La Slatina s-a inventat apa caldă

Domnul Iulian Pavel, din municipiul Slatina, muncitor necalificat la turnătorie, a făcut primul duș la 29 de ani. Evenimentul ar mai fi întârziat sau nu s-ar mai fi produs niciodată, dacă în orașul lui nu s-ar fi deschis o baie publică pentru săraci, cu acces gratuit. Singura de acest fel din țară.

Primul jet de apă caldă din viața lui a țâșnit pe 24 Ianuarie 2008, de ziua unirii principatelor. Dată importantă în istoria țării noastre. Însă Iulian, neumblat pe la școală, nu știa că s-a spălat sub duș într-o zi istorică. Pentru el, marea sărbătoare a fost ruperea unei îndelungi tradiții de spălat în lighean a familiei lui de ciobani din satul Cherlești. Nu era la prima ispravă de acest fel. El s-a mai întors o dată împotriva tradiției atunci când, la numai 23 de ani, a zvârlit bâta ciobănească în Olt și s-a mutat la oraș. Având vocația pionieratului, norocul a făcut ca el să fie șo primul slătinean care s-a spălat, gratis, la baia cea nouă.

Pentru adevărul istoric, trebuie consemnat că Iulian Pavel a venit la duș împreună cu un coleg de la turnătoria de aluminiu, Costică Marian Dan, dar acesta a pierdut startul. Pe amândoi i-a adus la baie, cu un BMW, șeful lor de echipă, care a simțit importanța momentului și a decis că a venit în sfârșit ziua ca angajații lui să primească botezul dușului. Au coborât amândoi odată, s-au dezbrăcat în același timp, poate cu o infimă întârziere din partea lui Costică Marian Dan, reținut de un nasture de la pantaloni agățat într-o ață, fix acea sutime de secundă care poate decide soarta unei competiții, Iulian Pavel a țâșnit ca un atlet ce fură finișul, bombându-și pieptul, a intrat primul în cabina de duș și totodată în istoria modernă a Slatinei. Lui i se cuvine pe veci, fără contestații, titlul de primul slătinean care s-a spălat în frumoasa baie publică din oraș. El, venit din iadul jegului, a inaugurat raiul apei calde.

Despre această baie fără pereche în țară, unde te speli în liniște, fără să-ți zboare gândul la apometru și la factură, se vorbea de câteva luni prin Slatina, mai ales prin partea de jos a orașului, locuită de romi și de români de-a valma, cei mai săraci din municipiu. Printre copiii mirosind acru a pișat, fum și sudoare umblau povești – regăsite în compunerile și în desenele lor de la școală – despre un palat de sticlă și faianță, unde în fiecare cameră iese din perete câte un pui de balaur cu o sută de guri care scuipă toate odată, încontinuu, apă clocotită. Pe cei mari, care nu mai cred în povești, îi înspăimânta căpcăunul din facturi.

În Slatina, oraș cu peste 80.000 de locuitori, nu există termoficare, nici apă caldă în rețea de la revoluție încoace. Centralele termice au dispărut odată cu apa caldă care le venea de la combinat.

– Din 26.000 de apartamente, 7.800 nu au centrală proprie – spune Minel Florin Prina, administratorul public al orașului. Și toate cele 1.700 de case din partea de jos a orașului sunt fără centrală. Oamenii își încălzesc locuințele și apa arzând focul la aragaz, cu reșouri electrice sau cu lemne. Se spală în lighean, ca la țară – vorba vine, că acum și la țară au sătenii băi moderne, cu apă caldă curentă. Aceștia sunt cei mai nevoiași, care nu și-au putut cumpăra centrală. Nu e deloc ieftin să-ți cumperi și să instalezi așa ceva. Și, dacă nu au centrală de apartament, nu pot primi nici ajutorul de căldură cuvenit celor cu venituri mici, sub 615 lei pe membru de familie. Cine are centrală electrică sau pe lemne iarăși nu primește acest ajutor. Numai cei cu centrale pe gaz. Primăria le-a acordat gratuit câte 5 metri cubi de apă, dar unii nici nu consumă toata cota asta, se spală și se încălzesc cu zgârcenie, gândindu-se la facturile de gaz și curent. Deci era necesară în oraș o asemenea baie publică, gratuită, pentru persoane defavorizate.

Dar, vai, baia atât de necesară, râvnită de mii de slătineni, e pustie în prima zi de funcționare, după ce s-a tăiat panglica, deși marele eveniment a fost anunțat în toate felurile în oraș.

Mihaela Bâscoveanu, șefa asistenței sociale, a venit dis-de-dimineață și așteaptă, emoționată, să intre niște îndrăzneți în Centrul de îngrijire și igienă corporală (CIIC) – așa se numește oficial baia săracilor –, să-i faca safteaua. Două îngrijitoare se uită încurcate la panoul de comandă al centralei de 50.000 de euro. Habar n-au de unde se pornește. Dacă ar veni acum cineva să se spele, tot ce ar putea ele să le ofere ar fi o sedință de privit butoane.

– Vom avea și un centralist, intervine directoarea Bâscoveanu, cu un ochi la reportofon și cu unul la panoul de comandă, ceva asemănător bordului de avion. Și o asistentă medicală. Ia o tensiune, remarcă o boală de piele… Și două îngrijitoare din rândul romilor vom avea, care vor comunica mai eficient cu ei. Va fi și un polițist comunitar, în așa fel încât tot ce vedeți aici, si ce a costat aproape 5 miliarde de lei vechi, să mai fie și peste trei luni, și peste un an.

– Adică insinuați că se fură?

– Sunt aici obiecte, instrumente, subansamble care ar putea să nu fie lăsate la locul lor.

Timpul trece si nimeni nu vine la duș. Mihaela Bâscoveanu are când să se gândească la organizare, la modul cum va funcționa practic această baie, fiindcă deocamdată, în afară de schema angajaților, deja 5-6, nu există un plan concret de exploatare a băii. Se va stabili un nivel al veniturilor. Ești sub acest nivel? Te speli gratis. Dacă depășești cu un leu, asta e, rămâi nespălat. Probabil se va intra cu adeverință de venit, cu o legitimație emisă de serviciul de asistență socială sau pe baza unui registru de evidență. Încă nu se știe. Ceva trebuie făcut, ca să nu abuzeze unii de apa caldă, iar alții să rămână nespălați și anul ăsta – plănuiește directoarea. Timpul de stat sub duș va fi limitat la 30 de minute. Hai, de două ori pe săptămână. Sunt 6 cabine pentru femei, tot atâtea pentru bărbați. Lucrând la maximum, centrul ar putea reda orașului, săptămânal, 1.344 de cetățeni spălați, parfumați. Cu săpunul și cu prosopul să vină fiecare de-acasă, e mai igienic așa. Hai, poate că niște săpun lichid s-ar putea pune, din partea primăriei, în cabine. Sigur se va da gratuit detergent pentru cele 3 mașini de spălat rufe – din alea mari, industriale, de 45 de milioane de lei bucata, cât 6-7 mașini obișnuite, capabile să scoată din jeg un cartier întreg în câteva zile. Ah, da, îi mai vine o idee directoarei, baia va avea și un consilier juridic. E adevărat, se încarcă și mai mult schema, dar trebuie ținut cont totuși de faptul că sunt atâtea lucruri pe care un om neinformat vrea să le afle, când iese de la baie, cu poftă de viață, mai ales despre pensii, proprietate, drepturi, impozite, facturi, legislație, sănătate, moșteniri și așa mai departe.

Planurile administrative ale directoarei Bâscoveanu sunt întrerupte brutal de BMW-ul din care coboară doi negri. Doar dinții și albul ochilor li se văd pe fețele de antracit. Sunt Iulian Pavel si Marian Dan, aduși direct din turnătorie. Doamna e darnică:

– Să stea la duș cât vor!

Când primii doi clienți ai băii ies de la duș, după mai mult de o oră, spălați si bărbieriți, cu haine curate, se uită unul la altul și răd.

– Bă, am intrat doi negri și am ieșit un român și-un țigan, glumește Iulian Pavel.

Așa glumește el.

Costică Marian Dan, cel învins, spune ca era firesc să dea amicul lui buzna primul în cabină.

– Fiindcă n-a făcut duș niciodată în viața lui, dacă vă vine a crede, de aia. Cum n-au făcut nici toți vecinii mei din cartier. Nici ăia de la țară n-au duș, dar măcar se spală în lighean, mai fac o baie ca lumea măcar o dată pe an, pe la neamuri.

Marian își permite să vorbească așa despre vecinii lui din cartier, cu o anume aroganță, fiindcă, spre deosebire de ei, el știe ce e ăla duș. De la pârnaie știe. Cică pușcăria l-a făcut om. L-a învățat să scrie și să citească, să se spele, să-i respecte pe cei mai buni decât el. A ajuns la pârnaie pentru un furt mărunt, când era mai mic și fără minte. Au trecut cinci ani de la liberare, cinci ani de la ultimul lui duș. Pentru el, dușul ăsta binecuvântat poate să însemne borna unei vieți noi. S-a spălat pe îndelete, s-a bărbierit, s-a parfumat și s-a îmbrăcat curat cu un scop precis: să plece în Italia chiar a doua zi. Și să plece ca un om civilizat, nu ca un animal. Se duce după Larisa, concubina lui de numai 14 ani. A stat cu el numai o săptămână și a fugit cu cei 3000 de euro pe care el îi strânsese la ciorap muncind ca un sclav în fumul din turnătorie și pe la vecini, renunțând la fumat, la băut, strângându-se cât a putut cu mâncarea, totul numai ca să pornească un biznis micuț și cinstit, o tarabă cu ceva.

– Plec chiar mâine, zice Marian cu entuziasmul omului tocmai ieșit de la o baie sănătoasă. Dacă mai stăteam, hoața apuca să cheluie banii. Dar nespălat nu mă duceam, chiar dacă pierdeam banii. Mi-era rușine să să trec atâtea granițe nespălat de cinci ani. Că la turnătorie este duș, dar nu este apa caldă, adică e ca și cum n-ar fi. La fix s-a dat drumul la baia asta. Apa caldă e o mare invenție, vă spun eu, fiindcă omul care se spală gândește altfel.

La puțin timp după istoricul duș al celor doi turnători, transformați miraculos din monștri puturoși în băieți chipeși și parfumați, și văzând că nu mai vin și alții, îngrijitoarele încep să-și facă fel de fel de gânduri negre.

– O să ne pierdem pâinea aici, Dorino. Ne bagă ăștia-n șomaj înainte de a începe munca. Țiganii noștri n-or să vină la baie, că se tem de apă, iar românii fiindcă le e rușine.

– Lasă, că nu rămânem noi pe drumuri, răspunde Dorina cu optimism. Anunțăm că-i spălăm pe spate și ia să-i vezi cum dau năvală.

Temerile lor sunt contrazise imediat de o țigăncușă zglobie, toată numai zâmbet pe față și aur pe mâini. Bagă doar capul pe ușă, cu reticență, și întreabă:

– Se dădu drumu’?

Când aude că da, ochii i se luminează și țopăie de bucurie:

– Dădu Dumnezeu! De când așteptăm! Să știți că eu am văzut duș, nu-s chiar așa proastă. Mă spălai la duș când fusei la spital, de făcui băiatul.

Pe tânără o cheamă Carmen Constantin, de profesie casnică. Se bucură sincer, sărind ca o mingiuță și bătând din palme, când i se spune că va fi prima femeie care va folosi baia. La un semn al ei, apar ca din pământ maică-sa, cu o sacoșă cu schimburi curate, și bărbatul ei. Domnul Constantin își rotește privirea prin încăpere, își șterge fruntea de sudoare și exclamă gâtuit de uluire și de emoție:

– E frumos, să fiu al dracului dacă nu-i frumos! Care-aud că fură ceva de-aici, că rupe, că strică, cu mine stă de vorbă.

Mama lui Carmen, soacră și bunică încă tânără, n-a venit să se spele. Întâi să vadă care-i treaba, apoi se va hotărî zilele următoare dacă se bagă și ea. Deocamdată a venit doar ca să păzească hainele cât fata și ginerele se spală.

Dar când sa intre familia la duș, gata, nu mai curge apă caldă! O femeie de serviciu, neinstruită, a apăsat aiurea pe un buton și acum nu mai știe nimeni, dintre cei prezenți, să pornească iar centrala aia cu bord de avion supersonic. Carmen și soțul stau cu prosoapele în brațe, dezamăgiți, bat din buze.

– Avui eu eu o presimțire… murmură bărbatul.

– Să veniți mâine, că o să fie și centralist. Așa e la început. Se rezolvă toate din mers. Hai că dai mâine păsărica la apă, Carmen, nu mai plânge.

Omul care o încurajează așa de frumos pe tânăra rămasă nespălată a apărut printre primii la baie, într-un BMW nou-nouț, și s-a foit tot timpul când înăuntru, când afară, într-o stare de agitație ciudată. Este Sandu Curt, președintele Partidei Romilor pe județ. Deși nu l-a invitat nimeni și n-a avut niciun rol în apariția băii publice, el a și luat-o în stăpânire, atât pe partid, cât și pe persoană fizică. Zice că, pe partid, va face liste cu cei care se vor spăla aici și va menține ordinea. Iar pe persoană fizică, omul a și ochit un colț unde va instala o tarabă cu șampon, săpun, bicuri de ras, prosoape, spray și ce mai are nevoie omul când îndrăznește să se spele. Va face politică și afaceri. A intuit, cu un extraordinar simț politic, că baia publică va deveni noul templu al electoratului său.

Pe la amiază, fiindcă nimeni nu știe să pornească centrala, baia se închide, iar cei câțiva clienți adunați între timp la intrare, poate doar din curiozitate, poate chiar să se spele, se împrăștie dezamăgiți, bombănind, lăsând în urmă cel puțin mirosul supărării lor, plus niște înjurături la adresa primăriei, a cărei rușine pentru așa hal de organizare nici mașinile alea șmechere n-o mai spală.

Cotidianul, 27 ianuarie 2008

Autorul nu scrie fără cafea.
Susține acest viciu!