Luați ceva albastru pe voi și mergeți să-l ascultați.
Ceva negru luați, poate gri, luați loc și stați cuminți până vine pe scenă. Va veni pe întuneric și nu veți ști că e acolo până nu-i veți auzi chitara sunând. Atunci se va aprinde lumina și sunetul se va uni cu un chip. El e cel de la microfon, rotunjor, cu barbă, cu sprâncenele ambițioase, pornite să-i cucerească fruntea. Antivedetă. Are albastru pe el, are negru, are alb.
Găsiți-vă tricoul acela alb pe care-l purtați doar la întâlniri. Luați-vă și iubita sau iubitul, că tot arătați ca la întâlnire. Și prindeți un loc în față ca să vedeți și să auziți mai bine.
Ceva mov n-aveți? Nu contează că nu prea se poartă. Mergeți în mov la el. În kaki. În bej. Și nu vă faceți buzele, doamnelor și domnișoarelor! Fiindcă el ar putea să nu știe dacă râdeți sau plângeți, dacă vorbiți sau tăceți. Și nici unghiile nu vi le vopsiți, că el ar putea crede ce aveți degetele retezate. E daltonist, are problema asta cu nenorocitele de culori, verde și roșu mai ales. Dar de auzit, aude absolut.
Cosmin Vaman cântă. Cumva muzica lui e roșie pentru că el cântă din inimă. Prezența lui e verde pentru că e mereu proaspăt în tot ce spune și ce cântă. Are umor și concertele lui ar fi minunate chiar dacă ar scoate doar o notă din chitară, la început, apoi ar dialoga cu voi până la sfârșit. Nici nu trebuie să cânte, căci se vede muzica pe fața lui. În ochii lui. E privirea aceea naivă și caldă a oamenilor fundamental buni. Nu știu cum s-ar defini bunătatea asta, dar știu cum o recunoști: e în acei oameni pe care îți vine să-i îmbrățișezi la prima vedere. Eu așa am făcut, gest irezistibil.
Cosmin Vaman cântă cu bucurie. Cu dragoste. Cu încântare – cum altfel? Cântă cu naturalețea respirației. N-o să le vedeți, dar credeți-mă, ies niște brațe subțiri din chitara lui și vă cuprind, vă atrag în muzica lui și vă țin acolo până la ultimul acord și încă un timp după aceea.
Mergeți și ascultați-l când mai are concert. Cumpărați-i primul album, „Drumul“. Pândiți-l pe următorul. Vă vor plăcea. Nu are cum să nu vă placă. Singur, cu Alexandra Andrei sau cu trupa Spam, Cosmin Vaman vă cucerește. E un dăruit. Și nu cântă pur și simplu, ci dăruiește, la rândul lui, muzică. E un artist dintre aceia care odată cu arta lor îți dau și o bucată din ei. Iarăși nu știu ce înseamnă asta exact, dar vă spun că e ceva ce se simte. Veți simți. Și veți ști ce este când veți simți. Eu am fost acolo și am știut: omul ăsta e pâine caldă, e un copil mare care se joacă de-a cântatul cu acea adâncă preocupare cu care țâncii, jucându-se, construiesc lumi. Cosmin Vaman vă duce acolo, în lumea lui. Ceea ce face el e mai mult decât muzică, e viață.
Mergeți să-l ascultați. Îmbrăcați-vă în culorile bucuriei, culorile muzicii lui. Ca să vă vadă pe toți, unul lângă altul, bucuroși de cântec. Pentru că el are cea mai frumoasă cântare.
