Despărțire

Azi am udat florile și am hrănit pisica,
apoi m-am uitat prin toată casa
și nu am mai văzut nimic viu în jurul meu.
 
Gândurile nevăzute se învârt în vârful unui ac,
totul se resoarbe într-un punct.
Strâng pământul în pumn și pământul
mă strânge încet în pumnul lui.
 
E totuși atâta suflu în miezul absenței!
Lemnul începe să vorbească,
aud foșnetul frunzelor în sertarul uscat;
e un cântec de jale în cutia cu pixuri,
șoapte răzbat din cărțile vechi.
 
Azi am deschis fereastra spre oraș, am zis
cine are de venit să vină,
cine are de plecat să plece.

Nimeni n-a venit, eu din mine
de tot aș pleca și nu m-aș mai întoarce.

Dar uite că rămân aici, trebuie să
îmi hrănesc pisica și să-mi ud florile
pentru că asta învârte lumea în vârful
unui ac și face soarele să răsară
peste vii și peste morți dimineața.

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!