A murit Gene Hackman. Nu a fost doar un actor de excepție, ci și un om cu un caracter rar întâlnit în lumea strălucitoare, dar adesea nemiloasă, a Hollywoodului. Cu un talent cameleonic și o prezență magnetică, a dat viață unor personaje memorabile, de la polițistul dur Popeye Doyle, din „Filiera franceză”, la șeriful nemilos Little Bill Daggett din „Necruțătorul”. Dar cine nu-l știe, magnific, din „Conversația”, unul dintre cele mai bune filme ale lui Francis Ford Coppola, atât de actual azi, în contextul intruziunii tot mai puternice a statului și a tehnologiei în viața noastră! A reușit să impună respect fără aroganță, să creeze artă fără vanitate și să păstreze demnitatea unui om simplu, chiar și în fața celebrității.
Într-o industrie în care mulți și-au pierdut echilibrul, Hackman a rămas mereu fidel propriei sale busole morale. Nu s-a lăsat pradă capcanelor succesului facil și nici nu a jucat roluri doar pentru bani. A ales filme care aveau ceva de spus, povești care contau. Și, când a simțit că și-a spus cuvântul, s-a retras din lumina reflectoarelor cu aceeași eleganță cu care a trăit. A devenit scriitor, și-a dedicat timpul pasiunilor și și-a trăit bătrânețea departe de agitația Hollywoodului. Poate voi ajunge să-i citesc și cărțile.
Moartea sa lasă un gol imens, dar moștenirea lui rămâne vie. Filmele în care a jucat vor fi mereu o lecție despre măiestria actoricească, iar viața lui – un exemplu de discreție, onestitate și devotament pentru artă. Gene Hackman a fost unul dintre puținii mari actori care, dincolo de talentul incontestabil, au reușit să rămână, în primul rând, oameni.
„Conversația” este, fără îndoială, unul dintre cele mai complexe și subtile filme ale lui Gene Hackman. Rolul său, Harry Caul, este o capodoperă de interpretare. Un om bântuit de propriile temeri și de consecințele muncii sale. Ați văzut privirea aceea speriată? Ați simțit cum teama cea mai profundă te inunda ca un val nevăzut ce vine din ecran?
Filmul regizat de Francis Ford Coppola este un studiu fascinant despre supraveghere, vinovăție și paranoia. Personajul Harry Caul este specialist în interceptări, un om tăcut, metodic, obsedat de confidențialitate, dar care se prăbușește sub greutatea propriei conștiințe. Această transformare subtilă, de la un profesionist rece la un om sfâșiat de îndoieli, avea nevoie, pentru a fi redată, de forța unui artist irepetabil, precum Gene Hackman.
Într-un fel, filmul „Conversația” este chiar mai actual astăzi, în era supravegherii digitale și a pierderii intimității, decât era în anii ’70. Și a rămas unul dintre cele mai apreciate roluri ale lui, atât de critici, cât și de public. Astăzi, filmul lui Coppola pare o premoniție distopică.
Harry Caul, personajul lui Gene Hackman, este un om obsedat de confidențialitate, își trăiește viața într-o izolare autoimpusă, tocmai pentru că înțelege mai bine decât oricine pericolele supravegherii. Dar ironia filmului este că, în ciuda tuturor precauțiilor, chiar el ajunge să fie victima acelei lumi în care a ales să trăiască și la al cărei profil chiar el a lucrat. Astăzi nu mai e nevoie să fii un expert ca să fii expus la supraveghere – telefoanele, camerele de securitate, inteligența artificială și algoritmii de colectare a datelor au făcut ca fiecare dintre noi să fie urmărit, analizat și profilat în moduri pe care nici măcar nu le conștientizăm.
Finalul filmului, cu Harry Caul distrugându-și apartamentul în căutarea unui microfon invizibil, este o metaforă extraordinară pentru lumea în care trăim, pentru alienarea și frica noastră la contactul cu statul intruziv, statul paralel, și cu tehnologia care încet-încet ne depășește și ne domină. Dacă s-ar face un remake acum, probabil că protagonistul ar lucra în securitate cibernetică și ar descoperi că nici măcar „modul avion” nu îl mai poate proteja. Chiar și cei mai atenți dintre noi, și mai pricepuți, se tem că un ochi nevăzut îi privește. Big Brother e peste tot. Îndrăznim să sperăm că vom putea face din el un frate prietenos.
Și mai îndrăznim să sperăm că talentul acestui actor extraordinar care a fost Gene Hackman ne va lumina viețile până în ultima clipă. Și că viețile noastre vor împrumuta cât mai mult din demnitatea acestui bărbat care, nevrând să accepte roluri de duzină, s-a retras în plină glorie și a îmbătrânit frumos, departe de ochii lumii, dar mereu în inima ei.
Șeriful interpretat magistral de Gene Hackman în „Necruțătorul”, rănit mortal, îi spune lui William Munny (Clint Eastwood): „Nu merit asta… să mor așa. Construisem o casă”. Domnule Gene Hackman, ați construit nu o casă, ci o lume. Și oricum ați fi murit, pentru noi, cei care v-am admirat, asta nu s-a întâmplat niciodată.
(Surse: Wikipedia, Amazon, IMDB)
