E ușor să aflăm câtă apă e într-un râu, dar
nu vom ști niciodată câtă e în cuvântul „râu”.
Poate e toată apa din râuri, poate doar
un firicel curgând printre litere,
cât să-i dea sens.
Poți intra în râul din câmpie și poți ieși înotând.
Râul din cuvânt intră în tine și nu mai iese.
Nici furtunile nu-l întorc,
nici tăcerile nu-l seacă.
Te poți îneca în râul de-afară,
dar niciodată în râul din cuvânt. Întotdeauna
apa nevăzută te va scoate la mal,
deși acel mal nu se vede.
Peste râul adevărat treci pe un pod, însă
peste râul din cuvânt chiar tu ești podul.
Unul curge întotdeauna spre mare,
celălalt întotdeauna în sus.
Știi izvorul acela din care beam amândoi
și curgeam împreună în sus, parcă zburam?
A secat acum, în albia lui se târăsc furnici,
dar în cuvânt încă se mai aude un susur.
Din cuvânt nu dispare niciodată
nicio picătură măcar.
Noi și toate apele lumii, lumina,
umbra păsării peste mări, setea,
toate cele pământești ce se sting
rămân neatinse și vii în cuvânt
ca la început.
București, 03. 01. 2021
2 comments
Și eu sunt un râu fără maluri: deocamdată!
Lasă că-ți revii tu: te-nmălurești.