Foto: V. I. |
Veronica Tuță |
Intrarea în UE: o catastrofa
Pentru Brăila, mai rea decât tranziția cu privatizările ei pe ochi frumoși și cu demolările ei de-a valma – va fi intrarea României în UE, crede primarul Constantin Sever Cibu. Pentru că atunci străinii își vor muta fabricile și atelierele de confecții mai spre est, la mână de lucru mai ieftină.
De bine, de rău, croitoria varsă ceva bani la amarâtul de buget local. Mai mulți de la mastodonți, cum este Braiconf, cu mii de angajați și cu cifră de afaceri de aproape 500 de miliarde de lei, mai puțini – pe masură – de la atelierele cu patru-cinci croitorese. Dar se adună. De ici, de colo, se încropește un buget de 592 de miliarde din venituri proprii. De cinci ori mai puțin, totuși, decât Galațiul vecin. Un buget auster pentru un oraș cu peste 220.000 de locuitori – mai mult de jumătate din toată populatia județului Brăila.
Constantin Sever Cibu |
Ca soluție la catastrofa pe care o prevede, primarul Cibu are un plan secret. Nu dezvăluie decât că, atunci când confecțiile vor dispărea, se vor lansa puternic construcțiile, vor veni niște firme americane. Să fie tot brăileanul la casa lui. Un vis frumos. Cum vor cumpăra brăilenii casele din cele mai mici salarii din țară sau din ajutorul de șomaj, aceasta este partea cea mai secretizată din planul salvator al primarului liberal.
Printre ruinele fostelor combinate se ițește, cu termopanele strălucind în soare, câte o făbricuță de confecții. Brăila are o centură strategică de fabrici, în care bâzâie fără odihnă mii de mașini de cusut. Și prin oraș dai, din loc în loc, peste câte o făbricuță, un atelieraș, o secțioară de confecții – nu se știe de ce, în industria asta toți se strigă între ei numai pe numele mic, de cele mai multe ori și acesta diminutivat, Marcicuța, Ilenuța, Lilica, Roxănica, la fel cum diminutivează tot ce-i înconjoară în lumea lor de cârpe și metal, textile aduse din toată lumea și utilaje italiene sau japoneze la mâna a doua. Oamenii necăjiți de la țară, a căror zi de mâine atârnă de țâța vacii și de peticul de pământ, își numesc avutul cu aceeași afecțiune: văcuță, purcel, oiță, grădinuță.
Maria Bălan, Măriuța, muncește într-o astfel de secțioară, Madex SRL, aflată chiar în centru, într-un apartament de la parter. Are 58 de ani, dar trage la mașină mai dihai decât celelalte trei colege ale ei, mai tinere, mai agere de mână și cu ochi mai buni. Patru femei, la patru mașinuțe de cusut, cos câte zece ore pe zi gulere. Numai gulere. Și fiecare face numai o anumită cusătură.
După ce a trecut de la o croitoreasă la alta, primind o nouă cusătură, gulerul e gata. Când se adună de un portbagaj, poate și de o dubiță, gulerele sunt duse la o fabrică din Sibiu, unde își vor lua locul potrivit la cămașă.
Muncă la greu, în industria ușoară, pentru domnul Lon |
Domnul Lon al Mariei Bălan, străinul care îi exploatează munca, face asta cu toate croitoresele din Brăila. Toate îl urăsc. De fapt, nu e italian. Sau nu doar italian, ci și turc, francez, englez, neamț, toate națiile. Și nici măcar nu e un domn, ci cunoscutul sistem lohn.
Din puținul acesta scăpat printre degete de „domnul Lon” trăiesc de pe azi pe mâine, muncind pe brânci, cel puțin 28.000 de brăilence fără cele care lucrează la negru. Dar și copiii și bărbații lor.
Din totalul șomerilor brăileni, numai 30 la sută sunt femei. În restul țării raportul este invers: 70 la sută sunt femei și 30 la sută – bărbați. Laurenția Vasilescu, inspector la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila, crede că, în realitate, rata reală a șomerelor din Brăila este mult mai mică, pentru că multe dintre femeile aflate în șomaj muncesc la negru. Si, oricum, birocrația nu ține ritmul cu fluctuația reală a forței de muncă.
“Și ce dacă muncește multă lume? Muncește pe salarii de batjocură.” |
De când au venit femeile la putere, toate merg de-a-ndoaselea. Și nici peștele, al naibii, nu pune botul.
În cartierele mărginașe, urmașii legendarilor cuțitari și hoți de cai nici să fure, nici să mai dea cu șișul nu mai sunt în stare. S-au cumințit brusc.
Un salariu cât o cămașă de export
O croitoreasă face vreo 200 de cămăși într-o lună. E plătită cu prețul unei cămăși. Una de preț mediu, nu dintre cele de sute de dolari făcute pentru familia sultanului din Brunei sau pentru echipa de Formula 1 Ferrari. Două milioane și jumătate în mâna. Atât. Cu câteva sute de mii mai mult ia cineva ca Steluța Dumitru, să zicem, de la Valmet SRL, care are studii superioare.
Este inginer metalurg, dar muncește, de voie-de nevoie, la croitorie. Are 32 de ani. Viața ei parcă s-a scufundat în valurile de pânză. Odată cu metalurgia Bărilei.
Sensei Dănuț și mama lui, croitoreasa
Rodica Dima și-a nenorocit viața, la 44 de ani, pentru că n-a putut plăti întreținerea o lună. 2.400.000 de lei. Atât câștigă. Și atât e numai întreținerea la bloc. Chiar n-a putut da tot salariul pentru asta. Asociația a dat-o în judecată pentru recuperarea sumei. Cât timp a durat procesul, femeia a plătit câte puțin, câte puțin, din restanță. Când s-a dat sentința, mai avea de achitat 600.000 de lei. Dar sentinta a luat în calcul și penalități la suma inițială. Așa că acum femeia are de plătit vreo 5 milioane: restanța, penalități, cheltuieli de judecata, taxe de executare silită.
Singura distracție pe care și-o permit mama și fiul este să se plimbe pe faleză, să privească vapoarele |
Rodica Dima a muncit 18 ani la calculator, la Centrul Județean de Calcul. În 1997 Centrul s-a desființat. Un timp a fost vânzătoare la un chioșc. Acum doi ani, i-a murit soțul. Apoi, la scurt timp, părinții, unul după altul. A rămas să-l crească singură pe Dan, fiul ei de 12 ani. S-a angajat ca muncitoare necalificată în confecții.
Dan se visează campion la înot. Este elev la același liceu care le-a dat pe marile campioane Diana Mocanu și Camelia Potec. Ba chiar are aceeași profesoară. Înoată câte trei ore în fiecare zi. De două ori pe săptămână se antrenează la karate. Are deja centura maro – penultima. În bloc i se spune Sensei Dănuț. Sensei manâncă „pâinică cu margarină, ceiuț, cartofiori”. L-au ținut totuși mușchii să devină campionul orașului la înot, la categoria lui.
Emulația nemaiîntâlnită în domeniul confecțiilor, crede Ioan Chiriacescu, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila, se datorește în primul rând uriașei fabrici Braiconf.
Afaceriștii din Brăila au văzut că se poate scoate profit din confecții. Au angajat meseriași de la Braiconf și au pornit și ei mașinile de cusut. De la aceștia au învățat croitorie șomerii din industria grea. În două luni, gata, ai o croitoreasă buna, fară cheltuială.
Ioan Chiriacescu |
Valmet SRL este prima în topul județean al firmelor mijlocii.
Patronul a pus camere de supraveghere în secții. Peste tot. Pentru c-așa-i românca: mai bagă o papiotă în sutien, o cămașă în chiloți, mai freacă menta.
Ionel Adetu |
3 comments
Oare ce fac acum, după 8 ani, Rodica Dima cu băiatul ei? Ce au făcut ei între timp?
A fost colegul meu de clasa. N-a ajuns campion la innot.
In România, lohn-ul nu mai la putere. În consecință, Brăila e și mai săracă.