Ți-am rămas dator cu o poezie pe care n-am scris-o atunci când tu i-ai făcut loc în tine. Acel gol ce aștepta un vers ca marca pe scrisoare mă absorbea…
Era seară. Ne-am plimbat prin oraș, apusul descojea lumina de pe copaci, de pe blocuri, făcând totul suportabil. Eu am spus că aș vrea să pot căra acasă lumina aceea…