 |
|
Pentru mulți copii din Drăgășani, întâlnirea cu calculatorul a fost
un moment nefericit (Foto: Timi Șlicaru) |
Orașul Drăgășani, cu trista lui faimă de oaie neagră pe care s-au împuit căpușele Internetului, nu seamănă deloc cu o cetate asediată, așa cum scrie presa străină ori de câte ori relatează despre o nouă razie a poliției printre escrocii cibernetici. Ba te întâmpină dând bucuros din cozile tuturor câinilor vagabonzi ce forfotesc pe străzile prost asfaltate.
Și oamenii sunt prietenoși: intră ușor în vorbă cu străinii, îi întreabă, invariabil, dacă au auzit noutățile despre hackerii lor, cum le zic ei ‒ ce minuni au mai făcut, ce au mai scos la vânzare pe Internet, câți au mai căzut la arest, câți au mai murit striviți în mașinile lor scumpe. Întrebările nu le pun decât pentru a răspunde tot ei. Și se grăbesc să o facă. De la primar la măturătorul de străzi care adună chiștoace de pe jos cu o țepușă, toți abia așteaptă să înșiruie, cu un fel de mândrie și cu admirație ‒ uite de ce sunt în stare oltenașii noștri! ‒ legende despre hackerii din Drăgășani, cum au scos ei la mezat pe Internet, pentru fraierii cu bani din străinătate, primăria, catedrala, statuia lui Tudor Vladimirescu sau o școală.
În orașul numit de presa occidentală („Los Angeles Times” „Die Welt” „The Sunday Times”) „centru mondial al fraudelor pe Internet”, acești infractori tăcuți și solitari și-au construit o aura de haiduci moderni care iau de la bogați și dau la săraci. Adevărul e că, în afară de complici, de prietenii și de familiile hackerilor, nimeni n-a primit vreodată ceva din pradă, însă toți localnicii spun, cu multă convingere, că urbea ar muri fără banii șterpeliți de haiducii lor, de care se arată atât de mândri. Toți descriu cu înflăcărare, ca și gazetele noastre, un oraș fără odihnă din cauza forfotei infatuate a hackerilor ‒ cu mașinile lor scumpe, zvârlind cu bani în toate părțile, să crape lumea de invidie. Însă, plimbându-te pe străzile găurite, în toate momentele zilei, nu regăsești nimic din freamătul acesta.
 |
| Scoasă de nenumărate ori la vânzare pe Internet, primăria din Drăgășani e tot la locul ei (Foto: Wikipedia) |
În Drăgășaniul real, promenada, de la primărie la părăginitul hotel Rusidava, e pustie chiar și la sfărșit de săptămână. Doar câțiva rătăciți umblă haotic prin magazinele din centru, doi puști fumează în fața școlii, ‒ e acolo școala, la locul ei, nu s-a vândut! ‒, alți cinci stau grămadă pe un bancomat, din când în când câte o bicicletă veche plutește aproape ireal prin peisajul umed și anost. Nu se vede nicio limuzină, din sutele consemnate de folclorul local, nu se aude un claxon; de la terase, nicio măgăoaie nu basculează manele în oraș; niciun adolescent nu-și exhibă hainele scumpe și harnașamentele din aur cumpărate cu bani furați din codrii Internetului. De vânzoleala luxului folcloric amintesc doar casele de schimb valutar și ghișeele Western Union și MoneyGram aflate la tot pasul, robinetele prin care Occidentul credul își varsă valuta în buzunarele hoților din Drăgășani. Din ce în ce mai usor, pe placul pungașilor: „Acum ridici banii fără formular”, anunță, pe un afiș uriaș, una dintre cele 9 bănci din oraș.
Agentul-șef Cătălin Alexandru Toma, șeful Biroului de investigații criminale de la Poliția Drăgășani, nu înțelege cum a ajuns orașul său să aibă imaginea asta.
‒ Nu e niciun dezmăț al hackerilor, spune polițistul. Ei își fac de cap în altă parte, în București, în cluburi de fițe. Vin apoi aici și se laudă cu isprăvile lor, de multe ori inventate, apoi umflate de localnici. Dar dacă îi lăsăm la o parte pe hoții de pe Internet ‒ care, ce să zic?… îi avem, domnule, mulți! ‒, orașul e liniștit. Oameni la locul lor. Să nu se mai spună ca e un oraș de hoți. Numai niște furturi mărunte, ca peste tot în lume. Poate hoți în sensul de șmecheri, oți, dar nu în sens penal. Ăștia mai ales fierul vechi îl fură. Jumătate dintre țiganii din Rudărie muncesc în străinătate. Chiar muncesc! Ceilalți umblă prin oraș, scot și cuiele din gard, ar stoarce și fierul din spanac. Ultimul omor în Drăgășani a fost prin 2005, dar și acela întâmplător, la beție, nu premeditat. Tot de vreo trei ani n-a mai fost nicio tâlhărie sau altă infracțiune gravă.
 |
Courrier international, nr. 912, 24.04.2008 |
În acest oraș pașnic, Poliția afișează la gazeta de stradă, ca pe un succes propriu și ca pe un eveniment, o poză cu doi țânci prinși că au furat o trotinetă. În postul Crăciunului! În liniștea provincială a târgului, rămas fără industria de altădată, se aude la scară planetară țăcănitul neobosit al tastelor de la calculatoare. De adevărata criminalitate, cea comisă de acasă, la calculator, se ocupă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Vâlcea. Anul trecut, DIICOT a arestat 23 de hackeri. N-a obținut nicio condamnare.
Mark este unul dintre acei nu se știe câți tineri din Drăgășani amețiți de mirosul banilor veniți parcă din neant, fără niciun efort. Arestat de DIICOT, el este judecat acum în stare de libertate. Numai așa am putut ajunge la la el, din om în om: după ce a ieșit din arest, nimeni nu s-a mai ferit să-l arate cu degetul. În sfârșit, banda nevăzută a lotrilor virtuali căpăta un chip concret.
‒ Nu vreau să-mi complic și mai mult situația, mormăie el. Și, oricum, nu am să spun ce n-am spus nici la anchetă.
Știe că nu va scăpa. Se gândește că va lua o bilă albă pentru discreta lui colaborare cu presa. În cuvinte puține și fără pic de precizie verbală, căci, asemenea multor camarazi de-ai lui, Mark nu are decât opt clase și n-a citit nicio carte, el face puțină ordine în termeni.
Hackerii sunt mici genii ale informaticii. Pătrund într-un sistem doar pentru a dovedi că au fost mai buni decât cei care au conceput sistemul. O întrecere între două sau mai multe inteligențe, ca un meci de șah. Sunt, zice legenda zilelor noastre, un fel de cavaleri în căutarea gloriei, rătăcitori în lumea de dinolo, virtuală, trăiesc din vibrația unui triumf numai de ei știut ‒ fiindcă nu te poți lăuda muritorilor de rând cu așa ceva.
Crackerii sunt la fel de pricepuți ca hackerii, numai că nu au un cod de onoare: sparg un sistem și distrug totul fără nicio motivație etică sau materială, doar ca să facă rău.
Ei, giga-băieții din Drăgășani, nu sunt nici pe departe ași ai calculatorului. Nici hackeri, nici crackeri. Cei mai mulți sunt neșcoliti, n-au muncit niciodată. Au învățat de la alții câteva operațiuni simple și butonează mecanic la calculator. Agentul-șef Toma l-a cunoscut pe unul, Marius Căldăraru, zis Magnet, care nu știa nici să scrie. La anchetă, când l-a pus să dea o declarație, se uita la hârtie ca mâța în calendar. Nu știa să scrie. Nu fusese nicio singură zi la școală, măcar să fure ceva. Mai târziu, povestește polițistul, l-a găsit într-o sală de Internet, țăcănea la tastatură de mama focului. Magnet învățase să scrie direct la calculator, știa numai literele de pe taste. De mână, nu putea nici să semneze.
Aceștia se numesc scammeri. Adică escroci. Țepari. Șarlatani. Își fac un cont cu identitate falsă pe un site de vânzări, cum ar fi cunoscutul eBay, scot un obiect la vânzare, primesc banii de la cumpărător prin Western Union sau MoneyGram, dar nu mai trimit prin poștă obiectul. Sau trimit la mișto, zice Mark, pietre, cartofi, pământ oltenesc. Pentru asta îți trebuie exact atâta geniu cât îi trebuie unui hoț de cartier să mânuiască pontoarca, atunci când sparge o ușă, sau hoțoaica, atunci când fură din balcoane: întinde prăjina cu cârlig în vârf și agață lucrurile lăsate de naivi la vedere în balcon, la etajele joase. Scammerii fac exact ce făceau șmenarii, când nu existau case de schimb valutar: în loc de teancul de dolari, schimbați pe șestache la colțul străzii, plasau hârtie de ziar. Sunt câteva progrămele ușor de procurat și de folosit. Informatică la nivel de TETRIS la viteza ceva mai mare.
Mihai Popescu-Matteo este unul dintre puținii scammeri din Drăgășani judecați și condamnați. Mark desenează prin oraș, cu ocoluri, drumul până acasă la Matteo.
‒ Acolo stă ‒ arată el de la distanță și se retrage, parcă s-ar teme să se apropie de clădire.
E un bloc cu trei etaje în care miroase, de la intrare, a varză murată și a cartofi fierți. Se vede la avizier că părinții scammerului n-au mai plătit întreținerea de aproape doi ani. Bătrânii nu deschid ușa decât după ce se conving că nu au de-a face cu vreun bătăuș din mafia escrocilor de pe Internet.
Valentina și Ștefan Popescu trăiesc într-un apartament cât un cavou, cu mobilă de 40 de ani, de la nunta lor. Stau cu perdelele trase. Bătrâna are mâna dreaptă în ghips. El e slab-slab și are ochii înfundați în cap ca la cei loviți de boală lungă. Doar o carpetă cu populara, exasperanta „Răpire din serai” și portretele lor, colorate manual și înrămate, mai invioreaza interiorul cu aspect de lazaret.
‒ Mihai al meu fu bolnav de mic ‒ își începe batrânul jelania. Făcu decât opt clase. Dupa care, seral. Nu lucra, că fu tot bolnav. Se folosiră de el, îl trimiseră cu buletinul de scoase bani de la bancă. Deci el fu „săgeata”, omul de scotea bani cu buletinul lui. Ailanții, care-l trimetea, care scria la calculatoare, ierea „pianiști”. Pe Mihai al mieu îl prinseră și e la pușcărie, „pianiștii” îmblă pin Drăgășani cu mașini și cu fete dupe ei. Dacă știam ce făcea, îl tăiam cu mâna mea și cu varză-l mâncam. Dar acu… el e la închisoare… suferă sărăcuțul, nici nu mai are 40 de kile… La vorbitor mi-l aduse în scaun cu rotile. Dacă pățește el ceva, nu murim și noi, ca părinți? De durere. Că, bun, rău, e copilul nostru.
O „săgeată” precum Mihai Popescu are 10-20 la sută din suma care vine pe numele lui. Acești nefericiți comisionari, aleși din rândul declasaților sau al celor cu inteligență pe sponci, semnau niște hârtii la ridicarea banilor și atunci vinovăția lor a fost mai ușor de probat în instanță. „Pianiștii” s-au folosit până și de moș Ilie Grigoroiu, un amarât care duce prapurii la înmormântări și mai manâncă și el câte un colac și ceva colivă. La anchetă s-a dovedit cu acte că batrânul era prea idiot ca să-și fi dat seama ce făcea și a fost lăsat în pace.
Când s-au terminat proștii din oraș și din satele din jur, „pianiștii” au început să-și dea adrese din străinătate, în special din Anglia, unde nici nu se cereau acte ca să scoți banii, ci doar datele tranzacției: expeditorul, suma, parola, așa cum începe să fie și pe la noi. Acum, un comisionar scoate banii din Anglia și îi aduce în țară la ciorap. Iar ei, maradoniștii Internetului, s-au extins și la falsificare de carduri bancare. Cu aceasta s-a terminat perioada romantică. Peste ei și-au aruncat năvodul cei mai temuți criminali.
‒ Nu numărul lor ne îngrijorează, spune procurorul Valentin Preoteasa, șeful DIICOT Vâlcea, ci lacomia lor și faptul că a început să se intereseze de ei crima organizată.
Scammerii drăgășăneni spun că ei țin orașul cu bani. Chiar se revendică, susținuți și de simpatia oarbă a concitadinilor, drept un fel de infractori de utilitate publică. Dacă n-ar fi ei, dacă n-ar pune ei pe oraș furtunurile lor cu bani, alimentate din naivitatea bogătașilor, orașul s-ar usca și ar muri ca un lan în secetă. Însă adevărul, zice Mark, este că ei nu cheltuiesc în Drăgășani. Nu au nici unde și nici pe ce.
 |
| Vasile Ciobanu |
Vasile Ciobanu are 25 de ani. A făcut un liceu la seral. N-a muncit niciodată; nici nu știe, de altfel, să pună două paie în cruce. Întâi a fost „săgeată”, apoi „pianist”. E judecat și el în stare de libertate. Umblă prin oraș cu un Audi de 80.000 de euro. Unul ca el unde să-și cheltuiască banii, între 5.000 și 10.000 de dolari pe lună, în așa fel încât să vadă toți cunoscuții lui? ‒ fiindcă nu are niciun farmec să-ți plesnească buzunarele de bani și să nu crape nimeni de invidie. Acesta este de multe ori scopul în viață pentru o generație de copii crescuți prin sălile de Internet.
La Pizza Top, chiar dacă ar mânca un cuptor de pizza odată, nu ar impresiona pe nimeni cu o cheltuială de o sută-două de lei. La Taverna Karma poți să bei o cisternă de cafea și tot nu ieși în evidență. Casa Verde, restaurantul cel mai răsărit din oraș, are nume frumos, titlul unei cărți de-a lui Mario Vargas Llosa, dar scaune de metal, ieftine, și prețuri ca pentru bugetari. Time Out și Club Caramel încheie scurta listă a locurilor de întâlnire pe care orașul le oferă tinerilor săi locuitori. Discoteca s-a închis demult, la fel cinematograful. Iar Muzeul Vinului, încă vizitabil, nu este tocmai ce și-ar dori niște băieți de valoarea lor, valoarea lor. N-au un mall unde să spargă bani, nu tu o popicărie, o piscină, drumuri cât de cât pretabile la o întrecere cu mașinile, noaptea… Poate toamna să fie mai multă animație, când se deschid mustăriile și sfârâie micii pe grătare. Viile și micii sunt mărci locale. Mugur Isărescu, Radu Vasile, Valeriu Stoica au aici podgorii înfloritoare. Iar micii, se spune, au fost inventați chiar de un drăgășănean, negustorul Iordache M. Ionescu, pe la 1880.
Afaceristul Dan Parpală, auzind cât bănet ajunge pe din dos în Drăgășani, s-a gândit ca ar putea da lovitura cu un cazinou. Miadona. Acum e deja un fost cazinou.
‒ Am adus întâi o ruletă, să văd cum se-nvârte treaba. Dar hackerii nu veneau aici să joace. După 7-8 luni, a trebuit să închid ruleta fiindcă avea un consum mare de energie, care nu se acoperea, măcar asta, din încasări. Am lăsat doar mesele de biliard, dar nici aici nu vin. Ei au locurile lor în București, în Pitești, în Râmnic…
Nici măcar calculatoarele, armele haiducilor, nu se vând bine în Drăgășani.
‒ Magazinul din Drăgășani merge cel mai prost ‒ spune Vasile Rusu, patronul lanțului de magazine de electronice EMA. Mai prost chiar decât magazinul din Corabia, oraș cu populatie aproximativ egală, dar unde nu s-au semnalat hacker. Nu e o afacere să vinzi calculatoare sau component în Drăgășani.
Nici la Domo vânzarile nu trec de media celorlalte magazine din țară. Iar la CIPSIT, unde se vând numai componente, praful acoperă câteva plăci de bază și niște tastaturi.
‒ Este de necrezut așa ceva într-un oraș ca Drăgășaniul, unde la fiecare a doua casă este un hacker! ‒ izbucnește mirat-indignat Alin Barbu, directorul ziarului local. Asta e situația!
Numai 4 sau 5 dintre scammeri au băgat banii, la vedere, în case sau în afaceri. Sunt din familii mai bune, au acoperirea averilor de familie pentru capitalul negru. Ceilalți, adolescenți năuciți de ploaia de bani căzută pe capetele lor, fără să știe ce înseamna un ban muncit, și-au cumpărat mașini, mașini, mașini, iar restul l-au risipit cu furie, fără nicio socoteală. Din banul nemuncit nu răsare nimic.
 |
|
|
Câțiva su și murit în mașinile lor scumpe.
Dragoș Brănetu venea cu BMW-ul de la o discotecă din Pitești. Ca să se dea mare, a călcat accelerația până aproape s-o sudeze de podea. S-a răsturnat într-o curbă și a murit strivit în mașină. Avea doar 22 de ani. Prin oraș se spune că l-au omorât niște justițiari din Poliție, care știau că e unul dintre cei mai lacomi scammeri, dar nu puteau dovedi nimic. Nu există nici cele mai mici indicii pentrru așa ceva. Dincolo de adevăr sau neadevăr, remarcabilă este ușurința cu care oamenii din Drăgășani pun giulgiul legendei peste haiducii lor cibernetici. Mulți nu consideră că scammingul este o infracțiune. Zic: “Ce vrei? Nu le bagă mâna-n buzunar la americani. Ei trimit banii. Prost e cine dă, nu cine cere. Și lasă, că au de unde!”
Altul, Sorin Țurică, s-a izbit cu Mercedesul într-un stâlp de lângă Palatul Cotroceni. Luase trei fete dintr-un club, dându-și aere cu comenzi extravagante și cu cheile Mercedesului învârtite pe degete, ca să le plimbe. Au murit toate trei în mașină. Pe loc.
Dan Aleodor s-a răsturnat cu un Ford Focus. Au murit și ceilalți trei scammeri care erau cu el în mașină.
Dorin Surugiu a murit tot așa, ca într-un film care se repetă: mașină scumpă, carnet luat pe bani, viteză mare, rostogolire. Și nu e el ultimul din seria de figuranți morți în acest rol sinistru. Au mai murit și alții. Niciunul nu era băut, pentru că asta este o regulă de fier la șarlatanii de pe Internet: fără alcool. Alcoolul te face să greșești. Și când greșești, ești prins.
Matteo, nătângul de la închisoare, a fost cumva mai norocos, dacă se poate spune așa: într-un accident de mașină, în timp ce era dus în alt oraș ca să scoată niște bani, și-a pierdut un ochi.
Alt fals pe care-l flutură scammerii prin Drăgășani este acela că site-ul de licitații eBay a investit milioane de dolari în România pentru a-i contracara, iar patria ar trebui să le fie recunoscătoare. Procurorul Valentin Preoteasa, abia ițindu-se dintre mormanele de dosare de la DIICOT Vâlcea, restabilește adevărul:
‒ De fapt, cei de la eBay ne-au adus doar un laptop uzat, un stick de memorie mai mic de un giga și un calculator mic, de buzunar. Atât.
Mărunta contribuție a fost adusă de o bulgăroaică, Albena Spasova, specialistă în combaterea criminalității cibernetice. A venit însoțită de câțiva agenți de la Secret Service și a stat mai mult în hotel, cu jaluzelele trase, fără măcar să vorbească la telefon și pândind înspăimântată cum hackerii vâlceni dau târcoale hotelului în mașini luxoase. Așa a declarat ea pentru „Los Angeles Times”.Articolul acela a făcut înconjurul lumii, iar lumea s-a întors înfricoșată cu ochii spre Drăgășani și Râmnicu Vâlcea, iadul Internetului. Stătea ascunsă Albena, dar n-o căuta nimeni. A ieșit doar să ducă la DIICOT o hârtie, în dosarul unui scammer, iar asta a facut-o eroină în SUA.
Procurorul Preoteasa, despre care „Los Angeles Times” nu a scris, nu are figura unui erou. Pe capul lui, scammerii ar fi pus 50.000 de euro. Umblă cu pistolul în buzunar. Condițiile în care lucrează, înghesuindu-se cu alți doi procurori și cu o grefieră în două cămăruțe, fără aparatură, fără experți informaticieni, cu salarii ca la stat, facând și câte 30 de percheziții într-un singur dosar, toate acestea l-ar fi făcut, în SUA, cel puțin personaj de film. Un eoru modest, care, atunci când intră grefiera în birou, își ia dosarele și bântuie cu ele în brațe pe la toate etajele în căutarea unui loc unde ar putea să dea, în liniște, un interviu cu puținele lucruri pe care le poate spune despre munca lui.
 |
| Gheorghe Iordache (Foto: Viorel Ilișoi) |
Primarul Gheorghe Iordache se bucură copilărește de câte ori are ocazia să povestească năzdrăvaniile „pianiștilor” din Drăgășani, cei care au scos primăria la vânzare.
De fapt, sunt doar povești, din nou. N-a văzut nimeni anunțul pe site. Poți să vinzi de o mie de ori un telefon sau un laptop care nici măcar nu există, dar nimeni nu trimite 100.000 de dolari sau mai mult prin Western Union pentru o clădire văzută doar în poză sau pentru un avion de vânătoare, așa cum se povestește prin oraș și cum spun gazetele. Și totuși primarul a repetat zâmbind aceste trăsnăi la fiecare interviu, vegheat de zâmbetul misterios al Giocondei, o copie de bună calitate care-i înnobilează biroul, iar presa, însetată de senzațional, a preluat după ureche ce știa și primarul din auzite.
Pe de altă parte, edilul contrazice indignat opinia generală că hoții din piața virtuală ar întreține orașul. În primul rând, sunt vreo 3.000 de drăgășăneni care muncesc cinstit în străinatate și trimit bani acasă. Pe munca lor s-au înmulțit mașinile în oraș: numai impozitul pe cele 5.505 autoturisme aduce la buget peste 600.000 de lei. 1.302 firme, și ele plătitoare de impozite, sporesc bugetul local până la 25 de milioane de lei.
Marele combinat de teniși de Drăgășani, cu 3.000 de muncitori, care a făcut renumele orașului în comunism, a falimentat, dar șomajul nu trece de media pe țară. O fabrică de încălțăminte de lux, care produce pentru marile case de modă din lume, dă de lucru la 100 de oameni. Magnetto Wheels, cea mai modernă fabrică de jante din Europa, are și ea, aici, 400 de angajați. Alți 200 de drăgășăneni fac plăci de cauciuc pentru francezi. 100 fac lanțuri gal (de genul lanțului de bicicletă). Chiar și fabrica de muniție cumpărată de Gigi Becali, deși nu lucrează și are mari datorii la bugetul local, tot plătește 100 de angajați pentru paza și întreținerea utilajelor. Plus băncile, magazinele, școlile, fabrica de cherestea, fabrica de lacuri și vopsele pentru mobilă. Cu 10 milioane de euro atrași din fonduri europene, Drăgășaniul le poate da cu tifla șmenarilor cibernetici. Și poate își va recăpăta vechea faimă de centru viticol când se vor reface zecile de hectare de vie distruse după retrocedare și când viitorul Monument al Strugurelui, luminat din interior, va fi vizibil de la 50 de kilometri. În câteva luni va fi gata marele strugure. Și cinematograful cel nou. Dintre toate ambițiile primarului, numai observatorul astronomic a fost respins de Consiliul Local. Dar primarul, care nu va mai candida, speră să-l facă și pe acesta. Pe banii lui. Are de unde. Doar e stră-strănepot al marelui negustor Iordache M. Ionescu, cel ce ne-a blagoslovit, se spune, cu micii.
Cotidianul, 12 februarie 2008
1 comments