulurilor de pe o culoare pe alta trimite la natura dihotomică, duală a lumii, este oscilația omului între Bine și Rău, lupta dintre a fi și a nu fi sub semnul hazardului simbolizat de zaruri…
Când s-a ajuns la calculul probabilităților, mi-am dat seama că nu-s capabil de performanță în acest sport complex. Câștigasem prostește un marț, nimic mai mult. Dar eu tot vreau să devin campion. La alt sport. Voi înființa Federația Română de Solitaire.
(12 noiembrie 2008)
1 comments
astea sunt nemuritoare