Am mai scris despre Buru. Gheorghe Burciu pe numele lui civil. Buru îi ziceam noi, gașca de boemi din jurul lui Ticuță Bojescu. Ne dădea de băut doar din plăcerea…
Motănel stă-ntr-o cutienemișcat ca o mumietot sperând c-o să observecine-i umblă la conserve.Cică a avut mai multeși s-au dus pe căi oculte.Zilnic câte una îipleacă de la căpătâiși-a rămas bietul…
am trimis o carte la Galați prin Poșta Română și a duratdouă luni până a ajuns boțită și cu mult praf lunarca naveta Apollo 11 semn că plicul meu recomandata…
Dormea adânc doamna ministru PlumbPe flori de plumb, dormea sub jurământ – Sta singură-n partid… bătea un vânt!…Și peste tot era doar doamna Plumb. Atâtea competețe-n doamna Plumb,Pe post de Plumb,…
Doamne-Doamne te ajutăDacă dai cei DOI LA SUTĂ. Unii care-au dat au fostAvansați rapid în postȘi-au ajuns egali cu șefiiLa nivelul net al lefii. Doi burlaci (50 și peste)Și-au găsit pe loc…
Orologiul sună noaptea jumătate.La Castel în poartă oare cine bate? – Eu sunt, gazdă bună, domnul Viorel,Sunt poet și caut cameră-n hotel.Soarta noastră fuse crudă astă dată:N-am pe card o…
Campionatul naţional de fotbal al deţinuţilor s-a încheiat cu victoria zdrobitoare a echipei din Penitenciarul Iaşi asupra colegilor din Penitenciarul Arad. Echipele finaliste, cazate la Rahova, au sosit la…
(Parodie după Sonet (S-a stins viața falnicei Veneții), de Mihai Eminescu) S-a stins viața falnicei gazete, N-auzi vacarm, nu-i forfotă-n birouri; Ce-a mai rămas e-o sumă de zerouri, Un…
Mi-a murit mașina în Galați. A făcut o dată vrrum! și gata. Am chemat mecanici lăudați Ca să-mi spună ei ce are fata. S-au uitat la ea literalmente Ca la…
Mi-e frig in țara mea nefericită, s-a terminat uleiul din feștilă, cresc țurțurii vertiginos pe plită, Grindeanu, Tudose, Dăncilă. Profesorii s-au dus în țări străine, culeg căpșuni – și-n viața…