– Nu că vreau ca să mă laud, nici nu voi să te încânt,
Însă borș precum acesta nu există pe pământ.
– Cum, când lumea mi-e deschisă, a privi gândești pot
La această oală mare, eu având masca pe bot?
O, tu nici visezi, poete, câte borșuri am ratat
Strecurându-le prin masca ce se poartă obligat.
Sufocați de portul măștii, venind de la muncă storș
Tu în loc să scoți o carte, ne arăți oala cu borș?
– Nu te ambala, amice, te rog, ia-o mai încet,
Că nu-i borș de rând, ci este borș făcut de un poet!
Ia o strachină și haide să mâncăm aicea singuri
Și-ai să vezi cum câteodată cad metafore din linguri.
– Dar din ce-i făcut, maestre? De legume? De cartofi?
Poate e din carne scumpă cum găseai numai la grofi?
– Îți mărturisesc, amice, cum o dau, cum o întorc,
Chiar și borșul de legume mie-mi iese tot de porc.
