M-am îndrăgostit de EBA. O știam de la televizor, dar acolo părea fără viață, rămânea prinsă în ecran ca o insectă în chihlimbar. Însă când am văzut-o prima oară de aproape, m-am simțit tras într-un vârtej cald și m-a cuprins o dorință nebună de a o vota la europarlamentare.
Era într-o frumoasă duminică de primăvară, pe aleile grădinii Moghioroș, când Elena Udrea, ministrul turismului, a venit să se vadă cu electoratul. A luat-o cu ea și pe Elena Băsescu pentru a-i împărtăși din experiența și din voturile ei. Se auzeau mugurii plesnind pe crengi, natura toată chema la iubire. Apoi s-a auzit Maria Dragomiroiu cântând în chioșc.
Elena Băsescu, mereu înconjurată de oameni care îi spuneau Eba, își țuguia adorabil boticul, își aranja părul și era atentă la Elena Udrea, învăța de la ea cum se face politică. Doamna ministru se așeza pe vine să drăgălească sugari purtați în landouri, se îmbrățișa cu necunoscuți, se fotografia cu alegătorii și le promitea că va face tot ce le-a promis anul trecut, la alegeri. Până atunci, îi poftea la baloane portocalii, pungi de partid cu cadouri, calendare, precum și tricouri de situație, albastre, cu înscrisul “Turist în România”.
Candidatul independent Elena Băsescu avea program politic, cred că până pe la 3 după-amiază, însă venise fără propriile materiale de propagandă, așa că dădea autografe pe calendarele cu poza ministrului Elena Udrea, de la PD-L.
Mărturisesc că nu aveam ochi decât pentru EBA. Cum stătea ea acolo, printre oamenii simpli din parc, coborâtă din olimpul Dorobanților, emana putere și strălucire. Când am văzut-o în toată splendoarea ei, atât de aproape, încât am putut s-o ating din treacăt pe spate, am simțit cum mă inundă, gâlgâind, elixirul iubirii. Nu mă mai săturam să o privesc, mă hrăneam cu înfățișarea ei aristocratică, ușor arogantă. Poate era un pic prea neagră pentru gusturile mele. Îi admiram eleganța mișcărilor, încheieturile ferme, formele perfecte, mă lăsam pătruns de sunetele ei melodioase, de lumina ce iradia de pe fața ei lucioasă… Și atunci am știut că m-am îndrăgostit de ea nebunește, încât chiar să o votez în Parlamentul European, și am simțit un imbold irepresibil de a întinde mâna să îi mângâi pielea fină, să îi sorb parfumul, să o îmbrățișez și, da, o, da!, să o posed!…
Dar eu nu lucrez cu jumătate de normă la Luxten, nu mi-aș putea permite niciodată o asemenea mașină… Am privit-o cum se pierde printre mașinile de rând, în oraș, condusă de Elena Băsescu, și m-am întors resemnat la bicicleta mea de 120 de euro, cu tracțiune numai pe spate, și care nu candidează nici măcar la asociația de locatari.
