Apa cea neagră a venit peste noi.
Privește cum cade tot cerul în apă,
Se-ntunecă cerbii când se adapă
Și umbrele lor se scurg în noroi.
Cu flacără neagră ard păsări în zbor
Miezul de beznă în cer dezvelindu-l,
Peștii își pierd în adâncuri argintul,
Se-ngroapă în mâlul cel negru și mor.
Timpul din sine se retrage apoi
Și intră în lucruri pentru vecie
Ca melcul când intră în cochilie,
Ca apa cea neagră când intră în noi.
Ne intră în inimi și sângele ni-l
Face mai negru, o beznă lichidă,
Privirile noastre pot să ucidă
Albul caisului în luna april.
Apa cea neagră întunecă maci,
Frânge lumina pe aripi de fluturi.
Norii de moarte cu buzele-i scuturi,
Apa cea neagră ne înghite când taci.
Rostește cuvântul acela ce fu
La-nceput, să se resoarbă într-însul
Apa cea neagră, tăcerea și plânsul.
Numai tu-l mai știi dintre toți, numai tu.
2 comments
E noapte. Mi-e tare dor
să ascult poezia rostită
de gura ta. Aș vrea să o simt
Cum a fost ea gândită.
Șoptind în ureche ușor,
Vers după vers mi te-nchipui,
Până-ncep să tremur, roșind,
În al rimei fior tu mă chinui.
Nu mai tremurați, doamnă. Citiți bărbătește!