Rostul nu mi-l mai știe nici pământul,
Cel ce-mi așteaptă genunchii la apus.
Eu nu mai sunt acum decât cuvântul
Închis în mine, încă nespus.
Tremură tainic în placenta subţire
Așteptându-și sorocul și parcă n-ar vrea
Să vină pe lume, la plâns și citire,
Fără maternă atingerea ta.
Nu-l pot rosti, nu-l pot urni cu gândul,
Sânge să-i torn în silabele seci.
Numai tu ai putea, cu buzele atingându-l,
Să-l faci să se nască și să fie pe veci.
Smulge din mine sămânţa uscată a verbului,
Ridic-o în floare și fă-o să miroase.
Nu mă lăsa, iubito, asemenea cerbului
Brusc părăsit de coarne şi de oase.
3 comments
Buzele mele așteaptă ca vântul
Să poarte dorul ce-mi sapă în vis
Și să-l șoptească trezindu-ți cuvântul
În scâncet fragil de amor nepromis.
IP-ul strică farmecul anonimatului.
Poeții care îți cunosc ip-ul îl strică pe el, anonimatul.