 |
| Al. Boguș, șef de promoție la filozofie. N-a vrut tinichigiu |
Tinichigiul, ca şi filozoful, nu are viaţă personală. Viaţa lui personală este praf şi pulbere. Se scoală devreme şi până noaptea fălţuieşte la tablele lui şi nu are timp nici să răspundă la telefon, nici să dea un interviu scurt în pauza de masă, pentru că tinichigii sunt puţini în ţara asta, cum a observat preşedintele, iar treabă este multă, nu-i mai dă nimeni de cap.
Am sunat cinci tinichigii, la numere luate de pe Internet, pentru un interviu scurt; toţi au fost încântaţi că în sfârşit presa îi bagă în seamă, dar nici unul n-a avut timp să zică două vorbe: „Avem treabă!“, au tăiat-o scurt meseriaşii.
N-au acceptat interviul nici după program, fiindcă atunci ei se odihnesc pentru a o lua de la capăt a doua zi, iar şi iar, până la pensie. Importanţa socială a tinichigiului e mare. De aceea el, ca şi filozoful, nu are viaţă personală.
Filozofii însă răspund la întrebări. Pentru că asta nu-i face să se întrerupă din lucru: ei continuă să gândească şi când vorbesc. Importanţa socială a filozofilor, cum a observat preşedintele, nu e depăşită decât de numărul lor.
O documentare metodică pe un traseu scurt, de-a lungul Dâmboviţei, de la şcoala de tinichigii până la Facultatea de Filozofie, arată că, de fapt, n-avem nici tinichigii, nici filozofi după nevoie. Nici îndeajuns de mulţi, nici suficient de competenţi.
Grupul Şcolar de Arte şi Meserii „Spiru Haret“ – care „nu are legătură cu Universitatea «Spiru Haret»“, e doar o coincidenţă, după cum se precizează pe site-ul oficial – este o importantă pepinieră de tinichigii. Spre deosebire de absolvenţii facultăţilor de filozofie, diplomele tinichigiilor de la „Spiru Haret“ (nu Universitatea „Spiru Haret“; e doar o coincidenţă) sunt recunoscute în toată lumea. Şcoala aparţine de Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti (UCECOM), afiliată la rândul ei la Alianţa Cooperatistă Internaţională. „Aşa că o diplomă de la noi – spune cu satisfacţie directorul Gabriel Zorzini – este recunoscută peste tot în lume, poţi lucra oriunde.“
Un tinichigiu învaţă trei ani la şcoala de meserii sau patru ani la liceu, îmi atrage atenţia meşterul Ion Opriţa. Un timp de studiu egal sau mai mare, după caz, cu durata facultăţii de filozofie. Şi manualele nu-s nici mai puţine şi nici mai subţiri decât cursurile filozofilor: bibliotecarul aduce un braţ de cărţi şi le înşiră pe biroul directorului. Apoi, în loc de master, tinichigiul poate să facă o şcoală postliceală sau o şcoală de maiştri. Chiar şi o facultate la particular; dacă nu poate el, măcar își permite să îşi ţină copiii la facultate, pentru că din meseria asta se câştigă 20-25 de milioane de lei vechi în provincie şi 30-35 de milioane în Bucureşti – ar avea de unde. Însă numai după ani şi ani de experienţă va deveni un meşter bun, un maestru al tăblăriei la fel de necesar şi de căutat ca un chirurg sau ca un duhovnic. Maistrul tinichigiu-auto Dumitru Dănăilă-Stanciu, de la reprezentanţa Ford din Craiova, e unul dintre străluciţii absolvenţi ai Şcolii „Spiru Haret“. Recunoaşte că, din păcate, puţini absolvenţi devin meseriaşi respectabili, cei mai mulţi îşi fac treaba de mântuială şi chitesc doar banul. Cei realmente buni, mâini de aur, au plecat în străinătate şi lucrează la marii producători de automobile ori au rămas acasă, angajaţi la reprezentanţele din România ale aceloraşi mari producători. Şi tinichigeria românească „se pierde, dacă noi, cei care ştim, nu facem nimic“, avertizează maistrul. „Este o pierdere pentru populaţie şi pentru domeniul auto, o să fim nevoiţi să angajăm oameni din afară, iar ai noştri să fie şomeri, să nu aibă cu ce trăi“.
Asemenea unui bătrân filozof care adună în juru-i discipoli pentru a le transmite înţelepciunea sa, Dumitru Dănăilă-Stanciu primeşte la atelierul propriu din Craiova învăţăcei şi le împărtăşeşte secretele meseriei. „Îi învăţ gratuit din experienţa mea de 30 de ani, chiar şi pe tinerii tinichigii de la concurenţă. Important e să nu se piardă această meserie care mi-a adus atâtea satisfacţii, stimă şi bunăstare“, spune domnul maistru.
Şcoala de meserii a Cooperaţiei e particulară, e pe bani. Să devii tinichigiu, ospătar, frizer, depanator tv, croitor şi aşa mai departe, zeci de meserii, costă ca la o facultate particulară: între 14 şi 18 milioane de lei vechi pe an. „Mai ales copii din familii modeste fac liceul sau şcoala de meserii la noi“, spune prof. ing. Gabriel Zorzini, directorul Grupului Şcolar „Spiru Haret“. „E un efort financiar considerabil, explică directorul, dar diploma le asigură un loc de muncă şi venituri garantate. 90 la sută dintre absolvenţii noştri sunt angajaţi a doua zi după terminarea şcolii. Aici vin oameni care vor să muncească, nu care vânează o diplomă.“
În general, la şcolile de arte şi meserii ajung codaşii, cei căzuţi din sita sistemului de repartizare la liceu prin sistemul computerizat. Însă la o şcoală de meserii particulară, pe bani, vin doar cei care exact asta urmăresc. Chiar şi absolvenţi de facultate, din categoria filozofilor, vin bucuroşi la fructuoasa întâlnire cu o calificare concretă, aducătoare de bani în mână.
Daniel Lincu, de 27 de ani, a absolvit dreptul la Universitatea „Spiru Haret“, dar, fiindcă nu îşi găsea un loc de muncă „într-un spaţiu profesional supraaglomerat de jurişti“, a venit la Şcoala de Meserii „Spiru Haret“ şi s-a calificat în meseria de optician. A fost un curs de şase luni care l-a costat mai mult decât facultatea, adică 16 milioane de lei. „Dar merită. Îmi voi deschide un cabinet de optică, voi face ochelari“, spune plin de încredere tânărul jurist care în prezent vinde băuturi carbogazoase.
Două surori gemene, absolvente de medicină, au acum şi o calificare de optician. O altă doctoriţă a devenit coafeză cu acte în regulă, recunoscute în toată lumea. Aproximativ 60 de absolvenţi de fizică, de medicină, de drept, de psihologie etc., de la universităţi de stat sau particulare, sunt înscrişi la cursuri de calificare în meserii mai sigure la Grupul Şcolar „Spiru Haret“. „Astfel, societatea îşi reglează singură nevoia atât de filozofi, cât şi de tinichigii şi ospătari“, concluzionează profesorul Zorzini.
Societatea trebuie să lucreze intens pentru a-şi produce necesarul de filozofi. Fiindcă nu-s nici pe departe atât de mulţi, nicidecum în exces, cum crede preşedintele. La numărătoarea profesorului Romulus Brâncoveanu, decanul Facultăţii de Filozofie a Universităţii Bucureşti, ar fi cam 400, maximum 500 de absolvenţi într-un an, la toate universităţile româneşti. „Dar aceşti absolvenţi nu sunt filozofi propriu-zişi, precizează Romulus Brâncoveanu. Diploma de licenţă nu te face filozof, nu îţi conferă calificarea într-o profesie. Însă studiile de filozofie oferă o platformă de formare a personalităţii, dezvoltă o disciplină de gândire, conferă aşa-numite competenţe transferabile, încât absolvenţii noştri se angajează cu uşurinţă, peste 90 la sută, în posturi care cer putere de analiză, sinteză, decizie.“
Alexandru Boguş, şeful de promoţie din acest an de la Facultatea de Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, speră să rămână în universitate, ca asistent, să predea filozofia. A doua variantă ar fi să predea la un liceu. În afară de învăţământ, licenţiaţii în filozofie pot fi regăsiţi în bănci, în presă, marketing, resurse umane, comunicare, relaţii publice. Nu există nici un pericol să fim sufocaţi de filozofi, mai ales că „90 la sută dintre abolvenţi nici nu aveau ce căuta la facultate, au terminat facultatea pentru că erau şi ei pe-acolo“, mărturiseşte, fără pic de aroganţă, Alexandru Boguş.
Vina de a produce filozofi de tinichea aparţine sistemului, spune răspicat profesorul Andrei Cornea, de la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. La universităţile particulare e prăpăd, acolo nu mai are nimeni controlul. Iar facultăţile de stat sunt bugetate pe cap de student, măsură fatală introdusă de Andrei Marga.
Aşa se face că „de ani de zile nu mai există, la stat, repetenţi – spune Andrei Cornea. Universitatea găseşte metode să-i promoveze pe toţi şi încasează taxe pentru fiecare examen reluat. Se copiază fără nici o jenă… Eu am descoperit o grupă întreagă reproducând identic un text de-al meu… nu se aşteptau să fiu atât de inteligent încât să-mi recunosc propriul text. Şi dacă tot îi trece pe toţi, atunci să îi treacă şi cu note mari. În străinătate pot fi cel mult căpşunari. Puţinele şi frumoasele excepţii nu salvează un sistem cu standardele coborâte până la pământ“.
Fără o reformă imediată şi profundă a învăţământului, încheie profesorul Cornea, în viitor nu se va mai putea face diferenţa dintre tinichigii şi filozofi.
(Cotidianul, 23 iulie 2009)
3 comments
e plina tara de absolventi de facultati, dar care n-au nici un viitor. fac si acultatile intr-o doara, fara sa se gandeasca la faptul ca nu le ofera nico valoare
Felicitari pentru „noua fata” a site-ului! Arata mult, mult mai bine!
Succes!
C.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.