Nu-i ușor să ții în spinare de unul singur, la 19-20 de ani, trei frați mai mici. Trei iepuri scăpați din sac. Florin își vărsa sufletul alergând după ei prin oraș ca să-i aducă la loc. Mihai ieșise din școala de corecție și se năpustise cu capul direct în pungă, trăgea aurolac. Marius se îndrăgostise de Britney Spears și voia să se arunce de pe casă cu niște baloane de un leu ca să zboare până în America, la iubita lui. Cel mic îl văzuse pe Dumnezeu în stația de metrou, la Unirii, și dăduse în delir mistic. Dar Florin a scos-o cumva la capăt cu toți…
– Cum adică voia să zboare cu balonașele în America?
– Da. Avea o geantă de voiaj plină cu baloane de alea colorate, de un leu. Se urca pe casă și umfla câte o sută, cu gura, până-i ieșeau ochii din cap. Încerca să se ridice în aer și s-o taie peste Atlantic. I-am zis: «Băi, și cum ai să te dai jos când ajungi în America?». «Sparg niște baloane și cobor.» «Dar dacă se sparg baloanele pe drum? Dă naibii un pescăruș peste tine și te omoară.» «Păi am baloane de rezervă la mine și le umflu!» Am încercat să-i spun cum e cu curenții de aer, că s-ar putea să-l ducă în Africa. Dar nu, nu se putea discuta cu el. Una că nu știa fizică, dar și dragostea aia era mai tare ca drogurile. Avea numai casete cu Britney Spears. Avea toate pozele cu Britney, dormea cu ele. Dacă ziceai ceva nasol de tipă, sărea la bătaie, te mușca de gât. Până la urmă,i-a trecut febra asta.
[box type=”info” font=”arial” fontsize=”14″ float=”center” head=”Reportaj gata citit”]
Dintr-o închisoare în alta
Lectura, efectele și montajul: Viorel Ilișoi
Muzica: Kevin MacLeod[/box]
Florin a ieșit de la Concordia cu o calificare de șofer și de mecanic auto. A început ca șofer pe Salvare. Avea un program fix, destul de lejer. Ziua alerga prin oraș cu bolnavii în mașină, seara mergea la liceu. Observa cu bucurie ce diferență mică este între realitate și vis. Cu cât se împlânta mai viguros în realitate, cu atât era mai aproape de visul lui: facultatea, afacerea, bunăstarea pentru el și pentru frații lui.
La Salvare nu i-a plăcut. Era sătul de suferința lui, nu voia s-o mai vadă și pe a altora. A intrat mecanic auto la un service, a învățat și tinichigerie acolo. Dar patronul îl trăgea pe sfoară. Îi lua din bani. A încercat și ca bijutier, n-a mers. Pe urmă a reparat biciclete pe Buzești, la domnul Marțău. Era meseriaș de pe altă lume, un exorcist. Alunga răul din biciclete cu un patent și cu o cheie de spițe. Regla bicicletele fin, cum ar fi acordat piane. La ușa lui era îmbulzeală. Toți bicicliștii adevărați din București îl știau și prin el Florin ar fi putut ajunge meseriaș priceput, cu dever bun, cu vărsământ la teșcherea. Dar n-a avut nici la Marțău stare. A ajuns salahor pe șantier. A spălat iar parbrize la semafor, ca în copilărie. Pe urmă a fost asistent social la Fundația Stavropoleos. Era omul de legătură dintre așezământul social și copiii străzii. Nimeni nu-i cunoștea mai bine decât el.
A sărit de la o meserie la alta fără să fie o zi șomer. Nu-i displăcea munca, dar și-a dat seama că nu-l atrăgea deloc condiția de angajat, la cheremul vreunui șef cu toane. A început să vândă pixuri cu gel. Apăruseră atunci și lumea era încântată de ele. Le lua de ici, le vindea colo. Ăsta era modelul de afaceri cel mai întâlnit atunci. Avea oameni pe la toate gurile de metrou. De-acum el era șeful altora. Când n-a mai mers cu pixurile, a simțit că începe nebunia cu telefoanele mobile. În talciocul din Militari cumpăra celulare de la unii și le vindea altora la câțiva pași mai încolo, cu câțiva lei mai mult. Pe urmă a vândut casete video, cd-uri cu muzică, reviste. Îi mergea bine.
A terminat liceul la seral și s-a înscris la facultate doar ca să scape de armată. A ales Drept și Științe Administrative, la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir. Frații lui abandonaseră școala. Se tot împiedicau de pragul de opt clase. Dar măcar reușise să-i țină aproape. Smintitului de Mihai i-a venit mintea la cap: pe la douăzeci de ani a lăsat aurolacul deoparte și s-a însurat. Din dragoste, s-a lăsat de droguri. Mai târziu se va reapuca de ele, cu și mai multă înverșunare, din gelozie. Ceilalți doi au stat la început pe lângă fratele mai mare, l-au ajutat în afacerile lui nestatornice ca apa, dar profitabile. Apoi fiecare a luat-o pe alt drum.
În vara lui 2001, Florin a fugit din țară. Primise o amendă imensă pentru comerțul ilicit cu cd-uri și casete. Douăzeci de milioane. Nu-i avea. Îl pândea închisoarea. A lăsat baltă afacerile, facultatea, i-a lăsat și pe frați de capul lor, că de-acum erau mari, și a plecat. Putea s-o ia în orice direcție. S-a îndreptat spre Veneția pentru că visa de mic să vadă orașul ăla nemaipomenit, cu străzi de apă și cu biserici înșurubate în cer. A plecat la drum cu un camarad mai mult inconștient decât curajos. Cătălin și atât. Unul care pândea homosexuali prin București și-i bătea până intrau în comă. Și în drumul lor clandestin până în Italia, Cătălin a mai nenorocit niște homosexuali prin orașele fostei Iugoslavii. Îi desfigura cu pumnii și cu picioarele și le lua banii. Florin, pirpiriu și mlădios ca o fetișcană, era momeala. Până la urmă s-a despărțit de Cătălin. Era un descreierat.
A traversat pe jos Serbia, Bosnia, Croația, Slovenia. Din primul oraș, și-a trimis pașaportul acasă prin poștă. Începea aventura. Ziua stătea ascuns, noaptea se târa ca șarpele. O casă izolată, o rulotă, o grădină de zarzavat, o livadă, un magazin mai prost păzit erau locuri de unde își lua mâncarea – cu plata pe lumea cealaltă. Când n-a mai putut, s-a predat. Murdar, flămând, rănit, înnebunit de nesomn. Prima oară l-a rugat în genunchi pe judecător să-l închidă. Știa că va lua cel mult o săptămână. A avut noroc. Își amintește acele prime zile de închisoare ca pe unele dintre cele mai frumoase zile din viața lui. Dar au fost puține. A doua oară judecătorul a vrut să-l ierte și atunci l-a înjurat chiar în sala de judecată ca să-l forțeze să-i dea închisoare. A intrat iar la mititica, la odihnă și la mâncare caldă. De data asta, o lună de zile. Nici n-a apucat să se învețe cu binele, că l-au dat afară din pușcărie. A pornit-o spre Italia.
După aproape două luni de mers târâș de-a lungul a patru țări, într-o noapte a văzut luminile din Trieste. L-au prins grănicerii și l-au închis. N-a stat mult la arest. A evadat. Iar l-au prins, l-au trimis în Slovenia. A ajuns în lagărul de la Ljubljana. A evadat și de acolo cu niște rackeți ruși care credeau despre el că are bani. N-avea, i-a păcălit. A trecut prin trei lagăre, de fiecare dată cu nume împrumutate de pe casetele pe care le vindea ilegal în țară: Nicolae Guță, Nicu Paleru. Și o dată – Jean Vlădoiu. N-avea acte, dădea niște nume care-i veneau în cap.
– Deci ai făcut și pușcărie!
– Eu? Guță a făcut. Paleru. Vlădoiu. Eu n-am cazier. Sunt curat.
De fiecare dată s-a întors în Italia. Până la urmă a juns în Veneția. Exact în ziua de 11 septembrie 2001, când au căzut Gemenii din New York. La Concordia învățase să cânte la fluier și la chitară. Asta l-a ajutat să nu moară de foame în Veneția.
Când a revenit în țară, după un ocol prin Olanda, după cai verzi pe pereți, s-a înscris la altă facultate și și-a deschis o firmă de import-export de tot felul de produse. Lucrează și acum cu prietenii lui turci și chinezi.
I-a dat lui Mihai un magazin de haine. Dar Mihai și-a prins nevasta cu altul și asta l-a doborât. Pe măsură ce vindea marfa, își cumpăra droguri. Apoi i-a furat și lui Florin bani și un sac cu telefoane mobile. S-a reîntors în canale. Până a ajuns din nou, mai mult mort decât viu, la Concordia.
Lui Marius, îndrăgostitul de Britney Spears, i-a dat un aprozar. În amintirea vremurilor când furau cartofi de prin piețe. Afacerea merge și acum. Marius are cel puțin o sută de euro profit în fiecare zi.
Costeluș, mezinul, n-a vrut bunuri pământești. El a intrat de mic la mănăstire ca să prindă un loc în față pe lumea cealaltă. Dar n-a stat mult la mănăstire, a fost dat afară. Acum e practicantul unei religii private, un cavaler rătăcit undeva între Biblie și Codul Penal. L-am găsit într-un subsol insalubru, umanizat de icoane neterminate și de o crăticioară cu mâncarică de cartofi.
Salvezi un om, salvezi o lume
- Omul fără amintiri
- La cerșit, ca să bea tata
- Printre ciudații cu plămânii în afară
- Micul revoluționar ia lecții de ciordeală
- Libertatea, ca un abur de mâncare
- Cu mâna întinsă la Dumnezeu
- Dintr-o închisoare în alta
- Patimile după Costel
- Rătăcit între Biblie și Codul Penal
- Frați buni, de mamă și de Facebook
- Și pâinea l-a făcut liber
- Băiatul care aduce pizza
- Cimitirul de pe perete
- Păsărică și alți guguștiuci
- Fratele de pe mâna dreaptă
- Secretul fraților gemeni
- Viața amară a unui hoț de dulciu
- Libertate, haine grele
- Un continent de speranță
1 comments
Extraordinar!! E absolut fără cuvinte!