 |
| Fotografie de Elena Iluță |
Nimic n-am lăsat deoparte
din tot ce-a fost mai rău pentru mine.
Am deschis cărări pentru moarte
și uite că nu mai vine.
Mă uit la mâinile mele și mi-e rușine:
nimic nu-s în stare să facă –
numai să te mângâie pe tine,
nu să și tragă cuțitul din teacă,
să-mi taie în carne o poartă frumoasă
să intre moartea ca la ea acasă.
La ce bun mâinile, bunăoară?
Proaste și neputincioase,
caută moartea pe-afară
când ea îmi umblă prin oase.
Poate mâinilor mele nu o să le mai fie teamă
să facă un soare roșu,-nchegat.
Mâinile mele se vor preface în lamă,
nemaiavând nimic de mângâiat.
