Cu 2 la sută ne dai totul
Strada pe care stă, în Buzău, nu departe de centru, ar putea foarte bine să-i poarte numele: Strada Adela Petre. Încă de pe acum, când mama Adela, cum îi spun admiratorii, mai poate fi văzută trecând, mereu grăbită, pe trotuarul sfârtecat de rădăcini încordate pe sub asfalt.
Mama Adela stăpânește cu măiestrie arta ascunsă a îmbătrânirii. N-ai spune că tocmai a împlinit 84 de ani. De aproape 75 de ani locuiește pe strada Penteleu. În aceeași casă cu două corpuri, neschimbată de peste un secol. O știu bine toți oamenii de pe strada ei, poate și copacii. Însă cum iese din Penteleu mai încolo, în valul uman al orașului, prea puțini buzoieni o mai recunosc. Și ar trebui s-o știe toți – măcar pentru deloc neînsemnatul fapt că este cetățean de onoare al municipiului. Pentru asta, anual, primește o felicitare de la Primărie.
Cum s-a învrednicit Adela Petre de onoruri hărăzite numai celor aleși, e ușor de spus: a trăit. Atât. Însă nu oricum. A trăit îngrijindu-se să nu uite nicio clipă cine este și de unde vine. Iar prin asta s-a îngrijit și de memoria noastră, să nu uităm nici noi cine suntem și de unde venim. În decretul prin care a fost decorată în 2002 lucrul acesta atât de simplu e spus cu niște cuvinte grave: „Pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere artistice semnificative pentru civilizația românească și universală“.
Mama Adela este ceea ce se cheamă artist popular. Țese veșminte populare, marame, carpete, covoare. Ceva aparent inutil într-o vreme când semenii ei poartă lucruri de fabricație industrială. Cine mai are nevoie de borangicurile ei migăloase când hainele chinezești stau în mormane prin bazaruri ieftine? Și totuși mama Adela nu dovedește de lucrat cât i se cere. E căutată munca ei. Pentru că, zice bătrâna, lucrul din fabrică o fi el bun, dar nu are suflet. Cei care o admiră pe Adela Petre și o numesc cu dragoste și cu respect mama Adela nu haine, nu carpete găsesc la ea, ci suflet. Și atunci ea țese zi de zi, la 84 de ani, (fără ochelari), punând în urzeală un fir nevăzut din sufletul ei. Nevăzutul acesta le va fi atras pe Laura Bush, pe Hillary Clinton, când, vizitând Muzeul Satului din București, au cerut câte o maramă ieșită din mâinile sale. Sau pe colecționarii din Grecia, din Germania, din Olanda, din Franța, din Statele Unite, din Canada, de peste tot din lume.
În 1969 a ieșit brusc din anonimat. Venea pe la ea, destul de des, o șefă de la Comitetul Județean de Cultură. Venea să ia câte o carpetă, să se uite la Adela cum lucrează… Tovarășa aceea, Elena Trifan, a înscris-o la un concurs național de artă populară cu o colecție de ștergare. A luat premiul întâi. Anul următor a luat premiul Uniunii Artiștilor Plastici cu o tapiserie. Când i-a văzut lucrările, un șef din Comitetul Central a dat ordin săse înființeze la Buzău, special pentru Adela Petre, o clasă la Școala Populară de Artă. De 43 de ani, fără întrerupere, mama Adela scoate câte un fir din sufletul ei și-i învață pe discipoli să-l țeasă, nevăzut, în urzeală.
1 comments
de cativa ani sunt mii de femei care cos iar ii, reproduc modele vechi, etc iar pe alocuri a reinviat mestesugul panzei tesute in casa. Fote tes putine femei in Romania, dar ma gandesc ca mai sunt si alte anonime.