Cozonăcime

O să mi se facă într-o zi o foame totală,
o foame de tot, cu mize planetare.
Voi mânca la micul dejun Asia, fiartă în oală,
Iar Americile la prânz, doar cu puțină sare.

Celelate continente le voi hali dintr-odată
la masa de seară – asta e, mă sacrific!
Ori mănânc, ori nu mai mănânc! O fac lată,
iar la sfârșit beau oceanul Pacific.

Pe Europa o voi lăsa deoparte și-atuncea
o voi mânca țară cu țară, zvârlind pleava,
până va mai rămâne doar România, că-i fruncea,
apoi, din toate județele, numai Suceava.

Acest ultim județ rămas din planetă,
rotindu-se stingher pe un cer fără stele,
îl voi ronțăi puțin câte puțin, ca pe-o crochetă,
spre stingerea foamei și a poftelor mele.

Iar când și Suceava va fi roasă-mprejur,
când nici urmă nu va mai fi din cetate,
din toată planeta Pământ, eu vă jur,
voi lăsa numai Delicitate.

Acolo voi sta, cu limba de-un cot,
făcând pe sub geam ca toți dracii
să cadă pereții și astfel să pot
nestingherit să-i mănânc cozonacii.

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!