Luna, luna umezea
bolta cu lumină
albă, luna umezea
totul cu lumină.
Codrul, codrul se albea.
Luna cu zăpada
razelor codru-l albea,
alb precum zăpada.
Sete, sete îi era
căprioarei, sete,
apă-n codru nu era
să-i treacă de sete.
Merse, merse cât putu
și dădu de apă.
Să se-adape nu putu:
era luna-n apă.
Și muri, muri cu ochi
ațintiți spre lună,
luna-i puse peste ochi
doi bănuți de lună.
Ziua, ziua nici pe cer,
nici în apă lună.
Ochii ațintiți spre cer
ziua-s plini de lună.
(29 oct. 2013, în tren, de la Iași spre București)
