Azi am trecut pe lângă o biserică și,
fiind foarte cald,
am intrat să mă răcoresc un pic.
Bisericile, se știe, oferă această mângâiere
când vin căldurile astea mari din cer.
Înăuntru erau niște credincioase bătrâne,
îmbrobodite periculos pe așa vreme,
băteau mătănii întruna.
Curgeau apele de pe ele,
fiind foarte cald,
dar ele continuau să se tot aplece
iar și iar cu fruntea până
la podeaua de piatră.
Poate așa își mai răcoresc măcar fruntea,
mi-am zis,
fiind foarte cald
chiar și în biserică.
Dar nu, deloc nu era așa.
Fiind foarte cald,
cum ziceam,
câțiva sfinți se scurseseră din icoane
căutând puțină răcoare pe jos,
iar bătrânele alea de fapt atingeau
cu fruntea untdelemnul sfinților topiți
așa cum pe vreme foametei întingeau
fără nimic în tigăile goale
și asta le ținea de foame nu știu cum.
Mișcat de asemenea întâmplare,
am cumpărat niște lumânări fără
să știu prea bine atunci
la ce mi-ar putea folosi
și le-am pus în mașină, deasupra,
la parasolar, cât mai la vedere,
ca să nu uit de ele.
Dar fiind foarte cald,
Doamne, ce cald mai era!
am găsit mai târziu lumânările în mașină
topite de tot și cu fitilurile-ntregi,
ca și cum ar fi ars fără să ardă
la capul meu,
eu fiind foarte rece.
2 august 2025,
Darabani, la Prut, graniță interioară
