Isus Hristos a coborât în rubricile de matrimoniale ca să mângâie, ca un păstor milostiv, sufletele oițelor rămase fără pereche. Modelul bărbatului musculos, cu ochelari de soare și geacă de piele, este înlocuit aici cu bărbatul pios, încheiat până la gât, cu privirea pierdută sus, în colțul chenarului, ca în adorație; iar femeia rănită în dragoste poartă broboadă și n-o mai recomandă mărimea sutienului și lungimea picioarelor, ci cât de des merge la biserică și dacă se spovedește. La fel, foarte important, dacă este pro sau contra ecumenismului și dacă ascultă manele sau nu.
Isus, ca agent matrimonial, nu e o noutate; pe ici, pe colo, putea fi întâlnit prin ziare și Internet în devălmășie cu anunțuri sincere, mustind de lacrimi, sau pornografice de-a dreptul. Acum există rubrici în ziare și pagini web numai pentru credincioși, unde libidoul a fost înlocuit cu smerenia și Kama Sutra cu dreapta învățătură ortodoxă.
„Ăsta e un lucru bun, zice părintele protopop Pompiliu Dinu, de la Protoieria III București. E bine că acești oameni caută să se unească în dragoste unul față de altul, luminați de iubirea comună pentru Mântuitorul nostru, Isus Hristos”.
„Mesajul a fost trimis. Doamne ajută!“
Îmbulzeală ca la împărțirea agheasmei pe pagina de “matrimoniale pentru credincioșii ortodocși” www.cetatea-crestina.org. O pagină simplă, austeră ca un schit, unde vibrația sexuală a site-urilor matrimoniale încetează brusc, un loc binecuvântat și parcă anacronic unde mai găsești, ca într-o rezervație, fete virgine, femei pline de devotament și bărbați decenți, timizi, spovediți și împărtășiți de trei-patru ori pe an, unii chiar mai mult. Își trimit unii altora mesaje semănând mai mult a acatiste, se întâlnesc și, cine știe?, poate se plac și rămân împreună, uniți în dragoste și rugăciune, cum ne învață cu dreapta lor învățătură Sfinții Părinți. Scrii mesajul, faci click și pe firmamentul monitorului apare, ca un curcubeu al speranței: „Mesajul a fost trimis. Doamne ajută!“.
Daniel, de 42 de ani, i-a dat întâlnire frumoasei, dar fără noroc în dragoste, mlena35. Plin de fericire, el scrie că a invitat-o la un suc, că suntem în post; ea n-a zis nu, dar n-a vrut direct la terasă, au mers întâi la biserica Sfântul Anton, de lângă Hanul lui Manuc, tocmai la sfântul patron al familiei, și abia după slujbă au băut suc în centru și au rămas prieteni, deocamdată, cu perspective de și mai mult, poate chiar căsătorie, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Parcă-l și auzi pe tânărul îndrăgostit cântându-i iubitei virtuale nemuritorul cântec al lui Jean Moscopol, adaptat la profilul rubricii:
Hai să ne-ntâlnim la slujbă, seara,
La bisericuța din Șosea
Unde cântă o măicuță-n strană
Și să bem agheasmă, draga mea…
Ai dreaku hackeri!
Daniel și mlena35 sunt o pildă pentru celelate suflete înlăcrimate care se vor găsi pe aleile Internetului și vor evada, ținându-se de mână, în realitate. Dar, vai, în calea fericirii lor se pun cu pizmă nește hackeri, ai dreaku, tot intră pe site și cu știința lor diavolească încâlcesc cărările iubirii, pun pucioasă în loc de tămâie și împrăștie peste tot foliculină și testosteron. „Am de-a face zilnic cu atacuri de hackeri și cu unii care încearcă să se înscrie cu prezentări ambigue sau chiar blasfematoare. Chiar toți ăștia nu au altă treabă? Cum de au atâta timp? Eu unul nu am timp: trei copii de crescut, o mulțime de alte proiecte neterminate…“, se plânge Niculae Baciu, inițiatorul și administratorului site-ului matrimonial ortodox.
Niculae Baciu locuiește de peste 20 de ani în Statele Unite, dar în ultimii trei ani a stat mai mult în București. Ideea de a deschide pe Internet un loc de întâlnire virtuală pentru cei singuri și cu frica lui Dumnezeu i-a venit de la câțiva prieteni: „Mi s-au plâns că de ani de zile ar vrea să se căsătorească, dar că le este imposibil să găsească un partener cu credință adevărată în Hristos. Mă miră că un site ca acesta deranjează așa de mult pe unii. Și totodată a fost neașteptat de bine primit de alții”.
Paradoxul manelelor
Nu oricine poate trece prin sita deasă cu care se cerne iubirea luminată de candela credinței. Primesc mai multe mesaje și își cresc astfel șansele de a-și găsi perechea cei care care participă mai des la liturghie, au duhovnic și se spovedesc de cel puțin patru ori pe an, aventurierii, materialiștii și păcătoșii să se abțină, exclus neortodocșii, deși biserica acceptă și căsătoriile mixte, cu condiția să fie botezați ortodox copiii. Și pe lângă aceste admirabile calități e de preferat să nu asculte manele, un gen muzical care-l îndepărtează pe om de trăirea mistică autentică ‒ zice părintele Pompiliu – , mai bine să urmeze exemplul lui Cristian (48 de ani, inginer): „Aș vrea să am cu cine asculta o muzică clasică valoroasă, să merg cu cineva anume la spectacole, în concedii, în pelerinaje, să admir arhitectura și icoanele unor locuri sfinte“.
Împotriva manelelor se declară toți bărbații și femeile bisericoase de pe site și „asta ar trebui să le dea de gândit preoților, că prea mare avânt au luat manelele la un popor care se declară peste 85 la sută ortodox. Și mai cântă manele și la nuntă”, spune M. V., profesoară de engleză. „Eu am ajuns pe site în urma unei dezamăgiri sentimentale, povestește profesoara la o cafea virtuală. Eram exasperată de concepțiile extrem de limitate ale bărbaților cu care m-am întâlnit, cei de pe site-urile de dating obișnuite. 90 la sută dintre ei sunt în căutare de aventuri ieftine. Îmi doresc mult să întâlnesc creștini adevărați, nu dintre cei care când trec pe lângă o biserică își fac zece cruci, dar te lasă să mori lângă ei și nu-ți dau un pahar cu apă sau judecă pe toată lumea și le scuipă semințe în cap. No way!“
Îngerii din grădina răului
„Caut o relație de lungă durată lângă un bun creștin care să mă protejeze si cu care să îl primim împreună pe sfântul Hristos“ ‒ zice Mihaela, de 22 de ani. „Obișnuiam să folosesc heroină pentru a uita de complexe și frustrări. Nu de mult am descoperit biserica, ea m-a ajutat să îmi îndrept viața“, se prezintă altă domnișoară. Dan, din București, își dorește „o soție creștină cu care să împart bucurii și necazuri, să mergem la biserică și să ne rugăm împreună, să ne sprijinim unul pe altul în scopul mântuirii“. Iar altcineva anunță: „Am primit sfânta iluminare a Domnului și aș dori să găsesc o femeie credincioasă, cu frica lui Dumnezeu, cu care să împart cuvântului Domnului. Amin!“
Mesajele par copiate din acatistele lăsate cu nemiluita la biserica Sfântul Anton, marțea, când fetele bătrâne și bărbații fără noroc în dragoste se roagă să-și găsească perechea, nu de pe o pagină din web-ul invadat de vulgaritate. Conform „Romanian Top 66“, în primele două decade ale lunii februarie cele mai căutate zece cuvinte pe web-ul românesc au fost, în ordine: porno, filme porno, xxx, muzică, filme, manele noi, pizde, poze porno, matrimoniale, freeporno.
Doamne-ajută!
Binecuvântat fie Internetul!
Protoiereul Pompiliu Dinu întâmpină cu bucurie trezirea la credință a celor care își caută perechea pe Internet, aproape că îi dau lacrimile, înduioșat de smerenia și cuviința cu care își planifică întâlnirile face to face și de râvna lor întru Hristos. „Familia, zice părintele, a făcut ca acest neam să reziste. Acolo unde soții sunt uniți de credință, căsnicia e mai trainică. Mă doare sufletul când văd că aproape un sfert din căsătoriile încheiate se desfac prin divorț… Prea ușor se pronunță divorțurile, iar statul încurajează acum și concubinajul păcătos.“
Părintele îi laudă pe tinerii care își păstrează virginitatea până în noaptea nunții. „Nu sunt de acord, zice el, ridicând vocea, cu căsătoriile de probă. Ce înseamna asta? Eu nu mi-aș da fata să o probeze unul, că nu e vită, și să spună: na-ți-o înapoi, că nu se potrivește. Dumneata ți-ai da copilul la o probă de asta? Foarte bine, să intre tinerii pe Internet, să se cunoască și apoi să pășească împreună în viață prin sfânta taină a cununiei, că nu desface omul ce a legat Dumnezeu”.
Portert de soț cum rar se mai găsește
Ginel, din Giurgiu, (foto) nu-și laudă sfintele scule, nici mașina, nu-și arată mușchii; totuși care femeie cu frica lui Dumnezeu nu și-ar dori comoară de bărbat ca el? „Nu umblu în ospețe și în beții, se prezintă Ginel, nu umblu în ceartă și în pizmă, nu umblu în desfrânări și în fapte de rușine. Nefumător, nebețiv, nedeprins a bate (pașnic), neagonisitor de câștig urât (cinstit), chivernisitor, dornic de a fi bărbat al unei femei… nu am fost niciodată căsătorit și tot așa doresc să fie și cealaltă jumătate. Mă numesc Ginel. Sunt pasionat de calculatoare, dar mai presus de orice pun credința… ortodoxia pură: fără ecumenisme sau altceva asemenea… Doamne ajută!“
(„Cotidianul”, 23 februarie 2007)