Maratonul este o metodă folosită de țările organizatoare pentru a sprijini discret economia Kenyei. Kenya are culegători de lauri așa cum avem noi culegători de căpșuni. Acești profesioniști aleargă pe la toate marile maratoane din lume, iau premii și duc banii acasă. Acolo, cursul monedei naționale se anunță la știrile sportive.
O dată cu Maratonul Internațional București, România s-a alăturat, în sfârșit, țărilor civilizate care susțin dezvoltarea Kenyei. Conform regulii, toate medaliile la maraton și la semimaratonul din București au fost câștigate de atleții kenyeni Mwangi… Oioisa… Machichim… Kipcoech… în fine: de atleții kenyeni. Premiile de mii de euro au fost susținute de Toyota, cunoscutul producător de mașini și, mai nou, de bomboane. Dulciuri și chipsuri, alimente interzise în școli, au primit toți copiii din partea sponsorilor, câțiva producători de bombe cu calorii sponsorizând întrecerea sportivă așa cum prostituatele susțin lupta contra sifilisului.
1 comments
viorel, am ris cu lacrimi, un ris dulce-amarui… excelent scris, asa cum ne-ai obisnuit!