Motto: Un om din Tecuci avea un motor / dar nu i-a folosit la nimic.
Mihai URSACHI
Vă amintiți de acel om din Tecuci
care avea un motor și nu i-a folosit la nimic?
Ei bine, despre acel om se spune că de fapt
avea un mosor și nu i-a folosit la nimic,
dar poetul a scris MOTOR în loc de MOSOR
ca să ne ascundă un mare adevăr,
acela că la Tecuci își are sălașul un zeu,
cel ce ne măsoară viețile cu ața –
și așa a rămas pe vecie pentru noi, fără sens,
un meseriaș straniu, adept al inutilității absolute.
Numai poeții, văzând nevăzutul,
știu adevărul, dar îl exprimă pe dos
sau îl ascund la vedere, în lucruri banale.
În Tecuci, pe o străduță cu salcâmi cioturoși,
în fața unei case de lut, cu perdele incerte,
e o groapă în asfalt și când plouă, arar,
cerul se face mic și coboară-n oraș,
astfel încât maidanezii, bând apă,
îl ling pe Dumnezeu pe obraz.
Tot acolo, câteva case mai la vale
am tras mai demult o beție cu doi poeți locali.
Unul avea nevasta în Spania, celălalt în inimă,
dar să lăsăm asta, mai important e că,
beți fiind,
au călcat pe rând în groapa aia din asfalt
și brusc au început să le iasă din gură
păsări diafane și să se înalțe la cer,
nevăzute, numai fâlfâitul se auzea
frumos ca niște poezii cum nu s-au mai scris,
dând din versurile lor ca din aripi.
Când s-au trezit poeții din beție, le erau
și picioarele uscate de-acum, poezii
nu mai puteau scrie decât tot așa, căldicele,
ca înainte de a călca în azur.
Tot la Tecuci, oprindu-mă odată să-mi cumpăr țigări,
am văzut cum o scândură dintr-un gard vechi
întindea către oameni un firicel de iarbă
crescut nu știu cum din lemnul uscat.
Scândura avea o gaură sus, unde fusese un ciot,
și privind prin acel ochi de lemn am văzut
raiul plin de flori și de lumină,
iar pe prispa casei un bătrân depăna
ață sau raze de soare pe un mosor.
Dumnezeu locuiește în Tecuci, credeți-mă!
Altfel de ce fix acolo s-ar schimba
locomotiva trenului de Iași?
El a stat o vreme și în Mărășești,
dar nu i-a folosit la nimic.
29. 03. 2022, București
