Colindă nouă

Femeia din mine toată ziua de azi
a comentat pe Facebook și a scris o poezie,
bărbatul din mine a stat la aragaz,
a făcut pentru ea o mâncărică de praz,
iar pentru el o colosală iahnie.
Pe urmă, fericiți, s-au pupat pe obraz
unul pe altul în bucătărie.

De dimineață, la cafeaua în doi,
băută cu o gură dintr-o singură ceașcă,
el a lăsat mai mult pentru ea, că era fleașcă,
după beția de ieri cu rachiu de trifoi.
Mersi, i-a zis ea, ești de gașcă,
ia sacii din hol și du-i la gunoi.

Pe la amiază ea a venit tiptil
lângă sufletul lui cu hăuri adânce,
unde plângea speriat un copil –
a scos țâța și i-a dat să mănânce.
Bărbatul din mine i-a cântat și copilul îndată
a adormit ca un băiat, ca o fată.

Bărbatul din mine a desenat o felină,
femeia din mine a vânat-o, săgeata
a zburat cu grație feminină,
i s-a-nfipt în inimă și gata,
a pierit pe perete biata jivină –
nu se mai șterge niciodată pata.

Seara, femeia și bărbatul din mine
se culcă-mpreună ca trunchiul și seva,
ca înainte de păcat Adam și Eva;
întrepătrunși, se simt atât de bine!

Apoi ea se întoarce cu spatele și plânge.
El cheamă-n gând femeia altui sânge.

Stau între ei năuc, sau poate lângă,
îngân colindă nouă și nătângă:
yinu-i yang și yangu-i yin,
bate vântul cătilin,
frunză verde de mălin.

(Doamne, ce poem cretin!)