Deodată am simțit luna
împungându-mă cu degetul în coaste.
Atunci am știut că trebuie să vii.
Însă numai umbra ta a venit, mult mai târziu,
pe sub copacii mirați,
prin aerul obosit de miresme.
Lipa-lipa, am auzit umbra ta plecând
și trăgând după sine
ca-ntr-o plasă de pescar
ochii mei văzători de minune.
Tăcerea umbla dezbrăcată prin ea însăși,
atentă călcând pe propriile măruntaie,
de teamă să nu scoată vreun țipăt.
