Covidomul

Covidul, Covidul mă inspiră, îmi cântă-n ureche, ritmul se zbate ca valul, ușor.

După carantină sunt o Aspirină sau ce-s?  Aspirin Cardio, Nurofen Forte?

Mi-e sufletul Azitrox, antibiotic și antitot, curățat până la ultimul sentiment. Dacă mai e vreo bacterie vie pe mine, o simt ca pe o bufniță stându-mi pe umăr. O, unde sunt bacteriile de-altădată?

Dexametozonă mi-i sângele, îl aud curgând ca o revărsare de pilule. 20 de comprimate pe minut, zarurile vieții.

Dar Detricalul! Ce-ar fi fost dacă n-ar fi existat? Nici nu-mi pot închipui. Am ochii detricali și vocea detricală.

Zi de zi Atacand, ca să se potolească, în țevile lui, sângele umflat de furtună. Mai trece o zi, mai trăiești o pastilă. Într-un mic buzunar încape jumătate de an, iar viața într-o cutie de pantofi, nu mai mare.

Livsane cu mușchi islandez țin tot timpul pe limbă, voi vorbi curând dulcea și frumoasa limbă islandeză, topind ghețari în metafore. Lăsați Livsane să curgă pe mine, ploaia de dropsuri îmi dă conștiință națională.

Siropul Coughend pe buze-aduce miere când ingurgităm. E atât de bun, după amăreala pastilelor, că poate deveni un țel al existenței. Am în viața mea un scop: să răcesc și să mă-ndop cu sirop după sirop. Însiropați-mă, dați-mi un trup dulce, voi, munților!

Tantum verde e un spray cu ciocul lung, bagi țeava aia adânc în gât și faci puf! Atât de adânc, încât ar trebui să se cheme Tantrum verde. Aduce primăvara printre amigdale.

Magneziul scânteiază în mine. Foc de artificii mă luminează interior, orbesc virușii în căutarea intrării.

Zincul îmi pune acoperiș, iodul îmi dă totul.

Vigantoletten mi se strecoară în oase, umple camerele goale cu stalactite. Așa se călesc bărbații, cu ipsos la încheieturi.

Ce știți voi ce fac nitriții când ajung în interstițiii?

Vitamina C se găsește în fructe și în cutii Jamieson sau Solaray, de unde se culege ușor, scuturând copacul de plastic. Sunt bolnav și bătrân, vitamina C mă curăță de rugină, pot fi pus în panoplie.

Molekin imuno. E mol, e chin, e muno. E forța din brațul paznicilor mei microscopici. Seara, după ce mă-nchin, iau un pumn de Molekin.

Paracetamolul mă știe pe de rost. Când deschid gura, îmi citește spaimele până în ultima celulă. Poate că nici nu mai sunt om pe de-a-ntregul, pe jumătate sun Paracetamol.

Sunt Prometeu înlănțuit pe stâncile spaimei, vulturii din retorte îmi ciugulesc ficatul.

Klexane îmi dansează pe burtă cu piciorușe de metal, pătrunde în intimitatea hematiei și o seduce. Mi-e plin alcovul inimii de amoruri sintetice.

Din stepa rusă îmi vine adiere de Arbidol și devin liniștit ca Donul.

Dați-mi Favipiravir, dați-mi Remdesivir, îmi place viața! Avigan dați-mi! Hidroxilorochină și zeamă de pangolină.

Eu nu mai sunt, e-un cocteil tot ce sunt, dârzule Nicolae!

Pasărea ta cu clonț de rubin a trecut peste mine, mi-a împrăștiat aura cu aripa.

Oricine-aș fi, sunt viu și-n eprubeta mea mă simt nemuritor și rece.

Mâncați-mă de viu, vă țin în viață.

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!