Orologiul sună noaptea jumătate.
La Castel în poartă oare cine bate?
– Eu sunt, gazdă bună, domnul Viorel,
Sunt poet și caut cameră-n hotel.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
N-am pe card o sumă cât ar fi de plată.
Dar deschideți poarta… Lupii mă-nconjor…
Vântul suflă rece… Simt că o să mor!
– Ce spui, tu, străine? Poetu-i departe.
Brațul său energic scrie la o carte
De povești la care lăcrimezi din greu.
De ești tu acela, nu-ți sunt gazdă eu!
Du-te-n Capitală, fă literatură,
Nu mai sta pe-aicea să tot dai din gură!
– Ba deschide poarta, nu mă alunga,
Că-s trimis la tine de amica mea,
Juna Mihaela ot Caracteristic,
Care ocrotește actul meu artistic.
Am aici cazare, chiar așa mi-a spus,
Un iatac de fițe, mic dejun inclus,
Plus peisaj de iarnă ca să mă inspire
Să scriu poezie, cum îmi stă în fire.
– Zi-i așa, maestre, că știu care-i planu’,
Nu mă lua cu de-astea dân Bolintineanu.
La Castel atuncea poarta se deschise
Și dormi poetul legănat de vise.
