De ceva vreme îmi fac cumpărăturile la piața din Bragadiru. E mai ieftină, mai „agrară” (adică sunt, prin comparație cu piețele bucureștene, mai mulți țărani autentici, cu marfă din curtea lor, nu cumpărată de la angro și revândută), ajung mai repede cu mașina decât la Veteranilor, piața mea favorită, dacă plec la ore când traficul e mai domol pe centură (pot să văd asta pe Waze). Cumva și tarabagiii sunt mai pașnici, nu trag de tine să cumperi ceva de la dânșii, nu fac reclamă agresivă, nu încearcă să te încarce cu mai mult decât ai de gând să iei.
De când un doctor fără inimă m-a tăiat de la porc, pe motive de inima mea, îmi iau din Bragadiru pește, găini de curte, brânză proaspătă și legume parcă mai naturale, nu din alea care stau 3 luni în frigider și arată la fel ca în ziua când le-ai cumpărat; chiar am ajuns să mă bucur când găsesc o roșie stricată.
Azi, în dorul porcului, mi-am luat un peștișor. Un crap. Un fel de porc de baltă. Era 30 de lei/kg întreg și 40 curățat. Am cerut din ăla curățat, ca să nu mi se lipească solzi pe faianță, prin bucătărie. Sunt greu de desprins, dacă apucă să se usuce. Nici nu știi cine mai vine pe la mine, vede solzii și mi se duce buhul că aș fi reptilian. În faza de năpârlire.
Dar peștele meu nu era curățat bine. Mai avea ceva solzi pe burtă, pe spinare și la ceafă, dacă se poate spune că peștele are ceafă – și ar trebui să se poată, ca să semene mai mult cu porcul pe care îl înlocuiește. I-am zis vânzătoarei, în glumă, să mai scadă un pic din preț, fiindcă peștele nu e curățat, așa cum scrie pe etichetă.
– Ba e curățat! s-a stropșit femeia la mine.
– Nu e curățat, e aproape curățat, am zis eu, fiindcă mai are solzi. Deci ar trebui să fie prețul aproape ca la peștele curățat. Nu chiar ca la!
– Hai, domle, te mai pui pentru câțiva solzi? Lasă că merge și așa.
– Nu merge, că e mort. Și nu se spune că merge, ci că înoată.
– Iei peștele ăsta sau nu? Dacă nu, înoată de aici, că e lume la rând.
– Îl iau, doamnă, că-i frumos. Și călare, și solzos. Dar nu mai ziceți că e curățat, că asta nu corespunde realității.
– Domnul meu, ia-l dumneata așa cum e, la 40 de lei kilu, și mâine îmi aduci solzii, câți zici că are, și eu îți dau banii înapoi, cât face. E bine așa?
– O mânuță de solzi tot o fi acolo. Dar nu merită să vin pentru atât până la pescărie. Pentru 50 de bani?
– Deci recunoști că numai pentru 50 de bani mă fuți dumneata la cap! Vai, mă scuzați, mi-a scăpat! Scuze, scuze, domnule! M-a luat gura pe dinainte, iertați-mă! Dar vă rog să mă înțelegeți, ne mai enervăm și noi, că e stres mare aici, toată lumea ne fute la cap cu fel de fel de pretenții, fute-m-aș în pretențiile lor!
Am luat peștele așa cum era, la prețul ăla, ca să nu se enerveze doamna mai tare si să treacă, Doamne ferește, de la vorbe la fapte. L-am curățat bine-bine acasă. Am scos o mânuță de solzi. Mâine mă duc cu ei la pescărie. Dar nu pentru 50 de bani, că nu merită drumul, ci pentru un pic de autenticitate. Fiindcă, dacă nu v-am spus asta de la început, în piața din Bragadiru totul pare mai autentic.
