La fabrica de oameni acri se lucrează intens.
Se iau oameni fără gust, din diferite medii sociale, și sunt puși pe banda de producție la secția de acrire.
Dacă se întâmplă să fie unii mai dulci, li se scoate urgent dulcele.
Amarul trece neatins, ba chiar se mai pompează o doză.
Orice zâmbet, cât de mic, e îndreptat cu ciocanul.
Privirile sunt luate la pilă până lucesc de ură.
Se adaugă un praf de sictir, cum cere stasul.
Se lipesc fire de păr pe nas, se amplifică bucile, părul e sluțit cu o mașină de tuns garduri.
Li se pun in gură câteva cuvinte, nu foarte calde, iar vocea le e acordată într-o tonalitate apropiată mârâitului.
Mâinile le sunt îmbrăcate în piele uscată, li se atașează unghii neîngrijite.
La capătul liniei, oamenii acri sunt deposedați de toate podoabele și li se pune în loc un ecuson, deasupra inimii, de fapt un ecran de protecție, ca să nu recepteze niciun fior din afară.
Sunt bine curățați de ambiții.
Li se șterge parfumul.
Li se montează o coadă, să dea din ea.
Apoi sunt ambalați în cartoane și trimiși pe la toate ghișeele din țară. La fisc, la poștă, la primărie, la poliție, la casele de bilete, peste tot.
La fabrica de oameni acri se lucrează la foc continuu, cu randament ridicat.
O singură hibă au aceste produse: dacă le zâmbești și le spui „mulțumesc”, încep să tremure, se îneacă, iar din ochi li se scurge o firavă privire umană, cine știe cum scăpată în procesul de acrire.
Produs românesc, na, imperfect.
2 comments