Un reporter subiectiv

Erau niște puștani, vreo douăzeci, claie peste grămadă într-o celulă de la Penitenciarul pentru Minori și Tineret din Tichilești, cimitir al tinereții lor. Se loveau cu coatele ca să-și facă loc mai în față, în raza camerei video.

‒ Nenea, nenea, vreau și eu!

Răsăreau ca niște lupi de pe după paturile suprapuse și se repezeau la camera video, parcă ar fi vrut să muște din ea.Veneau atât de aproape, încât nu mai vedeam pe monitor decât frunți înguste, de două degete lipite strâns, cu vârticuș deasupra, obraji maturizați forțat, amestecând coșurile răscoapte cu fire aspre de păr, priviri strâmbe, urechi mari. Vreo doi, cu fețe mai blânde, stăteau umili în spatele haitei. Așteptau o ciosvârtă de la ospățul capilor. Iar alți câțiva se retrăseseră într-un colț, cu spatele la camera de luat vederi sau cu tricourile trase pe cap, ca să nu fie recunoscuți în imagini.

‒ Tu de ce nu vrei să apari în film? ‒ l-am întrebat pe unul.

‒ Părinții mei știu că sunt în Italia, la muncă, nu în pârnaie.

‒ Dar tu?

‒ Să nu mă vadă gagica cu coșuri, nu vezi ce meclă de cartof am?

‒ Corect. Eu fac un film aici, nu ghiveci…

Scriam un reportaj despre un băiat închis doi ani pentru că furase o ciocolată. Îl vizitasem de trei ori la pușcărie, încercând să prind cât mai bine personajul. În ziua aceea se libera și voiam să filmez prima lui zi de libertate, pas cu pas.

‒ Sunteți prea mulți, mânca-v-aș! Nu încăpeți toți în cadru. Mie îmi trebuie cinci-șase bucăți, atât. Nasolule, tu treci deoparte că ești urât cu spume, îmi strici filmul.

‒ Păi ce, nu sunt și urâți în filme?

‒ Ba da, dar nici chiar așa! Treci acolo, la perete. Băi ăsta cu peștoaică pe braț, tu pentru ce ești la bulău?

‒ Am omorât o babă.

‒ Dar ce-ai avut cu ea?

‒ M-am dus să fur o găină, baba m-a văzut, a vrut să dea cu un par în mine, eu i-am zvârlit găina în față, ea s-a ferit, s-a împiedicat și a căzut cu cracii în sus. În cădere, s-a dat cu capul de un butuc și aia a fost, adio, babă!

‒ Asta e, ce să-ți fac? Dumnezeu s-o ierte. Treci aici, te filmez. Dar tu, piticule?

‒ L-am spart pe unul cu cuțitul la burtă și a murit la spital.

‒ De ce? Cum?

‒ Eram la discotecă în sat. S-a dat la gagica mea, eu m-am supărat și l-am înțepat scurt.

‒ Și uite-așa de șapteșpe ori, nu?

‒ Nu, decât o dată, dar adânc. Avea și pielea moale, al dracu’, a intrat ca-n brânză.

‒ Vai de capul și de curul tău! O să ruginești în pușcărie, băiatule. Hai și tu aici, te bag în film. Tu?

‒ Eu îs pe tâlhărie și mutilare. Am vrut să-i iau lanțul la o pițipopancă, ea s-a pus cu mine, i-am dat un cap în gură și am desfigurat-o.

‒ Dacă n-a stat să-i iei lanțul, așa-i trebuie. Treci la filmare! Hai și tu, măi scheleabră, că tot ieși ca păduchele în față, nu mai scap de tine. Ce naiba ai mai făcut și tu?

‒ Furt, nenea. Eu sunt cuminte, nu ca infractorii ăștia.

‒ Și ce ai furat?

‒ O bicicletă.

‒ Poftim?

‒ O bicicletă!

‒ Bă, futu-ți gura mă-tii de bandit, de ce-ai furat, bă, bicicleta? Cum ai putut să faci așa ceva? Tu știi cât suferă un om când i se fură bicicleta? Patru biciclete mi s-au furat până acum! Dacă aș putea, te-aș bate acum, aici, de să te caci pe tine. Marș de-aci, nici să nu te mai văd! Dispari!

‒ Hai, nenea, vreau și eu în film! Te rog eu frumos!

‒ Marș! Marș de-aici, criminalule!

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!