Vine la mine un nepot din Botoșani să se facă fotbalist, că alt viitor nu are. E talentat. Ține mingea pe bombeu, pe frunte, o plimbă pe mâini și pe spate câte un ceas fără s-o scape. Steaua îl respinge, iar la Dinamo nu vrea, că are sânge roșu-albastru. Trenul înapoi e pe la miezul nopții. Hai să-i arăt Bucureștiul. Eu cu Leta, el cu bicicleta fiicei mele.
La poarta Grădinii Botanice stă un gardian și se uită în ochii fetei de la pagina 5. Cum ne vede cu bicicletele la poartă, zvârle ziarul cu țâțele-n sus și se repede să ne taie calea.
Dacă nu-i voie, nu-i voie. Pentru că nu e voie. E drept, bicicleta nu poluează, dar nu e voie tocmai la Botanică. E voie cu landouri, cu cărucioare, cu trotinete, tot vehicule împinse cu mușchii, dar cu bicicleta nu. Scrie pe o hârtie lipită pe geamul gheretei că nu e voie cu bicicleta, ce, nu se vede?
(10 iulie 2008)