În toamna anului trecut eram la Iași. Singur, bolnav, apăsat de griji și de 155 de kilograme. Urma să fac o operație de urgență, o micșorare de stomac. Trebuia să slăbesc mult și repede, căci inima nu mai făcea față la atâta animal de om: fusese proiectată pentru jumătate din cât eram. Aveam programare la doctorul Răzvan Constantinescu pentru o endoscopie, înainte de operație. Nu știam ce mă așteaptă și eram oarecum vesel, credeam că e ca și cum ai înghiți o macaroană. Am comentat ceva la o postare de-a doctorului pe Facebook, el mi-a răspuns cu umor, ca de fiecare dată, eu i-am răspuns nu știu ce, el iar, eu iar, și până la urmă schimbul nostru de replici a alunecat spre poezie, așa cum se întâmplă de fiecare dată când doi moldoveni deștepți și frumoși au o discuție în public fără să bea alcool. Și iată ce a ieșit:
Răzvan Constantinescu:
În anul III, la semiologie, noi îi învăţăm pe studenţi că onomatopeea cea mai potrivită care descrie lungimea şi tonalitatea zgomotelor inimii este „toum-ta“, dar asta exclude speranţele de lirism.
Viorel Ilișoi:
Toum-ta, toum-ta îmi face-n piept
inima când te aștept.
Tu apari pe drumul drept
și-mi arăți un chip inept
cu deviație de sept.
Toum-ta, toum-ta, eu auzeam…
Mai bine nu ne cunoșteam
Căci inima îmi face-acum
ta-toum, ta-toum.
Asta ar fi poezia unui fraier care își dă întâlnire cu o doamnă de pe net și constată că doamna-i ca toamna, pe net păpușă, în realitate mătușă.
Răzvan Constantinescu:
Păi, eu sunt „mătuşul“, Bibicule, nu mă mai vrei? :)))))
Viorel Ilișoi:
Vin, tăticule, vin, bibicule, vin
Cu stomăcelul plin
Să mă sondezi puțin.
(Notă – Răzvan urma să-mi facă o endoscopie. Chestia aia când ți se bagă pe gât o coadă de mătură, sau cam așa ceva, și la sfârșit ți se spune că totul e bine și frumos, că stomacul e singurul organ perfect sănătos. Mare, dar sănătos. Și tocmai el trebuie tăiat!)
Răzvan Constantinescu:
După şoapte de amor
Tu mă iei drept un sondor?
Viorel Ilișoi:
Un sondor, da, măi Răzvane, dar sondorul ce-n concret
Sapă critic și devine spaima proștilor pe Net.
Răzvan Constantinescu:
Un sondor dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Şi-n greşeli gramaticale erudiţia şi-o plimbă?
Un sondor dintre aceia neînfrânt nicicând de oști,
Ce domnește peste Facebook dând cu levieru-n proști?
Viorel Ilișoi:
Un sondor dintre aceia ce zărind câte o blondă
Vor cu orice chip să-i bage unde s-o putea o sondă.
Și-l saluți de la distanță când îl vezi, îi zici: Arhonda,
Ți s-a dus în lume vestea că lucrezi dibaci cu sonda!
Răzvan Constantinescu:
Eu? Îmi știu endoscopia şi îmi apăr Ighehașul
Şi de-aceea tot ce mişcă-n burta voastră, slana, caşul,
Mi se-arată numai mie, iară ţie greaţă-ţi fac,
Duşmăni-vei chiar tu însuţi alimentele ce-ţi plac!
N-avem milă, iar „sondarea“-i ca o blondă
Care nu se-mbujorează de-asistenţa pudibondă!
Viorel Ilișoi:
Pe lângă doctori fără soț
Adesea am trecut,
Mereu i-am ocolit pe toți,
Pe tine n-am putut.
Fugeam de ei și fug și-acum,
Mi-e frică de halat.
Din toată breasla, nu știu cum,
Doar tu m-ai consultat.
M-am plâns la toți aici, pe net,
Cât am putut de des.
Ei doar dădeau un Like discret…
Doar tu m-ai înțeles.
Răzvan Constantinescu:
…şi share-uri, mai ales.
Viorel Ilișoi:
Și dacă ramuri nu-s la geam
Fiindcă se taie plopii,
E fiindcă iau Diazepam
Să n-aud când te-apropii.
Și dacă-mi bagi sonda-n stomac
Adâncu-i luminându-l,
E ca eu bine să mă fac
Un morb eliminându-l.
Și dacă sănătos apuc
Să fiu de-acum întruna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
Răzvan Constantinescu:
E greu să lupt cu tine,
La versuri mă faci praf.
Iar dac-acum văd bine,
Tu-mi scrii un epitaf!
Viorel Ilișoi:
Dac-ai să-mi mai faci vreodată
Biopsie, cată bine,
Din talent ia-mi o bucată
Și păstreaz-o pentru tine.
Răzvan Constantinescu:
Degeaba încerca-voi să altoiesc cu har
Abrutizatu’-mi suflet ‒ o spun cu mult regret,
Căci am un foarte aprig sistem imunitar:
Va recunoaşte falsul şi îi va da rejet.
Viorel Ilișoi:
Îți prescriu un an de zile
Regim numai cu idile
Căci idilele, se pare,
Sunt imunosupresoare.
Dup-așa un tratament
Strict administrat de fete,
Ai să vezi tu ce talent
Te va chinui, poete!
Răzvan Constantinescu:
Să mă-ndrăgostesc propui?
Credeam că-ţi sunt amic!
Când suferi că talentul nu-i,
Nu-ţi trece cu nimic!
Ar fi absurd să-ncerc ce zici ‒
Şi nu e vorbă goală ‒
Când am puteri așa de mici,
Eu să-mi mai iau o boală?
Şi, revenind la like-uri şi share-uri de la fete
Care pe Net pretind că-i groaznic şi imposibil hopul,
E clar că-i viclenie (ce „greaţă“, ce „regrete“!?)
Când noi ştim doar, prea bine, că vor cu endoscopul.
