Cafeaua mi-a rămas singurul viciu ‒
nu tu femei, tutun sau băutură ‒,
iar lipsa ei devine un supliciu
și se răsfrânge grav în scriitură.
Să bei cafea nu-i moft, ci e cultură,
deci nu ar fi vreun mare beneficiu,
dar când, scriind, nu-i simt aroma-n gură,
încep să urlu, plâng ca la ospiciu.
Orgoliul are tresăriri grozave,
dar fiindcă viciul e mereu mai tare,
nu mă jenez să cer cafea pe față.
Însuși Brumaru, clasicul în viață,
știut pentru poemele-i suave,
cerșea cafea-n reviste literare.
